Un profesor de la Universitatea Cambridge, informatorul FBI în tabăra lui Trump?

Un profesor de la Universitatea Cambridge, informatorul FBI în tabăra lui Trump?

Stefan Halper

Peşedintele Donald Trump a acuzat – pe Twitter – că FBI-ul ar fi avut un informator în interiorul campaniei sale electorale. Presa americană scrie că Trump s-ar fi referit la Stefan Halper, profesor de la Universitatea Cambridge, cunoscut pentru legăturile sale cu CIA încă din anii ‘80.

Ştiri pe aceeaşi temă

Înainte de a deveni profesor, Stefan Halper a lucrat în administraţiile republicane Nixon, Ford şi Reagan. În timpul campaniei lui Donald Trump a încercat să obţină informaţii cu privire emailurile şterse de pe serverul lui Hillary Clinton, contracandidata miliardarului republican.
 
Halper nu a fost parte a campaniei actualului preşedinte – în cazul în care Donald Trump se referă la el, când vorbeşte despre un informator. El a contactat însă două persoane asociate  campaniei lui Trump, care sunt acum în centrul investigaţiei lui Robert Mueller cu privire la amestecul Rusiei în alegerile americane, scrie europa liberă.
 
Primul a fost George Papadopoulos, contactat în luna septembrie anul trecut sub pretextul unei lucrări ştiinţifice cu privire la chestiuni energetice referitoare la Turcia şi Cipru. Când s-au întâlnit însă, cea mai mare parte a conversaţiei a fost despre Rusia şi emailurile lui Clinton. Profesorul l-a întrebat pe Papadopoulos, când au ieşit să bea ceva împreună, dacă ştie ceva despre implicarea Rusiei, iar acesta a răspuns că nu, dar că ar fi auzit că Moscova are mii de emailuri aparţinând fostului secretar de stat.
 
Halper s-a mai întâlnit şi cu Carter Page, în câteva rânduri, inclusiv în 2017, ultima întilnire, cea din septembrie 2017 având loc cu o lună înainte de încetarea punerii sale sub urmărire, într-un dosar secret la vremea respectivă.
 
Informaţia că profesorul ar fi putut fi un informator a stârnit o dispută politică aprigă. Susţinătorii lui Trump consideră că el este un spion al guvernului american, împotriva unui candidat la preşedintie. Dar cotidianul „New York Times“ titra „FBI-ul a folosit un informator pentru a investiga Rusia, nu pentru a spiona, aşa cum susţine Trump”.
 
Adversarii preşedintelui susţin că încercarea de a descoperi dacă există legături între campania lui Trump şi Rusia este legitimă, dacă nu chiar necesară, acuzându-i pe republicani că ar fi dezvăluit identitatea unui agent acoperit, care încerca să ajute America.
 
Stefan Halper, informatorul FBI care a monitorizat echipa de campanie a lui Donald Trump, a fost implicat într-o operaţiune CIA de spionaj în cursul scrutinului prezidenţial american din 1980, informează publicaţia online The Intercept.
 
 Halper, implicat într-un scandal de spionaj în 1980
 
 În urmă cu patru decenii, Halper a fost responsabil pentru un scandal de spionaj în cursul scrutinului prezidenţial din 1980. Campania republicanului Ronald Reagan, cu ajutorul unor oficiali CIA coordonaţi de Halper, derula o operaţiune de spionaj în interiorul Administraţiei Jimmy Carter, relatează The Intercept.
 
Agenţii CIA implicaţi în această operaţiune ofereau echipei lui Reagan informaţii clasificate despre deciziile de politică externă ale lui Carter. 
 
 Halper, acum în vârstă de 73 de ani, a lucrat cu oficiali ca Donald Rumsfeld, Dick Cheney şi Alexander Haig în cadrul Administraţiei Richard Nixon, iar în timpul scrutinului prezidenţial din 1980 a lucrat pentru campania republicanului Reagan, coordonând operaţiunea de spionare a Administraţiei Carter.
 
Scandalul de spionaj a izbucnit la câţiva ani după victoria lui Reagan în faţa lui Carter. La acel moment, agenţia de ştiri UPI specula că întreaga operaţiune fusese dirijată de George H.W. Bush, fost director al CIA şi candidatul republican la funcţia de vicepreşedinte.
 
Cotidianul The New York Times relata în anul 1983 că în operaţiunea de spionaj erau "implicaţi mai mulţi foşti oficiali CIA".
 
În 1980, The Washington Post menţiona implicarea extrem de neobişnuită şi destul de agresivă a CIA în campania prezidenţială din acel an, în sprijinul lui Bush, fost director al agenţiei.
 
Publicaţia online The Intercept relatează că un episod similar s-a petrecut în 2016, când oficiali de rang înalt din serviciile de informaţii au sprijinit-o pe Hillary Clinton în campania prezidenţială.
 
Fostul director interimar al CIA, Michael Morell, şi-a declarat public susţinerea pentru Clinton şi chiar a susţinut că "Putin l-a recrutat pe Trump drept agent involuntar al Federaţiei ruse". Generalul Michael Hayden, fost director la CIA şi NSA, l-a catalogat pe Trump drept "un pericol clar şi prezent" la adresa securităţii naţionale a Statelor Unite.
 
În urmă cu câteva zile, publicaţiile The Washington Post şi The New York Times, fără să ofere numele informatorului FBI, au dezvăluit o serie de detalii despre acesta, astfel că a fost extrem de uşoară identificarea acestuia.
 
Pe de altă parte, jurnalistul de investigaţii Chuck Ross de la publicaţia The Daily Caller a relatat încă de joi că Stefan Halper, "un profesor la Universitatea Cambridge cu contacte cu CIA şi MI6", s-a întâlnit cu oficiali din echipa de campanie a lui Trump.
 
Citând articolul lui Ross şi alte informaţii publice, postul NBC News a dezvăluit numele presupusului informator, însă a subliniat că nu este confirmat că Halper chiar a lucrat ca informator FBI. 
 
Biroul Federal de Investigaţii (FBI) nu a negat acuzaţiile, însă a precizat că a folosit un "informator" şi nu un "spion", adăugând că dezvăluirea identităţii sale ar pune în pericol vieţile mai multor persoane şi ar afecta grav securitatea naţională a Statelor Unite. 
 
citeste totul despre: