Donald Trump spune că se „gândeşte foarte serios” să candideze la alegerile prezidenţiale din 2024

Donald Trump spune că se „gândeşte foarte serios” să candideze la alegerile prezidenţiale din 2024

Donald Trump FOTO Arhivă

Donald Trump se gândeşte serios să candideze în viitoarele alegeri prezidenţiale, prevăzute în 2024, declară el într-un interviu acordat Fox News.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Mă gândesc foarte serios la acest lucru, dar din punct de vedere legal prefer să nu vobesc despre asta. Este încă prea devreme”, îi spune în acest interviu, jurnalistului Sean Hannity de la Fox News, fostul şef al statului.

Miliardarul apreciază că alegerile prezidenţiale au loc „peste mult timp” şi plănuieşte să se implice în scrutinele apropiate, şi anume în alegerile de la jumătate de mandat în Congrs.

Acesta este primul interviu acordat de către al 45-lea preşedinte al Statelor Unite după plecarea sa de la Casa Albă, la sfârşitul lui ianuarie.

El s-a exprimat, la sfârşitul lui februarie, într-un discurs pe care l-a susţinut la Conferinţa anuală a Uniunii Conservatorilor.

Trump a dezminţit atunci zvonuri cu privire la înfiinţarea unui nou partid care să lupte împotriva Partidului Republican.

Fostul preşedinte american se află în vizorul justiţiei americane în cadrul unei anchete a justiţiei din New York, care-l suspectează de fraude financiare şi bancare, dar şi de exercitarea unor presiuni asupra unor oficiali electorali în Georgia, unul dintre statele-cheie în alegerile prezidenţiale din 2020.

El a catalogat din nou, la Fox News, aceste alegeri drept frauduloase, fără să prezinte probe în acest sens.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările