Joe Biden a căzut pe scara Air Force One. Cum se simte preşedintele SUA VIDEO

Joe Biden a căzut pe scara Air Force One. Cum se simte preşedintele SUA VIDEO

Joe Biden a căzut pe scări FOTO Captură

Preşedintele american Joe Biden s-a dezechilibrat în timp ce urca scara avionului Air Force One înaintea unei vizite în Atlanta, potrivit AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Preşedintele american a căzut de două ori înainte de a-şi recăpăta echilibrul ţinându-se de balustradă. Joe Biden a părut să se grăbească pe scări înainte de a cădea destul de serios a doua oară, aproape rostogolindu-se.
 
Ajungând la capătul scării, Joe Biden a salutat persoanele de la sol asigurându-le că este în regulă.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a declarat că preşedintele SUA se simte bine şi a sugerat că vânturile puternice la baza Andrews de lângă Washington ar fi putut fi un factor pentru căzătura liderului.

La sfârşitul lunii noiembrie, Biden a suferit o fractură fină la piciorul drept, în timp ce se juca cu unul dintre câinii săi.

La 78 de ani, Biden este cel mai în vârstă preşedinte american.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările