Mai întâi, împotriva Rusiei, care doreşte de circa două secole să absoarbă România şi să realizeze joncţiunea cu marea masă a slavilor din Peninsula Balcanică şi din Europa Centrală. Dintre popoarele europene, doar polonezii mai nutresc o ostilitate faţă de Rusia comparabilă cu cea a Ronâniei: în urma destrămării imperiului comunist, această ostilitate nu a scăzut, ci a crescut. Basarabia românească este ţinută de Moscova - sub numele de “Republica Moldova” - într-o existenţă fictivă de stat fals independent, cu suferinţe de nedescris pentru populaţia sărăcită şi lipsită de orizont. Rusia vede în România un adversar în calea politicilor ei energetice, ca şi în calea subminării unităţii europene.
 
Dar România oferă lumii euro-atlantice mai mult decât o opoziţie fermă faţă de expansionismul rusesc: ea oferă şi un instrument de limitare a expansiunii chineze. “Belt and Road”, denumirea paşnică sub care China şi-a proiectat expansiunea mondială, are un punct slab în Europa: reţeaua de transport. Singurul port cu capacitate de transport şi deschidere către Europa e portul Constanţa. Alte rute trec fie prin zone de conflict (în Ucraina), fie prin frontiere strategice Rusia-NATO, fie prin zone controlate de lideri autoritari şi pradă conflictelor (în Mediterana de Est).
 
De asemenea, relaţiile României cu Israelul şi, concomitent, cu lumea arabă moderată pot oferi SUA un sprijin în contracararea agresiunii iraniene.
 
Ce e de făcut?
 
România a făcut mari sacrificii şi a riscat mult, în perioada 1955-2003, pentru a menţine relaţii strânse cu Washingtonul şi pentru a apăra interesele lumii libere în regiune şi în lume. Are nevoie, din partea SUA, de mai mult ajutor în câteva direcţii:
 
1) îmbunătăţirea imaginii internaţionale: actualul război mediatic împotriva Administraţiei Trump este de aceeaşi factură şi are aceleaşi obiective cu campaniile mediatice care înfăţişează România drept un stat “corupt, neeuropean, înapoiat” etc.
 
2) includerea în Programul Visa Waiver: a făcut o impresie proastă în România faptul că numai Polonia a fost inclusă în acest program, în pofida faptului că România contribuie mai mult la efortul NATO şi la susţinerea cauzei americane;
 
3) revenirea SUA ca principal partener economic al României, în special prin investiţii productive şi de infrastructură, care ar consfinţi revenirea la normalitatea de care am fost rupţi în 1941;
 
4) recalibrarea diplomaţiei publice americane în România, astfel încât să blocheze orice cauză neo-marxistă şi să susţină cauze, forţe politice şi lideri dedicaţi valorilor euro-atlantice. Lupta împotriva corupţiei este, desigur, necesară dar nu suficientă: este nevoie de viziune, de curaj şi de integritate.
 
La mulţi ani, America!