Cinci persoane au decedat în Statele Unite, după ce balonul cu aer cald în care se aflau a intrat în contact cu liniile de electricitate VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia americană / fotografie generică / FOTO Arhivă
Poliţia americană / fotografie generică / FOTO Arhivă

Cinci persoane au murit în urma unui accident al unui balon cu aer cald în oraşul Albuquerque din statul american New Mexico.

Accidentul a avut loc în momentul în care balonul cu aer cald, a intrat în contact cu liniile de electricitate şi a luat foc.

În urma incidentului, zona s-a confruntat cu o pană de curent pentru câteva ore.

Patru persoane au murit imediat din cauza rănilor provocate de accident. O altă persoană a fost transportată la un spital, dar medicii nu au putut s-o salveze.

Autorităţile nu au stabilit deocamdată cauza accidentului, conform Associated Press. O investigaţie este în desfăşurare. Printre ipoteze se numără o posibilă eroare umană a pilotului, probleme tehnice ale balonului ori probleme cauzate de mediul înconjurător.

Un purtător de cuvânt al poliţiei din Albuquerque a accentuat că baloanele cu aer cald sunt dificil de manevrat atunci când se confruntă cu vânt puternic.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite