Putin, propus la Premiul Nobel pentru Pace. Care sunt motivele

Putin, propus la Premiul Nobel pentru Pace. Care sunt motivele

Vladimir Putin FOTO kremlin.ru

Preşedintele rus Vladimir Putin a fost propus pentru Premiul Nobel pentru Pace 2021, distincţie la care aspiră şi omologul său american Donald Trump.

Ştiri pe aceeaşi temă

Propunerea a fost făcută de scriitorul rus Serghei Komkov, un susţinător al lui Putin, transmite agenţia de presă EFE, citată de Agerpres.

Într-o conferinţă de presă, Komkov, director al revistei „President”, spune că a trimis solicitarea pe 9 septembrie. „Propunerea a fost trimisă pe 9 septembrie, iar pe 10 a fost primită de Comitetul Nobel de la Oslo”, a declarat el, susţinând că are sprijin din partea „principalelor personalităţi” ale culturii şi ştiinţei ruse.

Serghei Komkov îşi apără demersul prin faptul că Putin „face un efort maxim pentru menţinerea păcii şi a liniştii” atât în Rusia, cât şi în străinătate. Putin şi-a demonstrat ataşamentul faţă de valorile umanitare şi religioase incluzând cuvântul „Dumnezeu” în Constituţia rusă, adaugă el.

Vorbind despre această propunere, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că ar fi „fantastic” dacă Putin ar primi Premiul Nobel pentru Pace.

Vladimir Putin a fost propus pentru Premierul Nobel pentru Pace şi în 2014, dar în van.

Doi ruşi au primit Nobelul pentru Pace până acum, fizicianul şi disidentul Andrei Saharov şi ultimul lider sovietic Mihail Gorbaciov.

Donald Trump îşi doreşte la rândul său Premiul Nobel pentru Pace. Preşedintele american a fost propus pentru atribuirea acestui premiu ca urmare a medierii normalizării relaţiilor între Israel şi două ţări arabe.

Propunerea referitoare la Putin survine în cel mai tensionat moment al relaţiilor ruso-occidentale de la sfârşitul Războiului Rece, cu o Rusie autoritară implicată în diverse acte de spionaj, agresiuni teritoriale, războaie, campanii de subminare a democraţiilor etc.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările