Raport: Studenţii chinezi din Australia sunt ameninţaţi de regimul de la Beijing

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Miting de susţinere pentru Hong Kong la Sydney, Australia FOTO EPA-EFE
Miting de susţinere pentru Hong Kong la Sydney, Australia FOTO EPA-EFE

Regimul comunist de la Beijing şi susţinătorii acestuia au supravegheat, hărţuit şi intimidat studenţi chinezi din Australia care împărtăşesc opinii democratice, iar universităţile australiene au eşuat în a le proteja libertatea academică, afirmă Human Rights Watch (HRW) într-un raport publicat miercuri.

Intimidarea, hărţuirea şi supravegherea au sporit frica în rândul multor studenţi chinezi aflaţi în Australia. Speriaţi de către posibilele represalii îndreptate asupra familiilor rămase în China, victimele acestor abuzuri, înlesnite chiar de proprii colegi, îşi cenzurează acum comportamentul, deşi se află la mii de kilometri de Beijing, relevă raportul preluat de The Associated Press (AP).

„A fost sfâşietor să vedem cât de singuri şi vulnerabili sunt aceşti studenţi. Lipsa sentimentului de protecţie nu îi avantajează deloc, având în vedere că sunt la mare distanţă de casă, iar lipsa implicării universităţilor este la fel de problematică”, a declarat Sophie Mcneill, cercetătoare la filiala australiană a Human Rights Watch şi autoare a raportului.

„Universităţilor le este teamă de repercusiuni din partea Beijingului, aşa că ascund aceste lucruri sub preş în loc să le discute în mod deschis. Totuşi, credem că acest lucruri nu mai pot fi ascunse”, a adăugat ea.

Familiile a trei studenţi au fost vizitate de autorităţile chineze ca urmare a activităţilor lor în Australia. Un student a fost ameninţat că va fi arestat pentru exprimarea unor opinii democratice pe Twitter. Paşaportul unui student a fost confiscat după ce acesta a exprimat opinii similare în faţa unor colegi australieni, potrivit HRW.

Ambasada Chinei în Australia a respins raportul, calificându-l drept „o prostie”.

„Human Rights Watch a devenit o unealtă politică pe care Vestul o foloseşte pentru a ataca şi pentru a denigra ţările în curs de dezvoltare. Aceste afirmaţii sunt întotdeauna tendenţioase şi neadevărate”, a susţinut misiunea diplomatică chineză.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite