Oficial: Femeile din Arabia Saudită vor putea şofa pe drumurile publice începând din 24 iunie

Oficial: Femeile din Arabia Saudită vor putea şofa pe drumurile publice începând din 24 iunie

FOTO Arhivă

Decretul care le autorizează pe femeile saudite să conducă automobile pe drumurile publice va fi pus în aplicare începând din 24 iunie, anunţă un comunicat al Guvernului de la Riad, citat de AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Toate condiţiile au fost întrunite pentru ca femeile să înceapă să conducă automobile“, a declarat generalul Mohammed al-Bassami, directorul Departamentului pentru Circulaţie din cadrul Ministerului de Interne.

Permisele de conducere vor putea fi obţinute de reprezentantele sexului feminin care au împlinit 18 ani. Cinci şcoli auto au fost înfiinţate pentru femei în cinci mari oraşe din Arabia Saudită. Sauditele care deţin permise de conducere eliberate în străinătate vor putea să le schimbe cu documente similare ale statului lor.

Arabia Saudită era singura ţară din lume care le interzicea femeilor să conducă maşini. Decizia de anulare a acestei interdicţii a fost luată în septembrie anul trecut, în contextul unei politici de deschidere a acestui regat musulman ultraconservator promovate de prinţul moştenitor Mohammad bin Salman.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările