Groenlanda a pierdut 40% din gheaţa sa într-o singură zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Groenlanda a pierdut joi peste două miliarde de tone de gheaţă, anunţă institutul danez Polar Portal. Climatologii evocă o topire bruscă şi prematură.

Groenlanda a rămas joi fără 2 miliarde de tone de gheaţă, adică 40% din masa sa, relatează CNN, care citează Polar Portal.

Pierderea unei cantităţi atât de mari este neobişnuită pentru luna iunie. Potrivit CNN, sezonul topirii gheţarilor începe în Groenlanda în iunie şi se încheie în august, vârful fiind în iulie. În acest an însă, sezonul a început mai devreme.

Cu toate că această topire bruscă şi prematură este îngrijorătoare, nu reprezintă o noutate. Un fenomen similar s-a produs în 2012, spune Thomas Mote, cercetător la Universitatea din Georgia. 

„Este comparabil cu unele momente pe care le-am văzut în iunie 2012“, a declarat Mote pentru CNN, referindu-se la anul în care s-a înregistrat cea mai mare topire a gheţarilor din istorie. 

Potrivit lui Jason Box, climatolog la Autoritatea de Supraveghere Geologică pentru Danemarca şi Groenlanda, în luna aprilie a acestui an s-au constatat topiri de gheţari mai mari decât în alţi ani, iar sezonul topirii a început cu trei săptămâni mai devreme decât în mod normal şi chiar mai devreme decât în 2012.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite