Lupta sângeroasă pentru aur din Sudan: războiul pentru metalul preţios face mai multe victime decât conflictul interetnic

Peste 800 de oameni au murit în Sudan din ianuarie în luptele pentru minele aurifere. FOTO Reuters

Triburile arabe, mercenarii angajaţi de acestea, guvernul şi grupurile de rebeli – toate au renunţat la conflictul interetnic şi se luptă acum între ele pentru controlul asupra minelor de aur.

Nimeni nu se mai lasă păcălit de drumurile neasfaltate şi de colibele din pământ din zona sărăcăcioasă Jebel Amer din Darfur, o zonă vestică a Sudanului. Toţi ştiu acum că luptele care se poartă acolo din 2003 între arabi şi celelalte grupuri etnice au căpătat, cel puţin în ultimul an, cu totul alte mize. Triburile arabe, mercenarii angajaţi de acestea şi grupurile de rebeli de alte etnii, cu toate se luptă acum între ele pentru a obţine controlul asupra minei de aur care se întinde pe aproximativ 10 kilometri pe sub dealurile nisipoase, scriu jurnaliştii agenţiei de ştiri Reuters, care au realizat un reportaj amplu despre noua goană după aur din Sudan. 

De la începutul acestui an, mai bine de 800 de oameni au murit şi alţi 150.000 au fost forţaţi să fugă din cauza luptelor care au ca scop strict zăcămintele de aur. Bilanţul pe este sumbru: într-un raport trimestrial adresat Consiliului de Securitate, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, atrage atenţia asupra faptului că numărul de morţi din cauza luptelor pentru aur este mai mare decât dublul numărului de victime rezultate în întregul an 2012 în urma luptelor dintre armată, grupuri rebele şi triburi rivale pe motive etnice. 

„Am văzut 30 de maşini. Au venit din toate părţile şi au tras la întâmplare în case”, povesteşte Fateh, un muncitor din Jebel Amer, care se afla în casă atunci când a început atacul. „Au împuşcat femei, copii, chiar şi vite, orice vedeau”, spune el. Atacatorii sunt membri ai tribului arab Rizeigat şi au avut un singur scop: să preia controlul asupra minelor aurifere de la tribul rival Bani Hussein. 

„Au vrut aurul”, spune Hamid, membru Bani Hussein, rezident în Marea Britanie, dar care se afla la Jebel Amer în timpul acestor atacuri din ianuarie. „Erau cadavre peste tot pe străzi. A fost oribil.” De atunci, Hamid a renunţat la slujba de profesor pe care o avea în Regatul Unit şi s-a întors în Sudan pentru a organiza servicii de ajutor medical pentru victimele acestor lupte. 

Guvernul este atât de disperat după aur încât este dispus să işte conflicte astfel încât, în final, să obţină controlul asupra minelor artizanale.   Magdi El Gizouli, partener în cadrul institutului de cercetări Rift Valley

La sfârşitul lunii ianuarie, triburile au încheiat un armistiţiu, care a durat doar până în februarie. În iunie au avut loc câteva incidente deosebit de sângeroase, după ce tribul Rizeigat a trimis mercenari pentru a consolida controlul asupra minelor şi pentru a răzbuna victimele căzute în luptele cu Bani Hussein. 

Înainte ca aceste lupte să izbucnească între triburi, zona era dominată de mineri amatori, veniţi de-a lungul ultimilor ani din state vecine sau chiar din ţări îndepărtate. 

„Erau chiar şi câţiva libieni, sirieni şi iordanieni”, povesteşte Dubaid, unul dintre liderii Bani Hussein, care spune că şapte membri ai familiei sale au fost ucise în luptele pentru aur. „Unii câştigau şi 6.000 de lire sudaneze (aproximativ 800 de dolari) pe zi”, continuă el. 

Aur galben în locul aurului negru pierdut

Totul a început cu secesiunea din 2011 a Sudanului de Sud, care, atunci când a devenit stat de sine stătător, a preluat şi cea mai mare parte a zăcămintelor de ţiţei. Sudanul a rămas astfel fără principala sa sursă de venit, iar guvernanţii de la Khartoum au îndemnat populaţia să se concentreze pe exploatarea zăcămintelor aurifere. Iar populaţia a luat aminte.

În momentul de faţă, peste 500.000 de mineri mai mult de ocazie verifică fiecare centimetru din pământurile prăfuite din Darfur, înarmaţi cu detectoare de metale şi târnăcoape. Anul trecut, producţia de aur a statului a fost cu 50% mai mare decât în 2011, ajungând la aproximativ 50 de tone – nivel ce o plasează pe al treilea loc în rândul producătorilor de aur din Africa, la egalitate cu Mali şi în urma Africii de Sud şi a Ghanei. 

Exporturile de aur au devenit perfuzia de lichiditate a guvernului sudanez, căruia i-au adus 2,2 miliarde de dolari net anul trecut, adică 60% din valoarea totală a exporturilor statului. Însă aproximativ un sfert din producţie continuă să fie scoasă ilegal din ţară, iar guvernul a pierdut 700 de milioane de dolari anul trecut din această cauză. 

Conştient de miză, Khartoumul n-a lăsat să-i scape ocazia, iar asta îl transformă acum în unul dintre vinovaţii pentru bilanţul ridicat de morţi. Guvernul a fost complice la confruntările violente pentru mine, încurajând cel puţin un grup paramilitar să preia controlul asupra minelor din Darfur de la triburi, au declarat mai mulţi oficiali ONU pentru Reuters. Banca centrală sudaneză plăteşte minerilor amatori preţuri cu 20% mai mari decât cotaţiile internaţionale pentru uncia de aur. Instituţia are nevoie acută de metalul preţios pentru a-şi consolida rezervele valutare dur lovite din cauza pierderii comerţului cu petrol.

Scoaterea ilegală a aurului din ţară este însă o problemă majoră. Metalul este ascuns în genţi, în haine sau în lenjeria intimă de cărăuşi până în Ciad. De acolo, aurul pleacă spre capitala N'Djamena, unde este încărcat în avioane comerciale sau ascuns în pachetele firmelor de curierat. Destinaţia finală este, în cele mai multe cazuri, Dubai, cea mai mare piaţă de desfacere pentru aur din Orientul Mijlociu. 

Aurul iese ilegal din ţară şi pe la graniţa cu Camerunul, de unde ajunge în India şi în China. 

În 2011, după pierderea zăcămintelor de ţiţei, autorităţile au început să fie mai dure cu traficanţii de aur. Chiar şi aşa, veniturile din producţia de aur a Sudanului vor scădea în acest an până la 1,5 miliarde de dolari, pe de-o parte din cauza cotaţiilor internaţionale în scădere ale metalului preţios, iar de cealaltă pentru că producţia înregistrată la Ariab, cea mai mare mină auriferă industrială a Sudanului, a scăzut semnificativ în ultimii doi ani. 

Veniturile mai mici şi scăderea producţiei de la Ariab ar putea fi principalele motive pentru care guvernul sudanez instigă acum tribul Rizeigat să preia complet controlul minelor de la Jebel Amer de la tribul Bani Hussein. „Au vrut ca tribul Rizeigat să zdruncine puţin lucrurile astfel încât măcar o parte din aurul de acolo să ajungă la banca centrală”, explică un diplomat vestic. 

Nu este prima dată când Guvernul de la Khartoum apelează la forţa tribului Rizeigat. În 2003, atunci când autorităţile au scos armata pentru a elimina grupurile insurgente, tribul a reprezentat cea mai puternică divizie a paramilitarilor Janjaweed, înarmaţi chiar de guvern. 

De asemenea, tribul a fost aliatul guvernului şi în războiul cu sudul între 1983 şi 2005, contribuind cu luptători pe care autorităţile îi înarmau.