UPDATE Cel puţin 40 de morţi la Kabul, într-un atentat la un centru cultural şiit. Statul Islamic revendică atacul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
kabul

Cel puţin 40 de persoane au fost ucise, iar alte zeci au fost rănite într-un atentat la un centru cultural şiit, joi, la Kabul, unde atentatele se multiplică, a anunţat Ministerul afgan de Interne, relatează AFP.

Nicio grupare armată nu a revendicat atacul, comis la trei zile după ce un kamikaze s-a detonat în apropierea unei filiale a serviciilor de informaţii afgane în capitală, omorând şase persoane.

Talibanii au anunţat destul de rapid că nu au nimic a face cu atentatul de joi, care a afectat şi Afghan voice agency, o instituţie media situată în apropiere.

”Ţinta atacului era centrul cultural Tabayan. O ceremonie se desfăşura acolo cu ocazia marcării a 38 de ani de la invazia sovietică în Afganistan, în momentul în care a avut loc o explozie”, a declarat pentru AFP un adjunct al purtătorului de cuvânt al Ministerului afgan de Interne Nasrat Rahimi.

Această explozie a fost urmată de altele două, de putere mai mică, care nu s-au soldat cu victime, a adăugat el.

”Avem 40 de morţi, 30 de răniţi, dar acesta nu este bilanţul final, care poate să crească în continuare”, a spus purtătorul de cuvânt.

Ministrul delegat cu Sănătatea Ghulam Mohammad Paikan a anunţat pe postul de televiziune Tolo ”35 de martiri şi alţi 20 de răniţi”, ”toţi civili”, ucişi de ”arsuri” provocate de atentat.

FEMEI ŞI COPII

”Eram în sală, în al doilea rând, când explozia a avut loc în spatele nostru (...) După asta ceva a luat foc şi era fum în sală”, a povestit Mohammad Hasan Rezayee, un student, ars pe faţă şi la mâini.

”Era haos. Toată lumea urla şi plângea. oamenii erau panicaţi. Toată lumea cerea ajutor”, a continuat el, adăugând că femei şi copii se află între victime.

În fotografii postate pe pagina de facebook a Afghan voice agency, vecină, apare curtea acestei publicaţii plină de moloz şi şase corpuri aliniate pe jos, unul dintre ele plin de sânge.

Ministerul Sănătăţii a anunţat iniţial un bilanţ de patru morţi şi şase răniţi, însă un cadru spitalicesc a declarat pentru un post local de televiziune că 18 răniţi au fost aduşi la instituţia sa.

”Cinci dintre ei sunt în stare critică, iar medicii noştri încearcă să le salveze viaţa”, a declarat Sabir Nasib, diectorul Spitalului Istiqlal.

Acest atentat este ultimul comis la Kabul, unde atacuri sângeroase se succed, transformând capitala într-unul dintre locurile cele maipericuloase din ţară.

La 31 mai, un camion-capcană a ucis 150 de persoane şi a rănit alte aproximativ 400.

Gruparea jihadistă Statul Islamic, care a revendicat atentatul de luni la o filială a serviciului afgan în capitală, şi-a multiplicat recent atentatele în Afganistan, mai ales împotriva minorităţii şiite, la Kabul.

Talibanii şi-au crescut şi ei hărţuirea forţelor de securitate.

Statul Islamic revendică atacul

Gruparea radicală sunnită Statul Islamic (SI) a revendicat atentatul sinucigaş comis joi împotriva unui centru cultural şiit din capitala afgană Kabul, în care au fost ucise cel puţin 40 de persoane, relatează agenţiile internaţionale de presă.

Într-un mesaj transmis de agenţia de propagandă a SI, Amaq, gruparea afirmă că a recurs la trei bombe, a căror explozie în exteriorul centrului a fost urmată de un atac sinucigaş în clădire. Atentatorul, care purta o vestă cu explozibili, s-a aruncat în aer în mijlocul participanţilor la un eveniment în desfăşurare la centrul cultural.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite