Drona prăbuşită la Zagreb: Premierul croat, nemulţumit de deficienţele de reacţie în spaţiul NATO | VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Locul prăbuşirii dronei militare Foto EPA EFE
Locul prăbuşirii dronei militare Foto EPA EFE

Premierul croat Andrej Plenkovic a acuzat sâmbătă deficienţele de reacţie în spaţiul aerian al NATO, după prăbuşirea joi la Zagreb a unei drone militare lansate de „pe teritoriul Ucrainei“ şi a făcut apel la „întărirea cooperării“ în cadrul Alianţei nord-atlantice, transmite AFP, preluată de Agerpres.

„Este evident că reacţia nu a fost bună, nici estimarea nivelului pericolului, nici comunicarea cu celelalte ţări de manieră promptă şi rapidă. Este vorba despre un incident care nu trebuie să se repete", a declarat şeful guvernului d e la Zagreb, cu prilejul vizitei la locul căderii dronei.

„Este un test care trebuie să ne permită tuturor să învăţăm mult şi să reacţionăm mult mai bine", a adăugat Plenkovic.

Drona militară s-a prăbuşit joi seară într-un parc aflat la 6 km de centrul capitalei croate Zagreb, lângă un campus universitar care găzduieşte 4.500 de studenţi şi la circa 200 de metri distanţă de un cartier rezidenţial, fără a face însă victime. Circa 40 de maşini aflate într-o parcare au fost insă avariate.

Potrivit liderului croat, drona este un model Tupolev Tu-141 Strizh, o aeronavă fără pilot, de recunoaştere, de fabricaţie sovietică utilizată în anii 1970 şi 1980. Lungă de 14 metri, acest aparat de zbor cântăreşte peste 6 tone.

„Lansat de pe teritoriul Ucrainei", dispozitivul a străbătut spaţiul aerian al României şi al Ungariei, înainte de a se prăbuşi la Zagreb, după „şapte minute de zbor“ în Croaţia, potrivit lui Plenkovic.

„Nu ştim cui îi aparţine, părţile rusă şi ucraineană afirmă că nu este a lor", a explicat premierul croat şi a adugat că ancheta ar trebui să aducă elemnte noi care să stabilească cine deţinea aparatul de zbor.

Liderul croat a făcut apel la „întărirea şi intensificarea cooperării“ în acest gen de situaţii în cadrul NATO. Potrivit autorităţilor croate, drona a zburat pe deasupra Ungariei timp de circa 40 de minute, fără ca Croaţia să fie alertată. Potrivit Ministerul Apărării de la Bucureşti, aparatul a intrta în spaţiul aerian al României dinspre Ucraina şi a ieşit după numai trei minute de zbor, trecând în spaţiul aerian ungar, condiţiile meteo şi timpul limitat nepermiţând declanşarea altor proceduri pentru identificarea aparatului de zbor,

"Este spaţiul aerian al NATO, român, bulgar şi croat, şi nu mai putem tolera o astfel de situaţie. Ea nu trebuie să se repete. Era vorba despre o ameninţare evidentă la care ar fi trebuit să reacţionăm", a declarat Plenkovic.

Un responsabil al NATO a declarat vineri pentru AFP că „apărarea aeriană şi antirachetă integrată (a Alianţei - n.r.) a urmărit traiectoria unui obiect care apoi s-a prăbuşit la Zagreb".

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite