Un chinez a fost arestat pentru că a pretins că este român. Cum s-a dat de gol în faţa poliţiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
carabinieri italia

Un cetăţean chinez a fost arestat în Italia, după ce a prezentat documente false pentru a obţine drept de şedere, scrie presa italiană.

Comandantul unei secţii locale de carabinieri din Italia a fost contactat vineri de către responsabilul Registrului municipalităţii, care i-a prezentat, împreună cu poliţia locală, un caz cel puţin neobişnuit, relatează publicaţia Brescia Settegiorni.

Mai precis, un cetăţean chinez s-a prezentat la sediul Registrului pentru a obţine drept de şedere în Italia şi le-a dat autorităţilor o carte de identitate românească, care preciza că este cetăţean român şi, drept urmare, cetăţean european.

Documentul era extrem de bine realizat, au constatat autorităţile italiene. Cu toate acestea, chinezul s-a dat de gol atunci când a fost pus la câteva teste de-a dreptul banale, cum ar fi să vorbească limba română sau să spună care este capitala României.

În acel moment, autorităţile italiene l-au reţinut pentru amprentare şi identificare. Între timp, poliţia locală a constatat, verificând actul de identitate, că documentul este fals. Atunci au descoperit şi adevărata identitate a persoanei, un cetăţean chinez căruia i s-a refuzat permisul de şedere în urmă cu aproximativ un an.

În această dimineaţă, un judecător a validat arestarea şi l-a condamnat pe „românul” fals la un an de închisoare şi va fi expulzat din Italia.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite