Summitul UE: Olanda a blocat negocierile privind pachetul de relansare economică după pandemie. Ţările frugale cer reducerea granturilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă
Foto arhivă

Olanda a blocat negocierile din prima zi a reuniunii Consiliului European, care are loc la Bruxelles, privind bugetul multianual şi pachetul de relansare economică. Discuţiile vor fi reluate sâmbătă, după prânz, iar preşedintele Consiliului, Charles Michel, are programate mai multe întâlniri.

Prim-ministrul olandez Mark Rutte, care insistă că toate ţările membre UE trebuie să aprobe unanim acordarea oricăror fonduri de recuperare, a respins o propunere de compromis făcută de Charles Michel, potrivit politico.eu.

Refuzul lui Rutte, împreună cu o cerere făcută de Olanda şi alte ţări ca granturile în valoare de 500 de miliarde de euro propuse să fie reduse cu cel puţin 200 de miliarde de euro, l-a făcut pe Michel să declare negocierile închise pentru prima zi.

Contrar poziţiei Olandei, Italia s-a declarat ferm în favoarea unui mecanism mai relaxat de administrare. 

Rutte a declarat jurnaliştilor după întâlnire că există diferenţe de opinii şi că dacă concepţia este una de menţinere a confortului atunci el va trebui să lupte, întrucât nu este de aceeaşi părere.

Merkel a îndemnat ca fondul de recuperare să fie menţinut la nivelul de 500 de miliarde de euro pentru a arăta un răspuns solid la şocul economic produs de pandemie.

Cancelarul austriac Sebastian Kurz a reiterat pe Twitter, după închiderea primei zile de negocieri că poziţia Austriei de respingere a sumei stabilite pentru granturi este una fermă.

Şefii de stat şi de guverne din Uniunea Europeană au ajuns vineri la Bruxelles pentru prima întâlnire fizică de la impunerea măsurilor de izolare din cauza pandemiei. 

Planul de 1.820 de miliarde de euro propus cuprinde 750 de miliarde de euro - iniţiativa de relansare - şi un buget nucleu (Cadrul Financiar Multianual) de 1.074 de miliarde.

Unii oficiali şi diplomaţi au anticipat că discuţiile s-ar putea prelungi până spre dimineaţă, dar după opunerea lui Rutte, Michel a întrerupt negocierile după ora locală 23.30.

Comisarul european pentru Buget, Johannes Hahn, a scris pe Twitter că „mâine este o altă zi şi există încă şansa pentru un compromis”.

„Sper ca spiritul european să primeze în interesul tuturor”, a adăugat el.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite