Saga geopolitică a Nord Stream 2: Cum a paralizat conducta lui Putin Europa

Saga geopolitică a Nord Stream 2: Cum a paralizat conducta lui Putin Europa

Conducta Nord Stream 2 şi jocurile geopolitice dintre Rusia, Germania şi SUA  FOTO SHUTTERSTOCK

Anunţată în 2015, conducta de 11 miliarde de dolari deţinută de gigantul energetic rus Gazprom  urma să transporte gaze naturale din vestul Siberiei via Marea Baltică, dublând capacitatea gazoductului Nord Stream 1 şi livrând gaze naturale ieftine gospodăriilor germane.

Ştiri pe aceeaşi temă

Proiectul a devenit o adevărată sagă - blocat de nenumărate ori şi cu fiecare centimetru de ţeavă în centrul unei bătălii juridice şi politice, după ce multe ţări s-au opus, oprit din pricina sancţiunilor americane şi în sfârşit finalizat - a ajuns asemenea unei valize fără mâner, imposibil de abandonat şi imposibil de cărat, arată o analiză The Guardian.
 
Dacă majoritatea celor care l-au aprobat - Jean-Claude Juncker, Angela Merkel, Matteo Renzi, David Cameron, Petro Poroşenko - au părăsit scena, preşedintele Rusiei Vladimir Putin, este în continuare un personaj central. Consecinţele geopolitice ale gazoductului sunt vaste - cu iţe întinzându-se în Ucraina, Polonia, Uniunea Europeană, SUA, şi ajungând în miezul politicii interne şi externe a Germaniei. 
 
Această conductă poate fi orice numai un proiect pur comercial nu, aşa cum a susţinut mereu fostul cancelar german Angela Merkel, scrie The Guardian. Dimpotrivă, are consecinţe geopolitice vaste, cei mai înverşunaţi critici ai proiectului asemânându-l cu o trădare modernă, comparabilă cu pactul Molotov-Ribbentrop din 1939.
 
Aceştia afirmă că o astfel de pârghie potenţială asupra securităţii energetice lasă Europa la cheremul liderului de la Kremlin astfel că, dacă Putin ar dori o  o nouă Ialta sau o nouă reglementare a graniţelor cu Europa, atunci dependenţa Europei de rezervele ruseşti poate fi mijlocul de a le obţine.

Pentru că, spun ei, Nord Stream 2 este mai mult despre înlocuirea principalei rute a gazului rusesc către Europa prin Ucraina, adică o armă geopolitică a Rusiei. Alţii cred că argumentul este o exagerare şi că, dacă şi-ar face asemenea calcule, Rusia ar descoperi repede că Europa are multe surse energetice alternative.
 
Finalizată în septembrie, după multe amânări şi obstacole legale, conducta aşteaptă acum permisiunea finală din partea autorităţilor germane de reglementare. Însă între timp a devenit obiectul unor lupte interne timpurii în cadrul noii coaliţii germane formată din verzi, social-democraţi şi liberali, un motiv fiind şi noua ameninţare rusă la adresa integrităţii teritoriale a Ucrainei.
 
Este însă puţin probabil ca, ajuns la capăt, proiectul care implică Gazprom şi cinci co-investitori europeni, să fie blocat definitiv, lâsând în urmă un elefant strălucitor pe subsolul Mării Baltice.
 
Principala afectată este Ucraina - ca parte a strategiei mai ample a Rusiei de a tăia legăturile cu republicile post-sovietice - care ar fi privată de taxele de tranzit deloc de neglijat, şi anume 4% din PIB-ul ţării. Kievul aduce şi un argument pur geopolitic - gazoductul va creşte controlul şi cota Rusiei pe piaţa europeană de gaze, oferindu-i lui Putin ocazia de a-şi pune cizma pe gâtul Europei.
 
Ucraina nu a dus lipsă de aliaţi - mai întâi Polonia, ţările baltice şi mai apoi Italia, Marea Britanie şi Comisia Europeană - amintind că Rusia a procedat la stoparea livrărilor de gaz în 2006 şi 2009, iar recent a ameninţat Moldova, astfel că nu s-ar da înapoi nici de astă dată în schimbul avantajului geostrategic.
 
În 2009, după lobby-ul Ucrainei, SUA au impus sancţiuni în virtutea Actului privind securitatea energetică a Europei (PEESA), oprind vreme de un an şi jumătate construcţia conductei.
 
Germania s-a îngrijorat atât de tare că, în 7 august 2020, a trimis prin ministrul de finanţe de atunci, actualul cancelar al Germaniei, Olaf Scholz, o scrisoare secretarului Trezoreriei americane, Steven Mnuchin, propunând finanţarea cu până la un miliard de euro a două terminale de gaze naturale lichide. În schimb, SUA lăsau cale liberă gazoductului.
 
Donald Trump a respins oferta cu un sfat pentru Angela Merkel - „să nu mai hrănească fiara: „Germania va avea aproape 70% din ţara controlată de Rusia prin importul de gaze naturale. E potrivit? Ar trebui să ne ferim de Rusia, or iată că Germania iese şi plăteşte miliarde şi miliarde de dolari pe an Rusiei”.
 
Administraţia Biden a fost înclinată spre continuitate iniţial, păstrând linia fermă adoptată de Trump, şi îndemnând Europa să nu devină vulnerabilă la şantajul energetic al Rusiei.
 
În mai, linia s-a înmuiat, o dovadă că diplomaţia germană lucrase şi avusese succes - pe 19 mai, SUA au renunţat la sancţiunile impuse directorului executiv al Nord Stream, Matthias Warnig, preşedintele Nord Stream 2 şi prieten apropiat al lui Putin, motivând că vrea să lase diplomaţiei timp să acţioneze.
 
În iunie, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, declara că gazoductul este un fapt împlinit, ca la o săptămână după întâlnirea Merkel-Biden de la Casa Albă, SUA să ridice complet sancţiunile.
 
Germania s-a angajat să prelungească un acord de tranzit al gazelor ruso-ucrainene pentru 10 ani, dar şi să ofere o contribuţie de 175 de milioane de dolari  la un nou fond verde pentru Ucraina pentru a-şi consolida independenţa energetică din surse regenerabile.
 
Totodată, Germania promitea, „în cazul în care Rusia ar încerca să folosească energia ca armă sau să comită noi acte agresive împotriva Ucrainei”, să ia „măsuri la nivel naţional şi va face presiuni pentru măsuri eficiente la nivel european, inclusiv sancţiuni, pentru a limita exportul rusesc”.
 
Ideea de a ajunge la o declaraţie comună cu Germania era recunoaşterea realităţii finalizării conductei în sine, înţelegând că o acţiune agresivă a Statelor Unite nu ar fi schimbat rezultatul şi poate doar l-ar fi întârziat”, a motivat ulterior Amos Hochstein, consilierul principal al lui Biden pentru securitatea energetică globală.
 
Aranjamentul cu Germania, a adăugat el, ar permite deopotrivă apărarea în continuare a intereselor considerabile energetice ale Europei şi SUA, dar şi securitatea Ucrainei, atenuând totodată consecinţele negative şi potenţialele ameninţări de securitate ale Nord Stream 2.
 

Calculul SUA

 
Judecata SUA a fost considerată de mulţi problematică, mai ales că binecuvântarea lui Biden a venit în primăvară, când Putin a început să concentreze trupe la graniţa cu Ucraina. Unda lui verde a venit şi într-un context în care Verzii, ce aspirau la o direcţie nouă a politicii externe a Germaniei, erau pe val înaintea alegerilor generale, astfel că lidera partidului nu s-a sfiit să spună că decizia lui Biden va dezbina Europa. Republicanii, care susţineau sancţiunile asupra Gazprom din motive de securitate naţională, au criticat de asemenea raţionamentul lui Biden - situaţia unei conducte construite în proporţie de 95% era şi în 2019, la momentul sancţiunilor americane, şi anume o bucată masivă de metal pe fundul oceanului până la alegerea lui Biden.
 
Opoziţia senatorilor republicani a mers până la boicotarea nominalizărilor Departamentului de Stat şi blocarea activităţii diplomatice a SUA în multe ţări. 
 
Joe Biden şi-a făcut însă un calcul care poate fi înţeles: voia să repare relaţiile cu Germania şi să-şi asigure sprijinul ei în competiţia strategică cu China. Deşi ştia că va supăra Ucraina, a arătat ca şi anterior, cu pactul de securitate Akus, ce a scos din joc Franţa, că e dispusă să-şi asume asta în schimbul centrării pe interesele americane împotriva Chinei.
 
Verzii germani au fost profund dezamăgiţi de faptul că SUA au înghiţit argumentele diplomatice germane cum că conducta era de acum de neoprit - chiar şi la un pas de finalizare, mai erau numeroase obstacole legale, unele considerabile, atât în Germania cât şi la nivelul UE.
 
De atunci încoace însă, echilibrul construit atent de Merkel a fost perturbat de trei evenimente: creşterea vertiginoasă a preţurilor la gaze în Europa, alimentată de cererea în creştere din Asia; masarea trupelor ruse la graniţa cu Ucraina, respectiv intrarea Verzilor în guvernul de coaliţie. Nord Stream 2 este iarăşi o miză. Scholz, acum cancelar german, rămâne un susţinător al proiectului, dar el, Biden şi liderii G7, în căutarea unor modalităţi de a-l descuraja pe Putin, au spus la unison că o nouă invazie în Ucraina ar atrage oprirea conductei, şi nu blocarea ei definitivă.
 

O schimbare fundamentală de percepţie

 
Întrebarea este dacă Verzii, ca o ironie aliaţi cu republicanii americani, ar avea puterea să elimine proiectul. Asta ar presupune o schimbare dramatică a percepţiei Germaniei asupra Rusiei.
 
O legătură emoţională între cele două ţări este la baza înclinaţiei Germaniei de a interpreta greşit direcţia autoritară în care merge Rusia, spune analistul John Lough, membru asociat al Chatham House.
 
Acesta a spus recent că „în joc este o combinaţie ciudată de emoţii – o teamă istorică faţă de Rusia, un sentiment de vinovăţie pentru crimele naziştilor, o recunoştinţă faţă de Moscova pentru că a permis unificarea germană. S-a adăugat apoi o logică economică – din punct de vedere istoric, Germania a avut tehnologia şi Rusia resursele, iar asta a creat un fel de complementaritate naturală între cele două ţări. În cele din urmă, există o percepţie larg răspândită că Ostpolitik [normalizarea relaţiilor dintre Republica Federală Germania şi Europa de Est] de la sfârşitul anilor 1960 şi 70 a pus capăt războiului rece. Relaxând tensiunile, construind contacte, tranzacţionând mai mult, până la urmă Rusia va deveni un actor raţional”. La mijloc este o credinţă aproape religioasă că, deoarece Rusia are nevoie de pieţe şi Germania are nevoie de gaz rusesc, dependenţa reciprocă va asigura stabilitate, susţine Lough. 
 
După ce şi-a început cariera în calitate analist pe probleme de  politica de securitate sovietică/rusă, a lucrat şase ani la NATO, fiind primul reprezentant al Alianţei la la Moscova (1995 – 1998). Ulterior a fost manager al echipei de afaceri internaţionale a companiei petroliere ruse TNK-BP (2003 –2008).
 
Într-adevăr, instinctul lui Merkel, conform consilierului său şef pentru politică externă, Christoph Heusgen, a fost să ţină cont de ceea ce era tolerabil pentru Rusia. Din acest motiv, s-a opus planului de acţiune NATO pentru Ucraina, furnizarea de arme ofensive, insistând în tot acest timp că Nord Stream nu ameninţă securitatea energetică a Europei.
 
Această mentalitate, potrivit lui Ralph Fücks, directorul Centrului German pentru Modernitate Liberală şi apropiat Verzilor, aproape că oferă Rusiei un drept de veto.
 
Fostul ministru de externe german Heiko Maas,de la SPD, a a spus în asentiment cu preşedintele Germaniei că o „strategie a podurilor arse” nu este doar greşită, ci şi periculoasă, deoarece aceasta ar împinge Rusia într-o cooperare economică şi militară strânsă cu China.
 
Un avocat al Moscovei în Germania este Manuela Schwesig, premierul landului Mecklenburg-West Pomerania, care a mers până la înfiinţarea Fundaţiei pentru Protecţia Climei şi a Mediului, ce îşi propune să protejeze firmele de de sancţiunile americane. Conducta ajunge pe uscat în landul ei, în portul Mukran (nord-estul oraşului Rügen).
 
„Dacă vrem să scăpăm de energia nucleară şi energia pe cărbune, avem nevoie de gaz cel puţin pentru o perioadă de tranziţie”, a spus ea.
 
Aşadar, pentru a câştiga, noua şefă a diplomaţiei germane Annalena Baerbock  nu trebuie doar să-şi înfrunte partenerii de coaliţie, ci şi să câştige o confruntare cu germanii, dintre care mulţi sunt de acord cu Scheswig şi sceptici că ţara îşi poate permite să renunţe la energia nucleară, cărbune şi gaz în acelaşi timp.
 
Dar Bearbeck are aliaţi influenţi în rândul prognozatorilor din energie. Dirk Messner, şeful agenţiei germane de mediu UBA, a declarat în august că Nord Stream 2 ar putea fi în curând depăşit din motive de politică climatică. „Nord Stream 2 ar putea deveni repede un fel de dinozaur printre proiectele energetice, pentru că vrem să avem emisii [nete] zero până în 2045”.
Cel mai important aliat potenţial al lui Baerbock este însă Comisia Europeană şi legea. De ani de zile Comisia şi Gazprom au fost în dezacord. Compania rusă a încercat să ocolească reţeaua de reglementare a UE, argumentând că o directivă energetică din 2019 nu se aplică conductei - a eşuat, iar acum autoritatea germană de reglementare împreună cu UE are nevoie de şase luni să decidă dacă conducta respectă legislaţia UE.
O serie întreagă de cerinţe legate de accesul unui terţ, separarea proprietarilor şi tarife transparente sunt în joc. Gazprom se opune cerinţei ca proprietarii conductei să fie alţii decât furnizorii de gaz.
 
„Este clar că legislaţia europeană a energiei se aplică şi acestui proiect, separarea comercializării şi transportului este clar specificată”, a declarat Sven Giegold, noul secretar de stat pentru afaceri economice al Germaniei în cadrul ministerului pentru schimbări climatice.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările