Polonia susţine că e pregătită să devină un garant de securitate pentru Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Polonia susţine că este pregătită să devină unul dintre garanţii securităţii Ucrainei şi să semneze un tratat de securitate pentru a deschide calea păcii cu Rusia, potrivit lui Jakub Kumoch, oficial polonez responsabil pentru politică internaţională în cadrul administraţiei prezidenţiale poloneze.

„Preşedintele şi guvernul au luat decizia că Polonia nu se va sustrage responsabilităţii sale”, a declarat Jakub Kumoch într-un interviu acordat cotidianului Gazeta. Acesta a precizat că la Varşovia se discută despre un proiect de acord între Ucraina şi statele garante.

Proiectul a fost elaborat de guvernul preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi a fost trimis staelor dispuse să acţioneze ca garanţii. Oficialul polonez a menţionat că Statele Unite, Regatul Unit, Germania, Franţa şi Turcia se regăsesc pe lista ţărilor.

„Dacă se ajunge la un acord de pace, suntem interesaţi doar pentru unul care să garanteze integritatea teritorială şi independenţa Ucrainei”, a subliniat consilierul preşedintelui polonez.

Ucraina ar fi dispusă să-şi declare neutralitatea şi să renunţe la o eventuală aderare la NATO, cu condiţia ca alte state să-i garantează securitatea în cazul unei noi agresiuni ruse. 

În acelaşi timp, Moscova cere Kievului să accepte pierderea regiunilor separatiste din Donbas şi a peninsulei Crimeea anexată de Rusia în 2014.

„La început, ruşii cereau şi dezarmarea Ucrainei, dar este o obrăznicie să ceri dezarmarea unui stat a cărui armată a zdrobit mare parte a forţelor ruse într-o confruntare terestră”, mai spune oficialul polonez citat.

Conform acestuia, „scenariul raţional” pentru a pune capăt războiului este ca Ucraina, fără să recunoască anexarea Crimeii, să admită că nu controlează aceste teritorii şi să fie dispusă „să nu se atingă de ele” o perioadă de timp.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite