Laburiştii britanici, în criză: „Nicio şansă” să-l învingem pe Boris Johnson la următoarele alegeri generale. Reproşurile aduse liderului lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Keir Starmer, liderul laburiştilor britanici FOTO EPA-EFE
Keir Starmer, liderul laburiştilor britanici FOTO EPA-EFE

Reprezentanţi de rang înalt ai Partidului Laburist spun că au puţine speranţe că vor ieşi învingători la următoarele alegeri generale din Marea Britanie.

Un laburist de rang înalt spune că formaţiunea sa politică nu are „nicio şansă” să-i învingă pe conservatorii premierului Boris Johnson, în timp ce un membru al echipei lui Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, vorbeşte despre o „bătălie grea”, relatează Bloomberg, care menţionează că sursele au vorbit sub condiţia anonimatului, din cauza sensibilităţii subiectului.

Potrivit Bloomberg, laburiştii cred că le este aproape imposibil că concureze cu Boris Johnson, un personaj excentric, neconvenţional, care a dat peste cap felul tradiţional de a face politică.

Premierul britanic a ieşit relativ bine în dosarul gestionării pandemiei, în ciuda faptului că Marea Britanie a înregistrat peste 128.000 de decese de COVID-19, unul dintre cele mai grave bilanţuri din Europa. De asemenea, a reuşit să scape doar foarte puţin şifonat în legătură cu acuzaţiile care-i puneau la îndoială integritatea şi competenţa.

Unii laburişti nu sunt mulţumiţi de liderul lor, Keir Starmer, reproşându-i acestuia că nu vine cu o viziune îndrăzneaţă care să atragă atenţia oamenilor şi să-i îndepărteze de conservatori. Ei spun că politica sa încă nu este suficient de clară şi chiar se tem că nu dispune de instinctele politice unui lider adevărat.

O regândire a strategiei laburiste şi, eventual, a conducerii ar putea fi cerută în cazul pierderii, joi, a alegerilor parlamentare din circumscripţia Batley şi Spen, în nordul Angliei.

Potrivit sondajelor, conservatorii sunt pe cale să câştige această circumscripţie după 24 de ani. Ar fi o nouă înfrângerea usturătoare, după cea de la Hartlepool, la începutul lui mai, când laburiştii au pierdut în premieră în această circumscripţie.

Boris Johnson nu este „de neatins” şi politica se poate schimba rapid, încearcă să calmeze spiritele un aliat al lui Starmer.

Potrivit Bloomberg, există planuri ca Starmer să apară mai mult la televizor în următoarele săptămâni, în timp ce conferinţa laburiştilor din septembrie este văzută ca un moment critic pentru remodelarea opiniei publice. Provocarea lui Starmer este să readucă votanţii rătăciţi.

Nu este clar dacă Keir Starmer se va confrunta cu o frondă în partid înainte de următoarele alegeri generale, programate pentru 2 mai 2024, dar cu siguranţă va fi nevoit să treacă prin aceasta dacă va pierde în faţa lui Boris Johnson. Primarul Manchesterului, Andy Burnham, şi primarul Londrei, Sadiq Khan, sunt văzuţi ca posibili succesori.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite