FOTO Cinci prejudecăţi despre rromii din Franţa
0
Conform unui recent sondaj, 77% dintre francezi sunt de acord cu afirmaţiile lui Manuel Valls care a afirmat că „majoritatea rromilor nu fac eforturi să se integreze şi au vocaţia să se întoarcă în România şi Bulgaria”. Opiniile sale se sprijină atât pe fapte dovedite, cât şi pe o serie de prejudecăţi.
Reputata revistă franceză de factură religioasă, „Pelerin” a încercat să clarifice cinci dintre aceste idei preconcepute (pentru curioşi este vorba despre numărul 6828 al publicaţiei). La finalul articolului veţi înţelege câte aşa zise clarificări sunt bine argumentate, ce efecte pot avea pentru a demonta aceste prejudecăţi şi câte lucruri mai sunt încă de clarificat. Dar, fie, apreciem efortul şi pentru astea cinci!
FOTO: Arhivă personală
1. „Rromi, ţigani, gitanes, gens du voyages... sunt una şi aceeaşi persoană”
La ora actuală în Europa trăiesc între 10 şi 12 milioane de rromi, dintre care 6 milioane în sânul (şi coasta... adaug eu) Uniunii Europene. Prezenţi în Europa de mai bine de şase sute de ani, aceştia constituie cea mai importantă comunitate etnică de pe bătrânul continent. Termenul de „rrom” se referă la diverse grupuri de indivizi care reprezintă realităţi sociale şi istorice diferite. Rromii despre care se vorbeşte în Franţa sunt cunoscuţi drept „nomazi” (francezii îi numesc „migrateurs”) sau „ţigani din ţările Europei de Est” şi sunt cetăţeni ai statelor din Europa Centrală precum România, Bulgaria, Ungaria, ţările din fosta Iugoslavie etc.
2. „Rromii sunt nomazi”
Adesea îi confundăm pe rromii nomazi cu aşa-zişii „gens du voyages” (oameni care călătoresc fără să se stabilească într-un loc anume, dacă pot spune aşa...), cei din urmă fiind însă în majoritate de origine franceză de mai multe secole, identificându-se printr-un mod de viaţă itinerant. În schimb, rromii nomazi au fost în mare parte sedentarizaţi în ţările de origine. Din motive economice şi din cauza războaielor (mai ales al celui din fosta Iugoslavie din perioada 1991-2011), cei mai săraci dintre ei au emigrat spre Europa de Vest, mai ales în Spania şi Italia (peste 100.000 în fiecare dintre aceste ţări). În Franţa trăiesc cel puţin 20.000, în aproape 400 de tabere improvizate (sursa: Delegaţia ministerială pentru locuinţe), iar mulţi dintre ei s-au instalat în Franţa de acum două decenii. Citată de revista „Pelerin”, sociologul Claire Cossée este de părere că, la ora actuală, „rromii nomazi intenţionează în mare parte să aibă acces la o locuinţă stabilă”.
FOTO: Arhivă personală
3. „Majoritatea rromilor sunt delicvenţi”
Pentru anumite persoane taberele rromilor constituie o sursă de probleme (insecuritatea şi insalubritatea). Dar, conform lui Grégoire Cousin, cercetător în cadrul fundaţiei „Maison des sciences de l’homme”, rromii nu reprezintă decât partea vizibilă a unui fenomen mult mai vast: „Sunt mai bine de două decenii de când există aceste cartiere periferice în regiunea pariziană (este vorba despre bidonvilles, zonele cele mai sărace şi insalubre ale unui oraş). În toată Franţa există 170.000 de persoane care nu au un domiciliu fix şi 3,6 milioane care trăiesc în locuinţe precare. Pentru a ascunde mai bine deficitul de locuinţe sociale, guvernele care s-au succedat au întreţinut faţă de opinia publică ideea conform căreia 6956 de rromi nomazi din regiunea Ile-de-France trăiesc în condiţii insalubre”. În ceea ce priveşte declivenţa, asociaţiile de susţinere a rromilor solicită realizarea unor studii exacte pentru a şti precis dacă nivelul de criminalitate al rromilor care trăiesc în Franţa este în creştere. Din cauza interzicerii statisticilor pe criterii etnice, în cadrul Ministerului francez de Interne sunt disponibile numai cifrele care atestă actele de delicvenţă comise de cetăţeni români. Ori, în acest caz e uşor să pui semnul egal între români şi rromi”, concluzionează cercetătorul francez.
FOTO: Arhivă personală
4. „Refuză să se integreze”
Acelaşi sociolog, Claire Cossée, afirmă că este o greşeală să gândeşti că o populaţie etnică „nu poate sau nu vrea să se integreze. Cei mai mulţi dintre imigranţi îşi părăsesc ţara în căutarea unei vieţi mai bune”, adaugă aceasta. De asemenea, sociologul menţionează şi faptul că la ora actuală se poate vorbi despre un real fenomen al imigraţiei rromilor din Europa centrală, cu specificaţia însă că majoritatea rromilor din Franţa sunt cetăţeni francezi şi nu constituie obiectul unei stigmatizări. Claire Cossée subliniază şi faptul că „procesul de integrare nu poate fi cuantificabil pe termen scurt, căci prespune un mecanism de lungă durată, care, în prezent din cauza conjuncturii sociale este tot mai dificil. Precaritatea în care se găsesc rromii la ora actuală, restricţiile de acces la dreptul de sejur şi de muncă, expulziile repetate îngreunează strategia lor de integrare”. Hmm, interesant cuvântul „strategie”!
FOTO: Arhivă personală
5. „Nu vor să muncească”
În calitate de cetăţeni europeni – în mare parte – rromii beneficiază de libera circulaţie în Uniune dar din anul 2007 Europa a diminuat numărul de meserii autorizate cetăţenilor români şi ungurilor (notă: cred că redactorul articolului nu este bine informat, nu ungurii au restricţii ci bulgarii... parole d’honneur că am cam tocit site-ul despre statutul cetăţenilor români pe teritoriul francez). În concluzie, majoritatea rromilor sunt constrânşi să muncească la negru. Anina Ciuciu (notă: autoarea cărţii Je suis tzigane et je le reste. Des camps des réfugiés roms jusqu’à Sorbonne, edition City), de etnie rromă şi studentă la Sorbona spune că „rromii nu cerşesc din plăcere. De fiecare dată când au posibilitatea să-şi câştige altfel existenţa şi în mod cinstit, o fac cu seriozitate”. De la 1 ianuarie 2014, restricţiile de pe piaţa muncii vor fi însă ridicate şi atunci vom putea judeca dacă lucrurile stau aşa sau nu. Cu atât mai mult cu cât „Franţa este în plină criză iar rromii nomazi vor avea mari dificultăţi pentru a-şi găsi de muncă”, adaugă de pe scările Sorbonei aceeaşi Anina Ciuciu.
O femeie de etnie romă spală haine într-o tabără improvizată din apropierea Parisului FOTO Reuters
Mda, parcă circula din bătrâni o vorbă... lupul îşi schimbă pielea, dar năravul ba. Mă abţin de la alte comentarii pentru că mi-am exprimat deja un punct de vedere care a provocat destule „răutăţisme” la adresa mea. Nu că m-aş supăra, dimpotrivă, punctele de vedere contradictorii, dar nu obraznice, chiar şi criticile acide pot fi constructive şi generatoare de noi idei. Mărturisesc că diferitele comentarii la textul „În paşi de Valls despre rromii din Franţa” , mi-au dat o viziune mai amplă asupra acestei probleme pe care o regăsesc în mod constant în presa franceză. Textul de faţă este traducerea unuia dintre puţinele articole de presă favorabile rromilor care constat că pozează tot mai mult în victime ale discriminării.
Dar lucrurile nu stau chiar aşa. Tot mai multe oficialităţi din regiunea pariziană mizează pe integrarea lor în cadrul comunităţii. Un astfel de exemplu este adăpostul pentru integrarea rromilor construit în localitatea Hameau du Bouvray (departamentul Val-de-Marne) din fonduri locale şi europene. În acest „sat” cum îl numesc francezii, trăiesc din iunie 2011, 17 familii rrome compuse (momentan) din 74 de membri, care au fost găzduiţi în urma evacuării unei tabere ilegale. Pentru a avea un acoperiş adevărat deasupra capului şi pentru a beneficia de condiţii normale de viaţă (apă, electricitate etc.), aceştia s-au angajat să contribuie la construirea propriilor case, să-şi şcolarizeze copiii şi să urmeze un program de integrare care presupune printre altele, învăţarea limbii franceze şi definirea unui proiect profesional.
FOTO: Arhivă personală
Responsabilii acestei tabere nu au voie însă să dea declaraţii presei. Contactând primăria din localitate, autorului articolului din „Pelerin” i s-a spus doar că responsabilii proiectului nu doresc ca actualele dezbateri legate de dificila integrare a rromilor să afecteze evoluţia acestuia. Adevărul este că numeroase alte experienţe similare iniţiate la periferia marilor oraşe franceze nu s-au bucurat de succes. Pe lângă bani, e nevoie şi de voinţă, nu-i aşa?!
Cu toate acestea, sunt câteva comune optimiste care mizează pe cartea integrării cu succes a rromilor. Un alt exemplu este oferit şi de primarul localităţii Vigneux-de-Bretagne (departamentul Loire-Atlantique) care în urma demolării unei tabere ilegale, a găzduit şase familii într-o şcoală care nu mai funcţiona. Fiecare familie achită o chirie de 15 euro pe lună iar un colectiv local se ocupă de integrarea lor socială. După numai doi ani, primarul afirmă că din cele şase familii au mai rămas doar patru, una dintre ele emigrând în America iar cealaltă a fost exclusă din proiect pentru că nu a respectat clauzele contractului. Mai pe scurt, au părăsit tabăra timp îndelungat fără să anunţe responsabilii, nu şi-au trimis copiii la şcoală, au găzduit ilegal şi alte rude etc.
Cam aşa stau lucrurile la capitolul de integrare concretă a rromilor. Unul dintre comentatorii articolului trecut, mi-a atras atenţia că dacă tot mă plâng, să dau şi nişte soluţii. Îmi permit să-i răspund că nu eu sunt în măsură să dau aceste soluţii deoarece sunt oameni plătiţi (oho şi încă bine!!!) să facă acest lucru. În calitate de jurnalist datoria mea este să semnalez situaţii de viaţă oferind exemple concrete, nu şi soluţii. Textul de faţă reflectă preocuparea mea faţă de acest fenomen care îi afectează tot mai mult pe românii din Franţa. Eu nu doresc nici expulzarea, nici discriminarea şi nici moartea păcătosului, ci îndreptarea lui spre benificiul personal dar şi al celor care se legitimează cu paşaport românesc pe teritoriul francez.
În loc de concluzie vă invit să citiţi declaraţiile ambasadorului Franţei în România, domnul Philippe Gustin, care, după umila mea părere, cred că a sesizat mai bine decât mulţi dintre noi adevărata problemă:
„românilor nu le place să se spună că rromii sunt români. Iar romii au şi ei o problemă în a accepta să fie români. Cum să fie realizat acel «să trăim împreună»?
Continuarea textului aici.
Se încarcă comentariile...
