Cehia încearcă sa oprească noul coronavirus cu un sistem informatic bazat pe folosirea datelor personale

Cehia încearcă sa oprească noul coronavirus cu un sistem informatic bazat pe folosirea datelor personale

FOTO Guliver / Getty Images

Autorităţile cehe testează un sistem informatic care depistează rapid - cu ajutorul datelor de telefonie - contactele pe care le-au avut persoanele infectate cu noul coronavirus, în vederea opririi răspândirii acestuia, a anunţat marţi o purtătoare de cuvânt a unui grup aflat la originea acestei iniţaitive, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Soluţia propusă de către un grup de experţi în informatică - Covid19cz - foloseşte date din telefoanele mobile şi cardurile bancare ale persoanelor testate pozitiv, pentru a arăta deplasările acestora - cu consimţământul celor vizaţi.
 
”Acest lucru generează o hartă care arată (...) de exemplu că cineva a stat o jumătate de oră la colţul cutărei sau cutărei străzi”, a declarat pentru AFP această purtătoare de cuvânt a Covid19cz, Irena Zatloukalova.
 
”Inspectorul sanitar poate întreba o persoană (bolnavă) dacă s-a întâlnit cu cutare sau cutare persoană, pentru a identifica oamenii susceptibili să fie infectaţi. Oamenii nu trebuie să se mai bazeze doar pe memoria lor şi să-şi amintească ce au făcut în ultimele două săptămâni”, a subliniat ea.
 
În cadrul acestui sistem de ”carantină inteligentă” - testat într-o regiune din sud-estul Cehiei -, persoanele care s-au aflat în contact cu un bolnav urmează să fie plasate apoi într-o scurtă carantină de trei zile, în care sunt supuse unui test de depistare a bolii covid-19.
 
”În cazul în care rezultatul este negativ, ele se pot întoarce la viaţa lor de zi cu zi. În cazul în care rezultatul este pozitiv, ele vor fi plasate în carantină completă”, a anunţat adjunctul ministrului Sănătăţii Roman Prymula pe site-ul Guvernului.
 
Potrivit lui Zatloukalova, Marea Britanie, Lituania, Serbia, Slovacia, dar şi ţări din America Latină şi-au exprimat interesul faţă de această soluţie informatică.
 
Premierul ceh Andrej Babis a anunţat că vrea ca sistemul să fie lansat în întreaga ţară până la 12 aprilie.
 
Cehia, un stat membru al Uniunii Europene (UE), cu 10,7 milioane de locuitori, a înregistrat 3.002 cazuri confirmate de contaminare cu noul coronavirus şi 24 de decese.
 
Guvernul ceh a închis frontierele, şcolile, restaurantele, teatrele şi majoritatea magazinelor.
 
Măsurile privind izolarea populaţiei au fost prelungite luni până la 11 aprilie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: