Explicaţiile sunt multe. Printre acestea, profilul naţionalismului scoţian. Unul de stânga, spre deosebire de cel din Flandra, care se plasează clar la dreapta, sau de naţionalismul din Catalonia, care transcende opoziţia stânga-dreapta, cel mai cunoscut clivaj de la Revoluţia franceză încoace. Alex Salmond, liderul taberei care a pledat pentru independenţă, a crezut că dispreţul tradiţional al scoţienilor faţă de conservatorii de la Londra va fi suficient pentru a aduna o majoritate. Premierul Cameron a replicat: dacă vreţi să ne daţi un şut, aşteptaţi alegerile, fiindcă votul de-acum e pentru totdeauna, nu pentru o legislatură! După 307 ani de viaţă comună cu englezii, scoţienii au refuzat să valideze aventura naţionalistă, care a suscitat multe speranţe în câteva regiuni din Europa - din Corsica în Harghita şi din Ţara bascilor în Lombardia -, dar şi frică în altele.

Cât de mult a contat, însă, opinia europeană? Să observăm, mai întâi, că oficialii Comisiei s-au abţinut de la prea multe comentarii. Jose Manuel Barroso a precizat, totuşi, prin primăvară, că o Scoţie independentă va fi în afara Uniunii. Iar dacă ar dori să intre în UE, va fi silită să depună o cerere, precum orice alt stat. Scoţienii au născocit atunci un plan de aderare, care ar fi acoperit fix 18 luni, adică exact cât se plănuise să dureze şi desprinderea efectivă de Marea Britanie, în cazul unui vot pro-independenţă. Trei au fost reacţiile semnificative la acest plan.

Primo: Comisia a reamintit că nimeni nu (mai) are privilegii în procesul de negociere, aşa că durata depinde exclusiv de merite. În plus, candidata Scoţia nu ar putea beneficia de excepţiile de care s-a bucurat UK, aşa-numitele "opt-outs", care privesc moneda comună, zona Schengen şi TVA.

Secundo: nu puţini au fost cei care au remarcat că o candidatură a Scoţiei ar fi fost blocată de state-membre precum Italia, România sau Spania, confruntate şi ele cu ambiţii secesioniste.

În fine, scoţienilor nu a avut cum să le scape anunţul făcut de Jean-Claude Juncker, noul preşedinte al Comisiei Europene, care a anunţat că, în următorii cinci ani, extinderea va fi blocată.

Peisajul politic părea la un moment dat foarte confuz, mai ales că David Cameron a promis că, peste trei ani, va ţine şi un referendum referitor la rămânerea Marii Britanii în UE. Perspectiva unei Scoţii desprinse din UK şi intrate în UE în 2016, cu un an înainte ca o Mare Britanie ceva mai mică să plece din aceeaşi Uniune a părut să fie o aiureală. Ceea ce n-a împiedicat - dimpotrivă, aş zice! - mişcări paradoxale ale opiniei publice. Aşa se face că, atunci când a apărut un sondaj din care reieşea că 51% dintre scoţieni doresc divorţul, toată lumea europeană a prins de veste că se întâmplă ceva important. Panică într-o parte, entuziasm în cealaltă. Unii au publicat hărţi cu viitoarele secesiuni, alţii au căutat în istoria Evului mediu ancore pentru a pricepe evoluţia de azi; pe scurt, fiecare a avut ceva de spus. Cei mai simpatici au fost, în opinia mea, doi locuitori ai Sardiniei, care au început să colinde uliţele insulei, propunând ca aceasta să fie ataşată... Elveţiei, ca primul canton de peste mări.

De fapt, referendumul din Scoţia a readus în prim-plan nu doar legitimitatea naţionalismului, ci şi a comunităţii politice ca atare. În fond, sloganul câştigător a fost better together. Faptul că pasiunea naţională, în forma ei separatistă, a fost înfrântă la urne nu înseamnă că tradiţia e mai convingătoare decât voinţa în orice împrejurare. Europa va fi fost şi ea acum mai puternică, dar e posibil ca în alte ocazii să fie înfrântă. Din acest punct de vedere, urmează alegeri importante în Bulgaria, unde o parte importantă a opiniei publice admiră Uniunea vamală, în Ucraina, unde separatismului i-a căzut deja victimă Crimeea, apoi în Moldova, care a pierdut controlul asupra Transnistriei acum mai bine de două decenii. În toate va fi vorba, chiar dacă în felurite chipuri, nu doar despre UE, ci şi despre Rusia, care propune o variantă nouă a formei politice cunoscute sub numele de "imperiu". E un imperiu care nu-şi asumă invaziile, dar care n-a ezitat să critice condiţiile în care s-a ţinut referendumul din Scoţia. Cel din Crimeea a fost mai bine organizat, au spus "experţii" ruşi trimişi la Glasgow şi Edinburgh. Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns...