Afacerea expunerii întâlnirii de acum doi ani a liderului Partidului Libertăţii de extremă dreaptă, Heinz-Christian Strache, cu fata unui oligarh rus şi promisiunile sale de avantajare a Rusiei au fost expuse public, iar urmarea a fost demisia din poziţia de vicecancelar, căderea guvernului şi anunţarea alegerilor anticipate.

Cancelarului conservator Sebastian Kurz nu a putut trece peste finanţările ilegale şi corupţia de stat a aliatului său şi a lansat cel mai puternic semnal împotriva extremei drepte înaintea alegerilor euro-parlamentare: nu poţi face alianţă cu extremiştii, populiştii, euroscepticii şi partidele anti-sistem, mai ales cele finanţate direct de către Rusia.

Afacerea rămâne încă tenebroasă la nivelul detaliilor sale, şi e clar că nu presa a fost originea loviturii. Cineva înregistrase discuţia anterior, iar înregistrarea a fost lansată în spaţiul public la momentul oportun. Mai trebuie spus că Sebastian Kurz a dorit întotdeauna să transmită europenilor că-şi asumă responsabilitatea şi că Partidul Libertăţii nu mai e acelaşi de pe timpul lui Jorg Heider, iar Austria nu trebuie să mai treacă prin ostracizarea de atunci. Singura realizare a fost reducerea ilegală a ajutoarelor sociale în Austria la nivelul statului de origine, o altă aberaţie pentru care Austria nu a ajuns încă la Curtea Europeană de Justiţie.

Scandalul a izbucnit vineri după-amiază, când publicaţiile germane Der Spiegel şi Süddeutsche Zeitung au difuzat o înregistrare video făcută cu camera ascunsă într-o pensiune din Ibiza în iulie 2017. Imaginile îl arată pe Heinz-Christian Strache vorbind cu o femeie care pretinde că este nepoata unui oligarh rus. Politicianul austriac îi promite acesteia contracte publice în schimbul unui ajutor financiar pentru formaţiunea sa înaintea alegerilor legislative ce urmau să se desfăşoare câteva luni mai târziu. Mai mult, Strache îi sugerează interlocutoarei sale achiziţia celui mai influent cotidian austriac şi înlocuirea unor ziarişti cu alţii mai apropiaţi de FPOe.

Lovitura are relevanţă europeană mai largă decât situaţia din Austria. Practic ea transmite clar lipsa de încredere şi ingerinţa rusă în raport cu partidele populiste, antisistem şi de extremă dreaptă şi stânga, dar şi faptul că sprijinul nu e deloc dezinteresat. Impactul unei asemenea lovituri de imagine ameninţă să se repercuteze ca într-un domino asupra tuturor partidelor populiste europene şi tuturor coaliţiilor unde se află asemenea partide în diferite state.

Lovitura poate fi una dintre cele mai importante în campanie, dacă nu cumva detaliile ulterioare ar juca împotriva imaginii trădării care animă marii populişti naţionalişti. Nu liberalii şi capitaliştii îşi vând ţara, prin privatizări şi alte manevre de optimizare a câştigurilor, ci exact partidele care altfel sunt campioane are rectilinităţii, patriotismului şi care fac cel mai mare zgomot pe sloganuri patriotarde.

În momentul de faţă, cele mai vizate variante pentru a fi decredibilizate sunt Lega din Italia, alături de 5 Stele, Adunarea Naţională a lui Marine Le Pen şi partidele de extremă dreaptă din Olanda, Suedia, Danemarca, Ungaria. Dar mai ales sunt vizate alianţele partidelor clasice cu cele populiste la guvernare şi devin relevante toate mişcările publice ce implică oligarhi ruşi, interese ruseşti, împrumuturi financiare şi finanţări ruse, mai transparente sau mai oculte. Dacă mişcarea generală are impact împotriva acestor partide trădătoare, partidele vânzării de interese spre Rusia, partidele corupţiei endemice şi tranzacţionismului cu interese de stat, pentru că „am fost ales, deci facem cum vreau eu”, rezultatul ar putea altera substanţial perspectivele optimiste actuala ale acestei categorii de partide la alegeri.

Până la această oră, explicaţiile unei înclinaţii spre extreme aveau surse multiple. Mai întâi trădarea stângii după criza financiară globală şi cea a datoriilor suverane, soldată cu încheierea perioadei statului bunăstării, a perioadei de creştere economică nesfârşită şi a modelului social european generos. Apoi trădarea dreptei la criza migranţilor, atunci când forţarea deciziei şi ignorarea statelor, respectiv mutarea deciziei în zona Consiliului miniştrilor de Interne şi majoritatea calificată, a dus la reacţii şi căutări noi ale publicului spre extreme şi formule anti-sistem.

E adevărat că soluţia nu are cum să fie populismul, căci oriunde s-a prezentat în prim plan a demonstrat că nu are soluţii miraculoase precum cele promise. Nu întotdeauna comunicarea viguroasă şi zgomotoasă ţine loc de acţiune şi soluţii, şi nu întotdeauna tăierea Nodului Gordian duce la soluţii ireversibile şi serioase, tocmai pentru că nu sunt suficient de nuanţate şi sofisticate pentru a soluţiona cauzele complexe, chiar dacă greu de comunicat populaţiei. Iar experienţele de dezamăgire faţă de populişti se acumulează, în timp ce soluţiile simple se dovedesc non soluţii, cu costuri mari şi dureri pe care le exportă tot către populaţie.

Vom vedea care va fi rezultatul din 23-26 mai. Dar prognozele sunt departe de a marca prăbuşirea partidelor clasice şi realinierile sistem-anti-sistem anunţate. Din contra, euroscepticismul, naţionalismele, anti-europenismul e tot mai puţin convingător, chiar dacă e favorizat de reţelele sociale. Însă soluţiile reale şi serioase la problemele reale şi complexe devin din ce în ce mai căutate, mai credibile şi mai apreciate de public, acum când începe să observe tot mai mult, proporţional cu pregătirea şi educaţia, că partidele populiste împing tot mai mult la divizarea şi atomizarea societăţii, la crearea duşmanului comun – care devine UE când aceste partide sunt la guvernare – şi că binele promis vine la pachet, de fapt, cu trădări majore şi consecinţe negative costisitoare pentru cetăţenii cei mai creduli, prinşi în mrejele propagandei populiste făcută să strângă voturi, nu să soluţioneze probleme.