Ambasadorul Poloniei la Bucureşti: Nimeni din Polonia nu vrea să părăsească Uniunea Europeană

Ambasadorul Poloniei la Bucureşti: Nimeni din Polonia nu vrea să părăsească Uniunea Europeană

Maciej Lang, ambasadorul Poloniei în România

Ambasadorul Poloniei la Bucureşti, domnul Maciej Lang, declară pentru Adevărul că  interpretarea potrivit căreia decizia Curţii Costituţionale poloneze ar fi un pas spre ieşirea din UE nu are nicio justificare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Decizia Curţii Constituţionale a Poloniei privind supremaţia prevederilor Constituţiei poloneze asupra dreptului european a tensionat şi mai mult relaţiile cu Uniunea Europeană. Se afirmă deja că asistăm la un prim pas spre o eventuală ieşire a Poloniei din UE. Oficialii de la Varşovia declară că nu există un asemenea plan. Totuşi situaţia devine extrem de complicată, ţinând cont de cerinţa ca fondurile europene şi, cu atât mai mult, cele cuprinse în planurile de relansare şi rezilienţă să fie legate de statul de drept şi de respectarea normelor europene. Uniunea Europeană a afirmat că va avea o recţie fermă şi că dreptul european are supremaţie faţă de legislaţia naţională. 
 
Ambasadorul Poloniei la Bucureşti, domnul Maciej Lang, declară pentru Adevărul că nimeni din Polonia nu vrea să părăsească Uniunea Europeană şi că  interpretarea potrivit căreia decizia Curţii ar fi un pas spre ieşirea din UE nu are nicio justificare . “Decizia Tribunalului Constituţional din 7 octombrie nu este în niciun caz un pas către ieşirea Poloniei din UE, o astfel de interpretare nu are absolut nicio justificare. Această chestiune nici nu a fost obiectul dezbaterii de către Tribunal. De asemenea, nu se află pe orbita decizională a autorităţilor poloneze. Nimeni din Polonia nu vrea să părăsească UE şi nimeni nici măcar nu se gândeşte la acest lucru”, afirmă Maciej Lang.
 
“Ceea ce a stabilit Tribunalul Constituţional polonez este că interpretarea unor dispoziţii ale tratatelor UE este incompatibilă cu Constituţia Republicii Polone. Conform Constituţiei poloneze, acordurile internaţionale ratificate au prioritate asupra legilor. Cu toate acestea, principiul supremaţiei nu se aplică (şi nu s-a aplicat niciodată) normelor cu caracter constituţional. Din 2005, Tribunalul Constituţional a stabilit de mai multe ori că supremaţia dreptului constituţional asupra altor surse de drept rezultă direct din Constituţia Republicii Polone. 
 
Aceste decizii au fost pronunţate în diferite componenţe ale Tribunalului, numite în toate configuraţiile politice de la aderarea Poloniei la UE. Nota bene, Tribunalul a împărtăşit poziţiile instanţelor germane şi franceze, care au recunoscut că cel mai înalt act juridic al unui stat membru este Constituţia. Deciziile Tribunalului Constituţional au caracter obligatoriu şi efect juridic din ziua publicării acestora. (Decizia Curţii a fost  publicată, nota redacţiei). Republica Polonă respectă dreptul internaţional obligatoriu în temeiul art. 9 din Constituţie. Toate obligaţiile care decurg atât din legislaţia primară, cât şi din cea secundară a Uniunii Europene rămân în vigoare şi, prin urmare, vor continua să fie pe deplin respectate de Polonia.
 
 Dispoziţiile Tratatului privind Uniunea Europenă indicate în decizia Tribunalului Constituţional din 7 octombrie rămân în vigoare. Ceea ce nu poate fi acceptat sunt doar formele de interpretare sau aplicare a acestora, care declară o supremaţie de fapt a normelor dreptului internaţional asupra dreptului naţional de rang constituţional”.
 
Diplomatul polonez afirmă că sistemul legislativ polonez este şi va rămâne în conformitate cu cel european şi că decizia Curţii Constituţionale nu afectează domeniile în care Uniunea Europeană are competenţe :  “Polonia respectă normele aplicabile ale legislaţiei UE în domeniile în care acestea au fost stabilite în mod expres şi explicit în tratatele UE. Decizia dată de Tribunalul Constituţional nu afectează domeniile în care Uniunea Europeană are competenţe transferate direct şi literal în tratatele UE. 
 
Uniunea Europeană se bazează pe principiul atribuirii (articolele 4 şi 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană). În conformitate cu acest principiu, instituţiile UE au competenţe doar în acele chestiuni care le-au fost încredinţate direct de către statele membre în temeiul tratatelor. În restul domeniilor, competenţa revine statelor membre, ale căror instanţe constituţionale pot evalua dacă nu au fost depăşite limitele competenţelor delegate. UE este un bun comun al statelor membre care sunt părţi la tratate. 
 
Aş dori să subliniez încă o dată că, în conformitate cu art. 9 din Constituţia Republicii Polone, Polonia respectă dreptul internaţional obligatoriu. Aceasta înseamnă că toate obligaţiile care decurg din legislaţia primară şi secundară a Uniunii Europene rămân în vigoare şi vor fi respectate de Polonia.Tribunalul nu a contestat dispoziţiile Tratatului privind Uniunea Europeană în întregime. El a indicat doar că interpretarea conform căreia acestea ar conduce la supremaţia normelor dreptului internaţional asupra dreptului naţional de rang constituţional, ar fi incompatibilă cu ierarhia surselor de drept în vigoare în Republica Polonă.”
 
În ceea ce priveşte fondurile europene,  acestea ar trebui să depindă numai de condiţiile concrete prevăzute în legislaţie, fapt pentru care Polonia s-a adresat Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, considerând  “că regulamentul UE nu are niciun temei juridic în Tratate, interferează cu competenţele statelor membre şi încalcă legislaţia Uniunii Europene”, spune Maciej Lang. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările