30 de ani de independenţă a Republicii Moldova. Interviu-eveniment cu istoricul Anatol Petrencu: „Ne-am bucurat de destrămarea Imperiului răului”
0
Într-un interviu acordat „Weekend Adevărul”, istoricul basarabean Anatol Petrencu rememorează evenimentele care au dus la independenţa Republicii Moldova, oferă o opinie personală asupra asupra nerealizării Re-unificării celor două maluri ale Prutului şi avertizează în privinţa Federaţiei Ruse.
„Weekend Adevărul” - Există discuţii despre fragilitatea fundamentului Republicii Moldova... Putem identifica o protogeneză a Republicii Moldova sau este o apariţie în vârtejul istoriei?
În urma raptului teritorial din iunie 1940, sovieticii au creat un stat numit RSS Moldovenească (la 2 august). A fost un stat cvasi-total străin spiritului şi tradiţiilor româneşti. După reocuparea teritoriilor româneşti în 1944 URSS a readus administraţia rusească în acest spaţiu. În istoria URSS - stat supracentralizat - republicile unionale aveau aparenţele unor state „independente”: era declarat chiar dreptul de ieşire din URSS. În timp, unele republici sovietice au promovat politici în interesul popoarelor lor. Limba, alfabetul, tradiţiile naţionale autentice etc. erau respectate, de exemplu, în Georgia, ţările baltice, mai puţin în RSSM, unde s-a impus alfabetul rusesc şi falsuri staliniste precum că ar exista o limbă „moldovenească”.
La momentul liberalizării regimului sovietic, şi în RSSM au demarat procese de renaştere naţională care au obligat statul „moldovenesc” să rezolve anumite revendicări populare. Astfel, statul Republica Moldova a devenit moştenitoarea statului RSSM. Într-un sens, am putea considera că Republica Moldova a cunoscut o protogeneză statală.
Chişinăul are două mari momente de eliberare de sub tutela rusă: 1917-1918, ani care au dus la Marea Unire, şi 1989-1991, ani care au dus spre un stat independent. Tendinţe unioniste au existat şi în cel de-al doilea moment, dar nu s-au materializat. Desigur, epocile istorice erau diferite, generaţiile la fel, evident. Şi totuşi, persistă ideea că unirea era posibilă. Ce credeţi că nu a permis înfăptuirea ei?
Cred aşa: oamenii politici din anii 1989-1991 au fost prea puternic legaţi de Imperiul Sovietic prin posturile pe care le aveau. A existat o frică de invazie a trupelor ruse. Se pare, şi conducerea României (Ion Iliescu) simpatiza mai mult cu Kremlinul decât cu intenţiile unioniste ale populaţiei basarabene. A existat o frică faţă de viitorul comun, faţă de necunoscutele Reîntregirii. Oamenii politici basarabeni din anii 1917-1918 au fost revoluţionari, mulţi din ei au luptat pe fronturile Primului Război Mondial sau au participat la evenimentele din Rusia; erau curajoşi. Oamenii politici din 1989-1991 au fost legaţi prea puternic de sistemul administrativ, de organele de conducere, inclusiv - cele secrete - ale Imperiului Sovietic. Nu au avut curajul să proclame Unirea Republicii Moldova cu România şi fie ci-o fi! Nu, au fost precauţi, comozi. Mricea Snegur (primul preşedinte al Republicii Moldova, n. red.): „Eu vă voi spune când va fi Unirea” (citez din memorie). De ce nu o spune nici azi?
Descrieţi-ne atmosfera de la Chişinău din perioada 1989 - 1991... Eram mic pe atunci, dar ţin bine minte mulţimile care afişau entuziasmate tricolorul în Piaţa Marii Adunări Naţionale, dezbaterile aprinse din Parlament pe tema limbii române şi grafiei latine, primele împuşcături şi totuşi sentimentul de nou, în cazul părinţilor mei de dezmorţire şi renaştere. Cum arăta tabloul general al acestui teritoriu în desprindere pe atunci de Uniunea Sovietică?
Restructurarea promovată de Mihail Gorbaciov a ajuns mai târziu pe meleagurile noastre. Abia în 1988 au apărut primele articole referitoare la trecutul tragic al basarabenilor: deportările, Foametea organizată, rusificarea, exploatarea excesivă a solului etc. Condiţiile de liberalizare a regimului comunist au favorizat formularea revendicărilor de ordin naţional, care erau susţinute de tot mai multă lume. La 31 august 1989 a fost aprobat alfabetul latin, iar limba, numită „moldovenească”, a devenit oficială în RSSM. Sub presiunea maselor am revenit la Tricolor - drapelul românilor -, la Imnul de Stat „Deşteaptă-te, române” etc. În vara anului 1990 a fost proclamată Suveranitatea RSS Moldova în cadrul URSS etc. În ansamblu, basarabenii, ca şi celelalte popoare, înglobate cu forţa armelor în URSS, s-au deşteptat, au revenit la valorile lor naţionale, la servirea interesului naţional.
Care era starea de spirit la 27 august 1991, când Republica Moldova şi-a declarat independenţa faţă de Uniunea Sovietică?
După ce la 24 august 1991 Ucraina şi-a proclamat Independenţa de Stat faţă de fosta URSS s-au creat condiţii favorabile şi pentru Republica Moldova. Important este, însă, să subliniem că Independenţa a fost cerută de miile de basarabeni adunate la Chişinău. Independenţa a fost aprobată iniţial de masele populare, apoi de Parlament. A fost o stare de spirit pozitivă, ne-am bucurat de eşecul loviturii de stat contra lui Mihail Gorbaciov (puciul din 19-21 augustul prin care un grup de comunişti radicali a încercat „salvarea” URRS, n. red.), precum şi de decizia de destrămare a Imperiului răului.
Chişinău 1989 FOTO Arhivă
„În Federaţia Rusă s-a păstrat spiritul imperialist”
Cum vedeţi faptul că România a devenit prima ţară care a recunoscut independenţa Republicii Moldova?
Poate că nu era cazul să se grăbească. Nici astăzi, de exemplu, japonezii nu recunosc ocuparea de către ruşi a celor patru insule ce aparţin de drept Japoniei. Nici astăzi Japonia nu a semnat Tratatul de pace cu Federaţia Rusă - moştenitoarea de drept a URSS, păstrând, astfel, fie şi formal, starea de război. În lume mai sunt exemple de acest fel. Pentru Bucureşti, de ce aşa grabă? Alţii puteau s-o facă, mai ales fostele republici sovietice, devenite state independente.
Obţinerea statului de membru al ONU, la 2 martie 1992, a coincis cu începutul războiului de pe Nistru. O provocare uriaşă pentru un stat cu doar câteva luni de existenţă şi o piatră grea la 30 de ani distanţă. Ce trebuie să reţinem din cauzele acestui conflict, faza sa militară şi procesul de reglementare la nivel politic? Încotro?
În Federaţia Rusă s-a păstrat spiritul imperialist: imperiul a căzut, dar mentalitatea şi spiritul imperial au rămas. Cu regret, şi astăzi acest fenomen se manifestă nu doar teoretic, ci şi practic. Şi atunci, în 1992, dorinţa Kremlinului de a împiedica manifestarea Independenţei de stat a Republicii Moldova a fost mare şi recunoscută de anumiţi oficiali ruşi. Războiul de pe Nistru a fost un război agresiv al Federaţiei Ruse împotriva tânărului stat Republica Moldova, care a moştenit de la sovietici frontierele fostei RSSM. Bineînţeles, a existat o puternică mişcare pro-rusească în Republica Moldova, care până la urmă şi-a croit un „stat” numit Republica Moldovenească Nistreană.
Despre faza militară a războiului ruso-moldav din 1992 vom vorbi mai mult în 2022, când se vor împlini 30 de ani de la conflictul armat. Se pare, Chişinăul oficial nu are un program elaborat privind soluţionarea problemei, adică recuperarea raioanelor din stânga Nistrului şi a oraşului Tighina. Republica Moldova a pierdut raioanele din stânga Nistrului (cinci districte pe o suprafaţă de peste 3.000 de kilometri pătraţi cu centrul la Tiraspol, n. red.) în urma înfrângerii în războiul cu Federaţia Rusă. Teritoriile pot fi recuperate tot pe cale de război. O poate face oare Republica Moldova? Bineînţeles că nu. Şi atunci, încotro?
Conflictul este „îngheţat” şi aşa, cred, trebuie să rămână în continuare, dacă Chişinăul nu are alte soluţii de revenirea asupra teritoriilor şi populaţiei pierdute. Nu ştim ce va fi, dar ceea ce este supărător, fapt recunoscut de experţi în domeniu, este că multe acorduri semnate în anii ’90 ai secolului trecut nu mai fac faţă actualelor provocări. Ele trebuie actualizate, iar Chişinăul ezită s-o facă.
Ce riscuri vedeţi în cealaltă chestiune delicată: separatismul găgăuz?
Separatismul găgăuz este menţinut de Rusia lui Putin, care doreşte restabilirea Imperiului rus pe baza numitei „Lumi ruse”. O bună parte din găgăuzi continuă să vorbească limba rusă, ceea ce înseamnă obiect de politică externă a Federaţiei Ruse. Astăzi nu există premise ce ar demonstra că Rusia este capabilă să restabilească imperiul: sunt prea multe probleme nerezolvate în interior, este evidentă înapoierea tehnologică şi lipsa de atractivitate, sunt încălcate flagrant drepturile omului, cum e cazul Aleksei Navalnîi (opozantul rus încarcerat după ce a fost otrăvit cu Noviciok, n. red.). Uniunea Europeană este mult mai atractivă, inclusiv pentru găgăuzi. Din nou: de Chişinău depinde comportamentul găgăuzilor.
La trei ani de la independenţă, Republica Moldova dădea semne de întoarcere spre trecut. Parlamentul ales la 27 februarie 1994 a ratificat tratatul de aderare la Comunitatea Statelor Independente (CSI), a renunţat la imnul „Deşteaptă-te, române!” şi a stabilit limba moldovenească drept limbă de stat. Ce se întâmplase între timp?
Un rol determinant l-a avut primul preşedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, care s-a grăbit să semneze, la Alma-Ata, Acordul de constituire a CSI (Comunitatea Statelor Independente, formată din foste republici membre ale URSS, n.red.), asta în pofida poziţiei negative a Parlamentului.
Abia după venirea agrarienilor la putere acordul respectiv a fost ratificat. Acest pas a fost unul din multele altele „ciudate”: în timp ce statele Uniunii Europene şi-au unit economiile, formând o Piaţă comună unică, statele ex-sovietice, cu excepţia celor baltice, s-au străduit să formeze o economie comună pentru a-şi întări... independenţa de stat.
Primele guverne ale statului independent Republica Moldova s-au lovit de grave probleme economice, sociale, militare, financiare etc. Asta a dus la scăderea popularităţii şi la netezirea căii venirii la putere a agrarienilor – al doilea eşalon al partidului comunist.
Ei, agrarienii, au schimbat Imnul de Stat, au aprobat Constituţia cu falsuri staliniste şi altele.
Cum s-a ajuns la victoria categorică a unui partid declarat pe faţă comunist la alegerile din februarie 2001?
Datorită sărăciei maselor largi de oameni. Comunismul a venit la putere pe cale paşnică tocmai pentru că a speculat nostalgiile unor categorii de oameni favorizaţi de sistemul sovietic şi a propus soluţionarea mai multor probleme pe care guvernările democratice nu le-au putut soluţiona.
Europa occidentală, un model demn de urmat
Republica Moldova este plasată mereu între Vest şi Est. Şi totuşi, în ceea ce priveşte aspiraţiile, Vestul a părut parcă mai atrăgător în timp decât Estul, existând presiuni pentru demersuri de aderare la Uniunea Europeană (UE) chiar şi în pofida dominării Parlamentului de către autointitulaţii comunişti în perioada 2001-2009. Cum şi-a făcut loc ideea europeană în Republica Moldova?
Mulţi basarabeni (unele date afirmă un milion de oameni) s-au stabilit ţi multe state ale UE (Italia, România, Spania, Portugalia, Franţa, Irlanda, practic nu există ţară europeană în care să nu fie basarabeni). Europa occidentală este un model demn de urmat pentru basarabeni.
Bruxelles: Preşedinta Republicii Moldova Maia Sandu (stânga) şi preşedinta Comisie Europene Ursula von der Leyen FOTO EPA-EFE
UE a susţinut şi susţine principiile democratice şi libertăţile fundamentale ale omului. UE susţine Republica Moldova financiar, prin proiecte economice, susţine lupta forţelor democratice din Republica Moldova împotriva unor fenomene negative, cum ar fi corupţia, sărăcia etc.
Încă de pe băncile liceelor, tinerii din Republica Moldova speră să-şi continue studiile în Vest şi să rămână acolo. Astfel ideea europeană este destul de populară în Republica Moldova.
Cum ne putem raporta peste timp la protestele din primăvara anului 2009 de la Chişinău?
Au fost proteste împotriva falsificării rezultatelor alegerilor parlamentare de către Partidul Comuniştilor de atunci. A fost o mişcare a tineretului împotriva revenirii la comunism; tinerii au demonstrat atunci că minciuna nu va trece.
Din 2009 încoace, cetăţenii Republicii Moldova s-au pronunţat în cele mai multe ocazii de vot pentru partide care pledau pentru un curs pro-european, dar în ce măsură aceste partide erau sincere? Nu cumva am asistat la ridicarea unor grupuri cu interese meschine pe confiscarea unei aspiraţii? Ori a doua jumătate a deceniului care tocmai s-a scurs rămâne profund marcată de furtul miliardului produs în prima sa jumătate.
Da, este adevărat: ajungând la putere partidele pro-europene „uită” să promoveze valorile europene. S-au bucurat de susţinerea Vestului în promovarea anumitor politici pro-occidentale, dar lucrurile nu au evoluat mult.
Furtul miliardului este o temă complexă, iar nerezolvarea ei demonstrează slăbiciunea statului RM. Poate cu noua guvernare se va schimba ceva spre bine.
Preşedinţia lui Igor Dodon poate fi trecută la categoria accidentelor politice?
Accident nu. El a fost susţinut pe faţă de Vladimir Putin. Pe bannerele electorale, de exemplu, (Igor Dodon, n. red.) apărea alături de preşedintele Rusiei. El personal a declarat că primea lunar de la ruşi, pentru partid, câte 800-900 mii de dolari. Deci, preşedinţia lui a fost o realizare a tehnologilor politici ruşi, cu minciuni, cu promisiuni deşarte, cu ademenirea transnistrenilor, bulgarilor, găgăuzilor etc.
Vedeţi vreo şansă ca Republica Moldova să iasă din încremenire şi din eternele dezbateri identitare?
Din încremenire, cred că da. Dar identitar va mai dura. Asta pentru că, indiferent de ce partid vine la putere, deocamdată cel puţin, sunt susţinute, deschis sau voalat, teze staliniste cum că basarabenii sunt etnici „moldoveni”, deosebiţi de cei de peste Prut, cum că au un specific al lor etc. S-a ajuns să se scrie în unele lucrări, pretins „ştiinţifice” cum că în Republica Moldova s-ar fi constituit o „naţiune civică”, deosebită de naţiunea română.
Comemorare a protestelor din aprilie 2009 FOTO EPA-EFE
Cum aţi caracteriza pe scurt cei 30 de ani de relaţii între Chişinău şi Bucureşti?
În linii mari - relaţii frăţeşti.
Am asistat recent la alegeri istorice la Chişinău... În premieră, un partid pro-european a obţinut majoritatea absolută în Parlament, la doar câteva luni de la victoria categorică a reprezentantei sale în alegerile prezidenţiale în faţa unui candidat care a insistat cu fiecare prilej să arate cât este de pro-rus. În ce punct al istoriei se află acum Republica Moldova?
Majoritatea alegătorilor şi-au dat votul nu pentru Maia Sandu, ci împotriva lui Igor Dodon. Şi la alegerile parlamentare lumea a votat împotriva blocului socialiştilor şi comuniştilor. PAS (Partidul Acţiune şi Solidaritate, n. red.) a obţinut victoria pentru că a promis să lupte cu hoţii, corupţii, să curăţe sistemul judecătoresc de persoane incompetente. Cine oare va fi împotriva acestor promisiuni atrăgătoare? Urmează faptele. Iar de la început...
Anatol Petrencu
Născut la 22 mai 1954, Căuşeni, Republica Moldova
Licenţiat al Facultăţii de Istorie a Universităţii de Stat din Moldova (USM), şi-a început cariera în calitate de asistent universitar la Catedra de Istorie Universală. A fost decan al Facultăţii de Istorie a USM între 1990 şi 1992 şi preşedinte al Asociaţiei Istoricilor din Republica Moldova între 1998 şi 2006. În 1998 a devenit doctor habilitat în ştiinţe istorice cu lucrarea „Politica României privind Basarabia, 1940-1944”.
A activat şi pe tărâmul politic, fiind preşedintele Mişcării Acţiunea Europeană între 2006 şi 2010.
Se încarcă comentariile...
