Xi Jinping, la ​centenarul Partidului Comunist: Nu vom permite nimănui să intimideze, persecute sau subjuge China

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Preşedintele Xi Jinping a avertizat joi, în discursul livrat la cea de-a 100-a aniversare a Partidului Comunist Chinez, cu privire la „agresorii” Chinei şi a spus că cei care încearcă să intimideze Beijingul „îşi vor sparge capetele de Marele Zid din Oţel”, relatează BBC.

Declaraţiile lui, făcute într-o perioadă în care China este criticată la nivel mondial pentru represiunile din Hong Kong şi presupuse abuzuri asupra drepturilor omului în provincia Xinjiang, au fost aplaudate de 70.000 de persoane prezente la eveniment.

Relaţiile dintre SUA şi China sunt de asemenea tensionate, mai ales legat de Taiwan. În timp ce Taiwanul democrat se vede ca stat suveran, Beijingul este convins că insula este o provincie separatistă.

Xi a spus că ţara pe care o conduce menţine „un angajament de neclintit” privind unificarea cu Taiwanul.

„Nimeni nu ar trebui să subestimeze determinarea, dorinţa şi capacitatea poporului chinez de a-şi apăra suveranitatea naţională şi integritatea teritorială”, a afirmat el.

Ceremonia de joi dimineaţă a avut loc în Piaţa Tiananmen din Beijing şi a cuprins o paradă militară. Hong Kong-ul marchează în aceeaşi zi cedarea către China.

Xi, care a vorbit aproximativ o oră, a reiterat rolul partidului în China modernă, susţinând că a fost esenţial în dezvoltarea ţării şi că încercările de a-l separa de popor vor eşua.

„Doar socialismul poate salva China şi doar socialismul cu caracteristici chineze poate dezvolta China”.

Preşedintele a adăugat: „Nu vom permite nimănui vreodată să intimideze, persecute sau subjuge China. Oricine încearcă să facă asta îşi va sparge capul de Marele Zid din Oţel făurit de cei peste 1,4 miliarde de chinezi”.

China a acuzat în mai multe rânduri SUA că încearcă să îi blocheze creşterea, iar aceste comentarii sunt văzute ca referire la Washington.

Legat de Hong Kong şi Macau, despre care el a spus că îşi menţin „un grad înalt de autonomie”, Xi a precizat că ar trebui să implementeze „cu exactitate” principiile „O ţară, două sisteme”.

Partidul Comunist Chinez a fost fondat în 1921 şi a venit la putere în urmă cu 72 de ani, după un îndelungat război civil.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite