Echipajul submarinului indonezian dispărut mai are 72 de ore până să rămână fără oxigen. Mai multe ţări sunt implicate în procesul de căutare

Echipajul submarinului indonezian dispărut mai are 72 de ore până să rămână fără oxigen. Mai multe ţări sunt
implicate în procesul de căutare

Submarinul marinei indoneziene KRI Nanggala efectua un exerciţiu militar când a dispărut. FOTO Wikimedia Commons / United States Navy

Cei 53 de marinari aflaţi la bordul submarinului dispărut ieri dimineaţă, mai au 72 de ore până să rămână fără oxigen, iar Indonezia trebuie să îi salveze în cel mai scurt timp, informează BBC, care citează marina indoneziană.

Ştiri pe aceeaşi temă

Şase nave de război, un elicopter şi 400 de oameni sunt implicaţi în operaţiunea de căutare a submarinului KRI Nanggala-402, care a dispărut, miercuri dimineaţă, când se afla la aproximativ 100 de kilometri de insula Bali. Singapore şi Malaezia au trimis nave pentru a sprijini operaţiunea, iar SUA, Australia, Franţa şi Germania şi-au oferit ajutorul.

Potrivit unor informaţii, comunicarea s-a întrerupt, după ce submarinul indonezian, de fabricaţie germană, care efectua un exerciţiu,  primise permisiunea de a coborî la o adâncime mai mare. "Cunoaştem zona, însă apa este foarte adâncă", a declarat pentru agenţia AFP amiralul Julius Widjojono.

Marina indoneziană a anunţat că o pată de petrol descoperită în zona unde submarinul ar fi coborât în adâncuri indică o posibilă defecţiune la rezervorul de combustibil, dar ar putea fi şi un semnal transmis de echipaj.

Submarinul dispărut este unul dintre cele cinci deţinute de Indonezia. A fost fabricat în Germania, în anii '70, şi modernizat în Coreea de Sud, în 2012.

Acesta este primul submarin pierdut vreodată de Indonezia.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările