EURO 2020. BBC a primit peste 6.400 de reclamaţii pentru că a transmis momentul în care fotbalistului Christian Eriksen i s-a făcut rău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Christian Eriksen prăbuşit pe teren - meciul Danemarca - Finlanda - EURO 2020 - 12 iun 2021 / FOTO AFP
Christian Eriksen prăbuşit pe teren - meciul Danemarca - Finlanda - EURO 2020 - 12 iun 2021 / FOTO AFP

BBC a primit 6.417 reclamaţii pentru că a transmis momentul în care fotbalistului Christian Eriksen i s-a făcut rău pe teren, în meciul dintre Danemarca şi Finlanda din cadrul Euro 2020.

Sportivul a fost văzut prăbuşindu-se în timpul meciului care, în Marea Britanie, a fost transmis de BBC One.

Ulterior, a fost confirmat că mijlocaşul a suferit un stop cardiac, a fost spitalizat şi, între timp, externat.

BBC a spus că relatarea de pe stadion a fost controlată de UEFA, dar a prezentat scuze pentru orice neplăcere creată telespectatorilor.

„Toată lumea de la BBC speră că Christian Eriksen îşi va reveni complet”, a transmis corporaţia într-un comunicat la acel moment. „Prezentăm scuze oricui s-a simţit deranjat  de imaginile transmise. Relatarea de pe stadion este controlată de UEFA ca broadcaster gazdă şi, imediat ce meciul a fost suspendat, am scos-o de pe post cât mai rapid posibil”.

Prezentatorul Gary Lineker a descris transmisiunea ca „cea mai dificilă, tulburătoare şi emoţională în care am fost vreodată implicat”.

Mai târziu, el a scris pe Twitter: „Înţeleg că unii dintre voi au fost deranjaţi de unele dintre imagini (şi noi). Evident, acestea au fost imagini de la gazda transmisiunii şi necontrolate de noi”. 

UEFA (Union of European Football Associations) a spus la acel moment că fiecare post putea să oprească din studio transmisiunea. „Este alegerea lor editorială de a rămâne pe imaginile live sau nu”.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite