Eurovision 2016: Ţările care şi-au desemnat deja reprezentanţii VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eurovision 2016. O parte dintre ţările care urmează să participe la Eurovision 2016 şi-a desemnat deja reprezentanţii pentru competiţia muzicală care va avea loc în mai, în Suedia. Unii artişti şi-au prezentat piesele, în timp ce alţii le vor lansa în curând.

14 dintre cele 43 de ţări care vor participa la Eurovision 2016 şi-au ales deja reprezentanţii pentru concursul care se va desfăşura la Stockholm, acestea fiind: Olanda, Muntenegru, Armenia, Cipru, Macedonia, Bosnia şi Herţegovina, Rusia, Georgia, Albania, San Marino, Belgia, Irlanda, Belarus şi Malta, arată eurovision.tvr.ro.

În România, înscrierile pentru Selecţia Naţională sunt în plină desfăşurare, urmând să se încheie pe 7 februarie. Pe 11 februarie, românii vor cunoaşte numele artiştilor calificaţi în Selecţia Naţională. Selecţia Naţională a concursului Eurovision 2016 se va realiza prin două show-uri, transmise în direct de TVR, pe 4 şi 6 martie, iar reprezentantul României va fi desemnat, în premieră, prin votul publicului. De altfel, organizatorii Eurovision 2016 au stabilit şi ordinea ţărilor participante la Eurovision 2016, iar reprezentantul României va urca pe scenă în cea de-a doua jumătate din a doua semifinală a concursului. Cea de-a 61-a ediţie a competiţiei va avea loc pe data de 14 mai, având semifinalele pe 10 şi 12 mai.

Mai jos, numele reprezentanţilor aleşi deja să-şi reprezinte ţara la Eurovision 2016:

Eurovision 2016. Olanda: Douwe Bob

Olanda a fost prima ţara care şi-a anunţat reprezentantul la Eurovision 2016, încă de anul trecut, pe 22 septembrie. Numele acestuia este Douwe Bob, iar piesa cu care va concura este încă o surpriză. Douwe Bob a câştigat în anul 2012, în Olanda, titlul de Cel mai bun interpret şi compozitor, în cadrul unui show de televiziune, arată eurovision.tvr.ro.

FOTO eurovision.tvr.ro

image

Eurovision 2016. Muntenegru: Highway

Un juriu de specialitate a hotărât ca Muntenegru să fie reprezentată anul acesta de trupa „Highway“ la Eurovision. Piesa este încă necunoscută.

FOTO eurovision.tvr.ro

image

Eurovision 2016. Armenia: Iveta Mukuchyan

Iveta Mukuchyan a fost aleasă din luna octombrie pentru a reprezenta Armenia pe scena de la Stockholm. Piesa cu care aceasta va încerca să cucereasca Europa rămâne însă deocamdată necunoscută.

FOTO eurovision.tvr.ro

image

Eurovision 2016. Cipru: Minus One

Minus One este alegerea ciprioţilor anul acesta - o trupă rock, extrem de iubită în Cipru. Piesa încă nu a fost dată publicităţii.

Eurovision 2016. Macedonia: Kaliop

Pentru Eurovision 2016, Macedonia a ales să o trimită în Suedia pe Kaliopi, artista care a mai reprezentat ţara şi în 2012, când s-a clasat pe locul 13 în marea finală de la Baku. Piesa cu care aceasta va intra în competiţie va putea fi ascultată la sfarsitul lunii februarie.

FOTO eurovision.tvr.ro

image

Eurovision 2016. Bosnia şi Herţegovina: Dalal Midhat Talakić, Fuad Backović-Deen şi Ana Rucner

În Bosnia şi Herţegovina, reprezentantul la Eurovision 2016 a fost ales de către organizatori. Aceştia au hotărât ca în Suedia să meargă Dalal Midhat Talakić, Fuad Backović-Deen şi Ana Rucner. Fuad Backović-Deen şi-a mai reprezentat ţara şi în 2004, la Istanbul, cu piesa „In The Disco“. Melodia cu care vor concura anul acesta va fi dezvăluită în luna februarie.

Eurovision 2016. Rusia: Sergey Lazarev

Sergey Lazarev a fost ales în Rusia nu doar cântăreţul anului 2015, ci şi reprezentantul ţării la Eurovision 2016. Piesa este încă necunoscută.

FOTO eurovision.tvr.ro

image

Eurovision 2016. Georgia: Nika Kocharov & Young Georgian Lolitas

Se ştie deja că trupa georgiană Nika Kocharov & Young Georgian Lolitas îşi va reprezenta ţara la Eurovision 2016, în luna mai. Melodia este însă o surpriză.

FOTO eurovision.tvr.ro

image

Eurovision 2016. Albania: Eneda Tarifa

Albania a oferit publicului prima piesă făcută public din competiţia de anul acesta. „Përrallë (Fairytale)“ se numeşte melodia cu care Eneda Tarifa va urca pe scena de la Stockholm.

Eurovision 2016. San Marino: Serhat

Serhat, un artist de origine turcă va purta steagul San Marino la Eurovision 2016.

FOTO eurovision.tvr.ro

image

Eurovision 2016. Irlanda: Nicky Byrne

Nicky Byrne va reprezenta Irlanda cu piesa „Sunlight“. Artistul este unul extrem de cunoscut în întreaga lume, deoarece a cântat în trupa „Westlife“.

Eurovision 2016. Belgia: Laura Tesoro

„What’s The Pressure“ se numeşte piesa cu care tânăra Laura Tesoro va reprezenta Beligia pe scena din Suedia.

Eurovision 2016. Belarus: IVAN

Publicul din Belarus l-a ales pe IVAN să meargă la Stockholm. Piesa cu care tânărul artist va încerca să câştige cea mai mare competiţie muzicală din Europa se numeşte „Help You Fly“.

Eurovision 2016. Malta: Ira Losco

Malta mizează anul acesta pe Ira Losco pentru câştigarea trofeului Eurovision. Piesa cu care artista va intra în concurs se numeşte „Chameleon (Invincible)“. Ira Losco şi-a mai reprezentat ţara la Eurovision şi în 2002, când s-a clasat pe locul doi.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite