Tensiuni în familia lui Michael Jackson. Motivul pentru care Janet Jackson refuză să-şi apere public fratele acuzat de pedofilie VIDEO

Tensiuni în familia lui Michael Jackson. Motivul pentru care Janet Jackson refuză să-şi apere public fratele acuzat de pedofilie VIDEO

Janet Jackson GOTO Getty Images

Janet Jackson, în vârstă de 54 de ani, şi-a atras furia familiei pentru că a păstrat tăcerea în ceea ce priveşte noile acuzaţii de pedofilie cu care defunctul ei frate, Michael Jackson, se confruntă din nou.

Potrivit unei surse apropiate familiei, cântăreaţa nu vrea să îşi pună în pericol cariera, scrie Le Figaro, scrie news.ro. 
 
În timp ce documentarul „Leaving Neverland“ a adus grave acuzaţii de pedofilie lui Michael Jackson, Janet Jackson refuză să facă declaraţii pe acest subiect. 
 
Potrivit The Sun, o sursă apropiată familiei a dezvăluit detaliile unei conversaţii pe care familia regelui pop ar fi avut-o după discuţiile aprinse stârnite după premiera producţiei HBO. 

„Săptămâna trecută, membrii familiei Jackson au discutat îndelung în legătură cu documentarul şi impactul pe care acesta l-ar putea avea asupra moştenirii culturale a cântăreţului“, a povestit sursa pentru tabloidul britanic. 

„Toată lumea voia ca Janet să publice un comunicat în care să condamne documentarul pentru că este cel mai cunoscut artist din familie după Michael“, a adăugat ea.
 
Dacă Janet Jackson nu vrea să vorbească, potrivit sursei, motivul este evident. „În aceste ultime zile, mai mulţi dintre apropiaţii săi şi-au exprimat dorinţa ca ea să îl apere pe MJ. Dar cariera lui Janet Jackson a făcut întotdeauna notă discordantă cu familia ei şi va continua să o facă (...) Ea nu ştie ce s-a întâmplat şi nu crede că este în măsură să judece orice s-ar fi întâmplat“. 
 

 
Filmul explorează experienţele separate, dar similare, a doi băieţi, James „Jimmy“ Safechuck, în vârstă de 10 ani, şi Wade Robson, în vârstă de 7 ani, cu megastarul Michael Jackson.

Efectele „Leaving Neverland“

Filmul „Leaving Neverland“, difuzat de HBO pe 3 şi 4 martie, a stârnit reacţii împărţite. În timp ce numeroase celebrităţi şi fani ai artistului i-au susţinut pe Wade Robson şi James Safechuck, care vorbesc despre cum au fost abuzaţi sexual în copilărie de Michael Jackson, familia starului şi susţinătorii lui au pus la îndoială credibilitatea acuzatorilor.
    
Fanii din întreaga lume s-au organizat folosind hashtagul „#MJInnocent“ pentru a-l apăra pe Michael Jackson. În Marea Britanie şi Olanda, zeci de persoane au ieşit în stradă pentru a susţine nevinovăţia cântăreţului. 
 
Unii dintre ei au lansat campanii de strângere de fonduri pentru a plăti postere care să fie afişate pe autobuzele londoneze cu sloganul „Faptele nu mint. Oamenii da. MJInnocent“. 
 
Acuzaţii şi replici tăioase
 
Internauţii au reacţionat şi s-au împărţit în două tabere: unii îl apără pe regele muzicii pop, iar alţii îl pun la zid. „Îmi pare rău, dar nu mă uit la #LeavingNeverland. Mai ales când omul (Michael Jackson - n.r.) nu este aici ca să se apere. Lăsaţi-l în pace!“, „O mulţime de detalii deranjante. Nu sunt pregătit pentru asta“, „Am văzut doar prima parte. Prezintă o viziune distorsionată, o perturbare. Am nevoie de timp pentru a digera ceea ce am văzut înainte de a spune mai mult“, „Ridicaţi mâna dacă nu sunteţi pregătiţi pentru detalii“, comentează fanii lui Michael Jackson.
 
Totodată, mulţi oameni şi-au arătat încrederea şi sprijinul faţă de Robson şi Safechuck. „Este uimitor cum fanii spălaţi pe creier ai lui Michael Jackson reacţionează acum. Eu îi cred pe Wade şi Jimmy. Michael Jackson nu a fost un sfânt sau Dumnezeu. A fost un om care ar fi putut fi capabil de greşeli de genul ăsta, la fel ca oricine altcineva“, „Mi se rupe inima pentru aceşti băieţi care au avut încredere. Inocenţa copilăriei a fost o slăbiciune în faţa unui prădător experimentat“, sunt câteva dintre comentarii. 

Muzica lui Michael, interzisă la radio 

Producătorii serialului „The Simpsons“ nu au stat nici ei pe gânduri foarte mult, în urma difuzării documentarului. Episodul „Stark Raving Dad“, lansat în septembrie 1991 şi considerat unul dintre cele emblematice ale programului de televiziune, a fost înlăturat. Jackson şi-a împrumutat vocea personajului Leon Kompowsky, care îl întâlneşte pe Homer Simpson într-un azil. 
 
De asemenea, mai multe posturi de radio din Canada şi Olanda au încetat să mai difuzeze muzica lui Michael Jackson, după ce BBC Radio 2 a luat această decizie încă de la finalul lunii februarie, iar o statuie a lui Michael Jackson a fost înlăturată din expoziţia National Football Museum din Manchester. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: