Meghan şi Harry au primit noi titluri nobiliare, însă le pot folosi într-o singură situaţie

Meghan şi Harry au primit noi titluri nobiliare, însă le pot folosi într-o singură situaţie

Meghan şi Harry FOTO Guliver/Getty Images

Prinţul Harry (34 de ani) şi Meghan Markle (38 de ani) vor renunţa la titlurile de duci în favoarea celor de conte, respectiv contesă, însă doar într-o situaţie unică.

În timpul primei lor vizite la Balmoral, reşedinţa de vară a Reginei Elisabeta a II-a, din Scoţia, prinţul Harry şi Meghan Markle nu vor mai fi ducii de Sussex. Ei for folosi alte titluri, scrie Daily Mail. 
 
Astfel, Meghan şi Harry vor fi cunoscuţi pe teritoriul scoţian drept contele şi contesa de Dumbarton. Titlurile le-au fost dăruite de însăşi Regina Elisabeta a II-a, drept cadou de nuntă, însă acestea pot fi folosite doar în această situaţie specifică.
 
De altfel, în ultimii 300 de ani, au existat doar trei personalităţi regale care au dobândit titlul de conte de Dumbarton al micului oraş scoţian, Prinţul Harry fiind cel din urmă. 
 
De asemenea, Charles, prinţul de Wales, este recunoscut în Scoţia sub titulatura de duce de Rhotesay, titlu moştenit din generaţie în generaţie. 
 
„În Scoţia, prinţul Harry şi ducesa Meghan vor fi cunoscuţi drept Contele şi Ducesa de Dumbarton“, a confirmat un reprezentant al casei regale britanice. 
 
Prinţul Harry şi Meghan Markle nu au stabilit încă data vizitei lor la Balmoral. Regina Elisabeta îşi petrece vara la reşedinţa sa din Castelul Balmoral, aşa cum face în fiecare an. Ea va rămâne în Scoţia până în luna octombrie. 
 
Castelul Balmoral a fost cumpărat de prinţul consort Albert pentru regina Victoria în 1852 şi a fost, de atunci, reşedinţa de vară preferată a familiei regale britanice. 
 
Balmoral a fost transmisă din generaţie în generaţie şi a fost treptat extinsă. Acum este o proprietate pe care se lucrează, fiind angajaţi acolo 50 de persoane. 
 
castelul balmoral
Castelul Balmoral FOTO hepta.ro
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: