Johnny Depp, noi dovezi în procesul intentat fostei soţii: În timp ce amesteca amfetaminele cu alcool, m-a lovit în mod repetat

Johnny Depp, noi dovezi în procesul intentat fostei soţii: În timp ce amesteca amfetaminele cu alcool, m-a lovit în mod repetat

Johnny Depp FOTO Guliver/Getty Images

Actorul Johnny Depp a depus luni, la o curte de justiţie din Virginia, noi documente în procesul intentat fostei soţii Amber Heard pentru defăimare.

După ce a dat-o în judecată pe fosta lui soţie, actriţa Amber Heard (32 de ani), şi i-a cerut daune de zeci de milioane de dolari, Depp susţine că „în timp ce amesteca amfetaminele prescrise de medic şi medicamente neprescrise cu alcool, m-a lovit cu mâinile şi picioarele. În plus, în mod repetat a aruncat spre mine obiecte, inclusiv sticle, cutii de suc şi lumânări aprinse, care mi-au provocat răni serioase“.
 
Ca dovadă, el a depus o fotografie în care apare cu un ochi învineţit şi zgârieturi. Actorul a detaliat şi un presupus atac al lui Heard asupra lui, petrecut la o lună după ce s-au căsătorit în Australia, în timp ce încerca să o convingă pe actriţă să semneze un acord post-nupţial. Depp a spus că discuţia s-a încheiat cu secţionarea unui vârf de deget al lui după ce s-a tăiat într-o sticlă aruncată de soţia sa de la acel moment.
 
Avocatul lui, Adam Waldman, a declarat pentru USA Today că declaraţia depusă luni este plină de noi dovezi şi că aceasta „va distruge fiecare dintre acuzaţiile de abuz făcute de Amber Heard şi demonstrează că ea este abuzatoarea de bărbaţi şi femei care se foloseşte de escrocherii pentru a primi ce îşi doreşte“.
 
În procesul intentat de actor, acuzaţiile făcute de Heard sunt descrise ca „false“ şi „o impostură elaborată“ pentru a beneficia de publicitate în sprijinul carierei ei. Au fost depuse înregistrări video suprinse de camere de supraveghere, înregistrări audio, declaraţii ale unor martori, fotografii, mărturii ale poliţiei şi ale altor femei care susţin că Heard le-a abuzat.
 
„Doamna Heard nu este o victimă a abuzului domestic, ci autoarea unor abuzuri“, se arată în procesul intentat de actor, în care este susţinut că Depp a avut de suferit financiar în urma acuzaţiilor lansate de ea. 
 
Între altele, Heard a susţinut că, în 2016, el a agresat-o, obţinând apoi un ordin de restricţie. Ea a susţinut că Depp a lovit-o în faţă cu un telefon mobil şi că a distrus cu o sticlă de vin roşu o cameră din casa lor.
 
Doi agenţi de poliţie din Los Angeles, care au fost chemaţi la faţa locului de vecini, au declarat că nu au găsit nicio dovadă a unui astfel de incident. Ei au spus acelaşi lucru într-o declaraţie depusă la dosar.
 
Luni, avocatul lui Heard, care doreşte mutarea procesului în Los Angeles, a spus că cele mai recente documente depuse de Depp arată că este „disperat”.
 
Până în prezent, nu a fost stabilit un judecător şi nici o dată de audiere în acest caz.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: