Profesor UBB, după interzicerea prin lege a studiilor de gen: S-a trezit un teolog neştiut de nimeni să se atingă de principiul libertăţii academice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ciprian Mihali, un profesor de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj critică proiectul de lege adoptat ieri in Senat care modifică Legea Educaţiei astfel încât să fie interzisă orice referire la identitatea de gen din şcoli şi universităţi. „Pentru prima dată după cenzura nazistă şi stalinistă, un obscur şi mediocru politician găseşte de cuviinţă să propună un proiect care să spună ce e voie şi ce nu e voie în universitate”, notează profesorul.

„Pentru prima dată în ultimii 30 de ani, politica intervine în universităţi şi interzice o teorie, o opinie. Pentru prima dată după cenzura nazistă şi stalinistă, un obscur şi mediocru politician găseşte de cuviinţă să propună un proiect de lege care să spună ce e voie şi ce nu e voie în universitate.

Cred, fără teamă de exagerare, că este unul din cele mai grave momente pe care le trăieşte universitatea românească în ultimele decenii. Iar satisfacţia unor inconştienţi care se bucură tâmp că a fost interzis ceva care nu e pe placul lor este doar o formă de complicitate naivă la cenzură”, scrie profesorul Ciprian Mihali pe pagina lui de Facebook.

Acesta precizează că în trei decenii nimeni nu s-a atins de opiniile şi teoriile dezbătute în universităţi, „dar s-a trezit acum un teolog neştiut de nimeni”:

„Nimeni nu a îndrăznit în trei decenii să se atingă de principiul libertăţii academice. Nimeni, din afara universităţii, nu a avut curajul să spună profesorilor şi studenţilor din universităţi ce teorii şi opinii au voie să dezbată şi ce teorii şi opinii sunt interzise. Dar s-a trezit acum un teolog neştiut de nimeni care debitează enormităţi în Parlament şi pe pagina lui de facebook, inventând scenarii apocaliptice în care numai el şi câţiva speriaţi ca el pot să creadă.

Să fim bine înţeleşi: nu este vorba de valoarea de adevăr a teoriei interzise, nici de adeziunea generală sau obligatorie la anumite valori. Căci cum ar putea profesorii universitari şi studenţii să impună societăţii adevăruri? De asta se ocupă fie Biserica, fie Poliţia.

Este vorba de o atingere gravă adusă principiilor fundamentale ale universităţii: autonomia şi libertatea academică. Dacă mâine un alt ratat ajuns în Parlament consideră că teoria evoluţiei contravine „normalităţii” pe care partidul lui o poate impune, va fi şi ea interzisă. Dacă poimâine un alt ratat ajuns în Parlament va legifera graţie puterii partidului său că nu există Dumnezeu şi prin urmare trebuie interzise orice fel de studii teologice, atunci cei care se hlizesc azi tâmp s-ar putea trezi amendaţi sau închişi”, a mai notat acesta.

Profesorul face referire la un proiect adoptat ieri de Senat care modifică Legea Educaţiei, astfel încât referirile la identitatea de gen vor fi interzise în şcolile şi universităţile din România. Senatorul USR Vlad Alexandrescu a scris şi el că, prin această modificare vor fi interzise cursurile despre identitatea de gen şi egalitatea de şanse.

Astfel, la proiectul de lege a fost introdus un amenament care spune că sunt interzise „activităţile în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identităţii de gen, înţeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic şi că cele două nu sunt întotdeauna aceleaşi”. Amendamentul a fost introdus de senatorul PMP Vasile Cristian Lungu, absolvent al Seminarului Teologic din Zalău şi licenţiat în Psihologie Specială în SUA, la Loyola University, potrivit edupedu.ro.

UBB critică proiectul de lege

Universitatea Babeş-Bolyiai din Cluj a transmis un comunicat de presă în care anunţă că se pronunţă împotriva oricărui tip de intruziune politică şi ideologică asupra mediului academic.

„Am constatat cu stupefacție că într-un act legislativ adoptat de Parlamentul României – prin votul acordat azi în Senatul României pentru modificarea Legii Educației Naționale – se interzic în instituțiile de învățământ, deci și în universități, <<activitățile în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identității de gen, înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași>>. UBB este una din cele mai importante comunități academice din România, cu aproape 50.000 de membri, unindu-ne valori comune și respectându-ne diferențele, acolo unde apar. Dincolo de varietatea opțiunilor ideologice, din punctul nostru de vedere problema majoră în acest caz este că, prin formulările vagi ale legii, pe lângă punerea sub semnul întrebării a unor programe/cursuri/cercetări/specializări universitare deja existente, o teorie academică poate deveni interzisă prin lege! Dar o teorie academică se testează academic și supraviețuiește sau dispare în urma acestor teste derulate în condiţii etice, nu altfel! Suntem încrezători că, în ceea ce priveşte varianta actuală a textului de lege, vorbim despre o scăpare care va fi corectată”, a transmis conducerea UBB.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite