Cei mai mulţi dintre profesori, părinţi şi elevi ştiu că educaţia este gratuită, iar strângerea de contribuţii informale nu face decât să acopere subfinanţarea şi dezinteresul autorităţilor. Însă, chiar şi aşa, părinţii acceptă şi plătesc din buzunarul propriu pentru schimbarea mobilierului, a jaluzelelor, pentru renovarea sălii de clasă sau cumpărarea materialelor necesare pentru orele de curs (tablă, hărţi, atlase, cretă/markere etc.). Mulţi plătesc şi pentru renovarea sau dotarea spaţiilor comune: holuri, laboratoare, bibliotecă sau chiar pentru asigurarea pazei. De ce? Psihologic vorbind, un părinte va face orice efort necesar pentru a-i asigura copilului său o educaţie de calitate. Chiar dacă asta înseamnă să cotizeze de două ori pentru accesul la serviciul public de educaţie.

Pentru că, până la urmă, fondul şcolii şi derivatele lui nu sunt nimic altceva decât o dublă cotizaţie la buzunarul din care se finanţează deja activitatea şcolii. Elevii, părinţii şi orice alt cetăţean deja contribuie pentru ca serviciul public de educaţie să asigure acces la un învăţământ de calitate tuturor copiiilor. Cum? Simplu, prin taxele şi impozitele plătite la bugetul local şi la bugetul de stat. De fiecare dată când mergem la magazin şi cumpărăm un produs pentru care se plăteşte TVA (taxa pe valoare adăugată), o cotă din aceasta este destinantă educaţiei.

Cât timp părinţii vor accepta să cotizeze cu aceste sume strânse în mod informal, pe sub mână, nu vom vedea o creştere a finanţării educaţiei, nici din partea autorităţilor locale, nici de la nivel central. De ce? Pentru că suntem în prezenţa unui cerc vicios: cât timp părinţii vor suplini lipsa finanţării, decidenţii nu vor manifesta mai mult interes pentru acest domeniu „prioritate naţională”, aşa cum afirmă cu toţii că este educaţia. În aceeaşi notă tristă, din cauza finanţării neadecvate şi insuficiente pentru un învăţământ de calitate, părinţii vor pune mereu mâna în buzunar.

Acum suntem aici. Şi avem de făcut o alegere, atât elevii, cât şi părinţii. Vrem responsabilitate din partea celor cu pixul în mână sau doar să cârpim lucrurile fiecare pe bucăţica lui? Pentru a doua variantă, este suficinet să continuăm ceea ce facem. Însă, dacă ce ne dorim este o schimbare trebuie să luăm atitudine şi să spunem nu subfinanţării, indiferenţei şi managementelui defectuos al şcolilor. Cere directorului şcolii ca în loc să susţină/accepte strângerea sumelor informale să facă un referat de necesitate către Primărie, iar printr-o acţiune comună: elevi, părinţi, profesori, director, cere-ţi autorităţilor locale să suplimenteze bugetul şcolii. Schimbarea începe la firul ierbii, iar de atitudinea fiecăruia depinde perpetuarea sau nu a acestui flagel

Pentru detalii despre cum să faci asta, poţi să consulţi un extras din Ghidul Şcoli curate.