Profesor sancţionat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării după ce a numit-o pe o elevă „ţigancă păgână”, pentru că a refuzat să intre într-o biserică

Profesor sancţionat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării după ce a numit-o pe o elevă „ţigancă păgână”, pentru că a refuzat să intre într-o biserică

Imagine: Adevărul

Un cadru didactic a fost amendat cu 2.000 de lei de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) după ce i-a dat nota 3 unei eleve pentru că aceasta a refuzat să intre într-o biserică şi a numit-o „ţigancă păgână”.

 
Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a decis, miercuri, că utilizarea termenului de „ţigancă păgână” de către un cadru didactic faţă de o elevă şi sancţionarea elevei cu nota 3 pentru refuzul de a intra într-o biserică reprezintă faptă de discriminare multiplă şi încalcă dreptul la demnitate, conform art. 2 alin. (1), art 2 alin (5), art 2 alin (6) şi art. 15 din O.G. 137/2000, republicată.
 
Astfel, cadrul didactic a fost amendat contravenţional cu 2.000 de lei.
 
Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi (9 voturi, respectiv 8 voturi pentru amendă şi 1 vot împotrivă).

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările