În 2011, când ministrul Funeriu propunea instalarea de camere de supraveghere la Bac, am fost printre primii care au aplaudat măsura. Da, este important să nu existe fraude şi este important să aflăm care este nivelul real de pregătire a elevilor.

Ceea ce s-a intamplat însă de atunci îmi ridică mari semne de întrebare în legătură cu strategiile naţionale referitoare la educaţie, la pregătirea tinerilor pentru piaţa muncii şi la competitivitatea noastră ca ţară în general.

Voi încerca să sintetizez în continuare care sunt problemele care, rămase nerezolvate, ne vor arunca cu zeci de ani în urma Europei. Consecinţele economice sunt grave şi ne vor afecta pe toţi peste câţiva ani.

  • la sesiunea examenului de Bacalaureat din 2011 au fost înscrişi aproximativ 200.000 de elevi - au picat examenul 89.698. Din aceştia putem scădea 20.823 de elevi care au luat examenul în toamnă. Rezultă aşadar 68.875 de elevi care au picat examenul de Bacalaureat în 2011.
  • deşi erau asteptaţi să se înscrie 334.836 de elevi , la sesiunea din vara anului 2012 au fost înscrişi doar 190.000 de elevi din care au picat 102.600. Dintre aceştia am putea să mai scădem aproximativ 20.000 care au luat examenul în toamnă. Rezulta 144.836 de elevi care nu s-au prezentat la examen şi 82.600 care au picat examenul in 2012.

Avem aşadar un total de 296.311 de elevi care au absolvit doar studii liceale (FĂRĂ diplomă de Bacalaureat) în doar 2 ani! Cu alte cuvinte, mai mult de o generaţie condamnată la joburi necalificate, plătite prost. Afirm acest lucru pentru că nu sunt multe familii în România care să îşi permită să ţină tinerii acasă un an să înveţe pentru Bacalaureat. Cei mai mulţi vor intra pe piata muncii ca necalificaţi şi vor rămâne necalificaţi pentru toată viaţa.

Într-o situaţie normală, rezultatele la examenele de Bacalaureat ar trebui să respecte regulile statisticii şi curba lui Gauss - cu alte cuvinte, ar trebui să ai in jur de 30% elevi care iau sub nota de trecere, vreo 50% care obţin între 5 şi 8 şi aproximativ 20% note de 9 si 10.

Aşa ar fi normal într-un sistem sănătos.

De ce însă avem rezultate anormale din toate punctele de vedere în ultimii ani (iar ultimele simulări arată o accentuare a acestei anormalităţi)

Ei bine, nu cred că generaţiile de azi sunt mai puţin inteligente decât cele de acum 20 sau 30 de ani! Dimpotrivă, fiecare generaţie, în medie, o depăşeste pe cea precedentă.

Şi atunci, de ce avem aceste rezultate dezastruoase?

Problema este generată de eşecul adultilor în a propune o programă şcolară adaptată secolului XXI - pe de o parte; şi de incapacitatea noastră de a adopta metode didactice care să respecte felul în care aceşti copii învaţă: interactiv, aplicat, pe proiecte, prin dezbatere, folosind mijloace multimedia şi realizând experimente hands-on.

Există comisii înfiinţate încă prin 2011 care aveau scopul de a reforma curriculum-ul naţional; s-au blocat în orgoliile unor teoreticieni care nu vor să renunţe la vreun subiect, deşi multe sunt irelevante, învechite sau prea complexe pentru vârsta elevilor.

Atunci când creierul este bombardat cu atâtea informaţii cărora nu le înţelege utilitatea, se blochează, refuză să mai "înmagazineze". Trebuie să acceptăm faptul că programele noastre şcolare sunt mult prea încărcate faţă de alte state, iar acest lucru lucrează în defavoarea copiilor noştri. Am intâlnit părinţi care mărturiseau că nu mai ştiu să rezolve problemele pe care copiii lor le primesc ca teme pentru acasă în clasa a III-a! Pe când alte state sunt la "scădere", noi trecem la ecuaţii cu o necunoscută şi la înmulţiri şi ne mândrim cu asta. Avem câţiva olimpici care reuşesc să asimileze noianul de informaţii şi îi scoatem în faţă de fiecare data când vine vorba de reforma curriculară.

Numai ca vedeti dumneavoastră, olimpicii reprezintă vreo 2% din totalul populaţiei de vârstă şcolară, iar dacă ne uităm la rezultatele celorlalţi 98%, ne dăm seama că poate ar fi cazul să punem interesul lor pe primul plan, iar interesul lor este să aibă succes la şcoală. Asta poate însemna aerisirea programei şi renunţarea la subiectele inutile şi mult prea complicate pentru vârsta lor. Sunt convinsă că unii vor considera asta ca o scădere a standardelor (finlandezii au avut aceeaşi îngrijorare atunci când au decis ceva similar cu ceea ce propun eu, şi uite unde au ajuns).

În România, examenele devin din ce în ce mai grele la toate nivelurile (olimpicul Alberto Manca declara anul trecut că "în România, examenul de terminare a celor 12 clase este cu mult mai greu decât în Europa şi Statele Unite"

Ne-am creat un fel de strategie naţională în a descuraja tinerii să urmeze parcursuri educaţionale normale, uitând că tinerii mai educaţi aduc mai mulţi bani în economie. Fiecare an în plus petrecut în şcoală are un impact direct asupra veniturilor financiare şi succesului profesional. 

Soluţii?

  • Reforma curriculară profundă, care să nu se refere doar la numărul de ore alocat unei materii, ci la conţinuturi şi restructurări complete ale numărului disciplinelor.

  • flexibilitate şi autonomie - copiii ar trebui să aibă şansa să aleagă ce materii vor să urmeze (cel putin la nivel de liceu).

  • descentralizare curriculară (Ministerul Educaţiei ar trebui să ofere doar linii directoare generale în legătură cu Curriculum-ul Naţional si obiectivele generale de învăţare- iar şcolile ar trebui să fie libere să dezvolte propriul curriculum care să respecte liniile directoare generale)

  • Pregătirea profesorilor pentru ca ei să poată folosi metode interesante şi interactive de predare şi învăţare. O salarizare mai competitivă pentru toate cadrele didactice, pentru a putea atrage la catedră elite.

Abia apoi putem să vorbim despre examene şi ce ar trebui să măsoare acestea.

Aţi observat, desigur, că nu am vorbit despre învăţământul profesional. Am ales să fac acest lucru pentru că: 1. învăţământul profesional este quasi-inexistent în România; 2. nu cred că dacă îi trimitem pe toţi copiii la şcoli profesionale, asta ne va face competitivi la nivel european. În plus, pentru a putea dezvolta în viitor învăţământul profesional, cred că trebuie să îi facem un face-lift complet. În acest moment se presupune că merg la şcoala profesională cei cu rezultate slabe, cei care "nu sunt in stare" să urmeze un liceu teoretic, lucru care dăunează grav atât imaginii cât şi scopului învăţământului profesional. Există soluţii, însă asta presupune o schimbare din temelii a sistemului (despre asta, intr-un articol viitor).

Eşecul la Bac duce la scăderea dramatică a numărului de studenţi - consecinţa logică este scăderea proporţiei persoanelor cu studii superioare din totalul forţei de muncă (indicator care le plasează oricum, deja, pe ultimul loc în UE).

Însă apropos de mitul "numărului prea mare de studenţi" care a viciat spatiul public în ultimii ani, vă rog să reflectaţi asupra următoarelor informaţii:

  • Tinerii din grupa de varsta 15-24 de ani continuă să se confrunte cu cele mai mari dificultăţi de inserţie profesională comparativ cu celelalte grupe de vârstă. În 2011, rata şomajului la tineri a crescut cu peste 2 puncte procentuale în comparaţie cu anul precedent, atingând 22,1% - valoare uşor mai mare faţă de media UE (20,4%).
  • Cea mai ridicată rată a şomajului s-a înregistrat în cazul absolvenţilor de învăţământ profesional din mediul urban (32,6%).   Conform anchetei Accesul tinerilor pe piata fortei de munca, INS - rata de inserţie pe piaţa muncii a inregistrat cele mai ridicate valori în cazul absolvenţilor de învăţământ superior. Dintre acestia, peste 60% lucrau deja la un an de la încheierea studiilor.
  • Absolvenţii de liceu sau cei de învăţământ profesional ating rate de inserţie mai scăzute, aproximativ 34% din fiecare categorie având un loc de muncă la 1 an de la absolvire. Cele mai scăzute rate de inserţie se regăsesc la persoanele cu nivel scăzut de educaţie (absolvenţi de gimnaziu, de învăţământ primar sau cei care nu au absolvit nici o formă de învăţământ. În cazul acestora, şansele de integrare pe piaţa muncii sunt foarte scăzute, doar 14,6 % dintre aceştia având un loc de muncă, la un an după părăsirea sistemului de educaţie.
  • În 2009 aveam 891'098 studenţi, în 2012 - rămăsesera doar 673'001 - o scadere de 25% in doar doi ani (şi nu este explicabilă doar prin teorii demografice). Am pierdut un sfert din efectivele de studenţi în doar doi ani şi încă nu ştim numărul studenţilor din 2012 sau 2013.
  • România este pe ultimul loc în topul ţărilor europene în privinţa numărului de absovenţi cu studii superioare din Europa, potrivit statisticilor europene. În România, pe segmentul de vârsta 22-64 de ani, ponderea persoanelor cu studii superioare este de doar 11,2%, cu mult sub media europeana, de 22%.

 În final aş vrea să trag un semnal de alarmă. Trebuie să avem grijă cum ne purtăm cu copiii noştri - ei reprezintă viitorul acestei ţări şi şansa noastră la o redresare economică. Dacă vom continua să îi tratăm aşa cum facem acum, dacă refuzăm să le înţelegem nevoile educaţionale şi dacă îi vom împiedica să meargă la şcoală şi la facultate, ne punem în pericol propriul viitor.

O Românie competitivă este o Românie care investeşte în educaţie! O Românie care îşi sprijină copiii pentru ca aceştia să aiba succes, nu le frânge aripile atât de devreme.