Liceenii de la ţară, prezenţă masivă la Bac 2021. Campanie de strângere de fonduri derulată de World Vision România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unii absolvenţi de liceu din mediul rural obţin note mari la Bac deşi pleacă cu şansa a doua
Unii absolvenţi de liceu din mediul rural obţin note mari la Bac deşi pleacă cu şansa a doua

Prezenţa la examenul de Bacalaureat 2021 pentru elevii din mediul rural înscrişi în programul „Vreau în clasa a 9-a” al Fundaţiei World Vision România a fost de 98,3%.

Aproape 4.000 de elevi din mediul rural, proveniţi din familii fără posibilităţi materiale, au fost sprijiniţi în ultimii 13 ani prin acest program în care World Vision a investit, cu ajutorul donatorilor săi, peste 3,14 milioane de dolari americani. Concret, unu din cinci elevi din cele 300 de sate unde este prezentă Fundaţia World Vision a primit sprijin. În prezent, în program sunt înscrişi 860 de copii din aproape 90 de licee, se arată într-un comunicat al organizaţiei nonguvernamentale.

Rata de promovare a examenului de Bacalaureat în rândul bursierilor Fundaţiei a fost cu cel puţin 20% peste cea de la nivel naţional – rural şi urban, în fiecare an din 2009 încoace. În 2020, rata de promovare a Bacalaureatului a bursierilor a fost de 94%, cu 31 de puncte procentuale peste media la nivel naţional (62,9%). 

Note peste 8

Raportat la rata de promovare din mediul rural (54%), diferenţa a fost de 40 de puncte procentuale. Aproape două treimi dintre bursieri au obţinut în 2020 note peste 8,00, deşi la nivel naţional doar 4% dintre elevii din mediul rural reuşesc în general să obţină medii peste 9 la Bacalaureat.

Trei din patru bursieri ai programului „Vreau în clasa a 9-a” îşi continuă studiile la facultate. La nivel naţional, doar 8 din 100 de elevi din mediul rural reuşesc să termine o facultate. De altfel, rata abandonului şcolar din învăţământul preuniversitar rural este una din principalele cauze pentru care atât de puţini copii de la ţară ajung la facultate.

În România, una dintre cele mai mari probleme ale învăţământului din mediul rural este rata foarte mare a abandonului şcolar din mediul rural – 27,1%, faţă de media UE de 9,9%. 

Potrivit cercetărilor de teren realizate de World Vision România, mai bine de jumătate (56%) din elevii care abandonează şcoala după clasa a VIII-a o fac pentru că familia nu îşi permite costul şcolii.

#AMeritat – campanie de strângere de fonduri

World Vision România lansează astfel campania de strângere de fonduri #Ameritat, iar persoane publice precum Oana Cuzino, Paula Herlo, Roxana Hulpe, Dragoş Pătraru, Andi Vasluianu, George Buhnici, Alex Găvan, Anca Serea, Aura Cercel, Carmen Târnoveanu s-au alăturat deja demersului.

În campanie vor fi prezentate poveşti excepţionale ale copiilor care au făcut parte din programul „Vreau în clasa a 9-a” şi care dovedesc că investiţia în educaţie merită întotdeauna. Unul dintre aceşti copii este Denisa, actuală doctorandă în Robotică şi Inteligenţă Artificială la Malaga. Povestea ei începe însă într-un sat din Vâlcea, într-o familie fără posibilităţi materiale. Denisa este doar un exemplu din miile de poveşti de succes ale copiilor astăzi sunt ingineri, voluntari, asistenţi medicali, agronomi, artişti datorită investiţiei în educaţia lor. 

Astfel, cei care doresc să doneze pentru a le oferi copiilor merituoşi, dar săraci de la ţară şansa de a-şi împlini visurile mergând la liceu – şi poate mai departe, la facultate – o pot face la acest link sau trimiţând un SMS în valoare de 2 euro la numărul 8845, cu textul LICEU.

„Acest program a avut iniţial misiunea de a le oferi o şansă în plus la educaţie copiilor de la şcolile rurale care riscau să abandoneze şcoala pentru că familiile lor nu îşi puteau permite costurile”, spune Mihaela Nabăr, directorul executiv al World Vision România. „Am înţeles însă foarte repede că acest ajutor are un efect extraordinar: 3 din 4 bursieri şi-au continuat studiile la facultate – o rată de succes la admiterea în învăţământul universitar pe care nu o ating nici măcar liceele bine cotate de la oraş.”

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite