România, producţie record de floarea-soarelui în acest an. Câţi bani sunt pierduţi, anual, la valorificarea acestei culturi şi cu ce soluţii vin fermierii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Unsplash.com
Foto: Unsplash.com

România înregistrează în acest an un maximum al producţiei de floarea-soarelui, cu o creştere de aproximativ 1,22 milioane de tone faţă de anul 2020, au transmis, marţi, reprezentanţii Clubului Fermierilor Români.

Potrivit acestora, lipsa unor unităţi de procesare la nivel naţional conduce la vânzarea materiei prime către ţări din Uniunea Europeană şi nu numai.

„Pentru cultura de floarea-soarelui, ţara noastră utilizează pentru consumul intern aprox. 1,2 – 1,3 mil. tone, dintr-un total prognozat la nivelul anului 2021, de 3,3 mil. tone. Această cantitate reprezintă aprox. 34% din producţia Uniunii Europene specifice acestei culturi, realizată la un randament minim de 2,75 tone/ha, în cadrul unei suprafeţe însămânţate de 1,2 mil. ha”, explică Cezar Gheorghe, consultantul Clubului şi expert analist în comerţul cu cereale.

Conform acestuia, în anul curent, România înregistrează un maxim al producţiei de floarea-soarelui, raportat la perioada ca membră a spaţiului comunitar european, înregistrând astfel o creştere de aprox. 1,22 mil. tone faţă de anul 2020. Totuşi, lipsa unor unităţi de procesare la nivel naţional conduce la vânzarea materiei prime către ţări precum Bulgaria (aprox. 400.000 tone/an), Turcia (aprox. 400.000 tone/an), Ungaria (aprox. 220.000 tone/an), ţări din Asia sau vestul Europei (Olanda, Franţa şi Spania).

Practic, în acest an agricol, aprox. 2 milioane de tone vor fi exportate la nivel intra-UE şi extra-UE, precizează Cezar Gheorghe.

În acest context, Clubul Fermierilor Români consideră că ţara noastră are nevoie mai mult ca oricând, de asigurarea unor politici care să sprijine creşterea valorii adăugate în agricultură prin stimularea cantităţii de depozitare şi procesare a cerealelor şi plantelor oleaginoase, realizată concomitent cu investiţii de modernizare a infrastructurii principale a sistemelor hidroameliorative, care să permită creşterea competitivităţii afacerilor agricole româneşti şi îndreptarea deficitului balanţei comerciale.

„România are nevoie de o coordonare care să asigure în mod eficient, responsabil şi sustenabil echilibrul între nevoia asigurării securităţii alimentare a ţării şi calitatea produselor exportate, respectând în acelaşi timp condiţiile europene specifice fiecărui produs în parte.”, transmite sursa citată.

În acest sens, pentru a sprijini fermierii în scopul creşterii valorii adăugate generate de afacerile agricole din România, Clubul Fermierilor Români propune următoarele:

- Stimularea finanţării specifice realizării unor investiţii în infrastructura de depozitare;

- Subvenţionarea dezvoltării şi modernizării unităţilor de procesare cu scopul creşterii capacităţii de procesare;

- Oferirea de sprijin cuplat pentru fermieri, în vederea păstrării în ţară a materiei prime specifice zonei de procesare;

- Crearea de facilităţi fiscale pentru activitatea de procesare;

- Ofertarea produselor procesate în pieţele tradiţional partenere pentru vânzarea materiei prime, concomitent cu identificarea de pieţe noi pentru comercializarea produselor finite.

Conform sursei citate, impactul financiar al acestor exporturi indică o diferenţă de 535 dolari/tonă (vânzare materie primă), comparativ cu 1.570 dolari/tonă (vânzare produse procesate), cumul realizat din producţia de ulei brut (1.200 dolari/tonă) şi cantitatea de şrot rezultat (370 dolari/tonă). 

„Prin acest calcul arătăm că România ar fi putut genera în acest an, doar la nivelul culturii de floarea-soarelui, o valoare adăugată de 2.070.000.000 dolari, fără a lua în calcul veniturile provenite din zona de industrie conexă (procesarea, activitatea furnizorilor de produse necesare procesării, activitatea producătorilor de mase plastice, logistica şi distribuţia uleiurilor, distribuţia şi suportul acordat industriei cărnii prin vânzarea de şrot etc.).”, transmit reprezentanţii Clubului Fermierilor.

Aceştia precizează că, suprafaţa cultivată cu floarea-soarelui în România reprezintă 27,3% din suprafaţa totală a Uniunii Europene, aspect care indică încă o dată potenţialul de valorificare a acestei materii prime pe plan naţional. 

În comparaţie cu Franţa, una dintre ţările cu cea mai mare suprafaţă agricolă la nivel european, care a însămânţat în acest an aprox. 660.000 ha, România înregistrează unul dintre cele mai bune randamente agricole specifice acestei culturi, susţin fermierii. 

De asemenea, anul trecut ţara noastră a raportat un deficit important privind producţia de floarea-soarelui, respectiv 820 mii de tone faţă de 2019, aspect care a generat ulterior modificări ale preţurilor aferente principalelor produse agroalimentare şi nu numai.

„Acest randament se poate menţine sau poate înregistra creşteri anuale doar prin realizarea de investiţii în modernizarea infrastructurii principale a sistemelor hidroameliorative , care să permită creşterea competitivităţii afacerilor agricole româneşti şi îndreptarea deficitului balanţei comerciale.

Diminuarea producţiei agricole din ultimii ani, datorată lipsei de precipitaţii, a condus la realizarea unui randament scăzut a celor mai importante culturi agricole la nivel naţional.

Având în vedere impactul pe care l-a avut în fermele din ţara noastră, seceta pedologică din 2020 a evidenţiat încă o dată importanţa vitală a apei pentru agricultură. Întregul spaţiu comunitar beneficiză în mod direct de materia primă oferită de ţara noastră, iar o diminuare a acesteia va conduce la o instabilitate a securităţii alimentare, un aspect extrem de important în această perioadă”, afirmă Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.

Ţări precum Rusia sau Ucraina aplică o politică de protecţie a siguranţei alimentaţiei interne. De exemplu, Ucraina nu rambursează TVA-ul (valoare 20%) la exporturile seminţelor de floarea-soarelui, având o mică taxă de export, în timp ce Rusia aplică o taxă de export la nivelul seminţelor de floarea-soarelui în valoare de jumătate din costul unei tone, dar nu mai puţin de 320 dolari/tonă. Începând cu 01.09.2021, Rusia va institui o taxă la nivelul uleiului brut de 170 dolari/tonă, aspect care va conduce la lipsa exporturilor în cadrul acestei ţări.

„Considerăm că dezvoltarea unor unităţi de procesare la nivel naţional va permite crearea unor locuri de muncă, dezvoltării industriei conexe ca suport pentru activitatea de bază şi care la rândul ei, prin segmentele care o compun, va contribui la generarea de valoare financiară şi socială”, consideră Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite