Rabla pentru electrocasnice: Cei care încearcă să vândă voucherele vor fi sancţionaţi. Care au fost cele mai căutate produse

Rabla pentru electrocasnice: Cei care încearcă să vândă voucherele vor fi sancţionaţi. Care au fost cele mai căutate produse

Cei care încearcă să vândă voucherele primite prin programul Rabla pentru electrocasnice vor fi sancţionaţi, pentru că vânzarea este ilegală, a declarat duminică la Prima Tv ministrul Mediului, Tanczos Barna.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit acestuia, că cel mai mare interes în cadrul programului Rabla pentru Electrocasnice a fost pentru cumpărarea de laptopuri, tablete şi televizoare. El anunţă că sunt oameni care au stat la rând, au luat vouchere dar nu le valorifică, iar în acest context banii estimaţi a rămâne din sumele destinate cumpărării de maşini de spălat vor fi reportaţi pentru o etapă care va avea loc, cel mai probabil, în vară.
 
„Vom suplimenta bugetul, cu siguranţă la celelalte capitole vom rămâne cu un surplus de bani, pentru că la maşinile de spălat, maşinile de spălat vase şi frigidere nu se vor termina toţi banii (...) o să ajungem la 60-0% maxim de randament. Oamenii au stat la coadă, şi-au luat voucherele şi nu le valorifică. Român bani şi vom reporta banii pentru o etapă ulterioară, probabil în cursul verii”, a afirmat ministrul Mediului duminică, în emisiunea Insider Politic la Prima Tv. 
 
El a menţionat că aceste vouchere sunt nominale, iar cei care încearcă să le vândă comit o ilegalitate, subliniind că ministerul va face tot posibilul să prevină vânzarea voucherelor şi sancţionarea celor care fac acest lucru.
 
Conform acestuia, vouchere în valoare de 10 milioane de lei au fost alocate în trei minute, iar cei mai mulţi dintre cei care cu solicitat vouchere sunt interesaţi de laptopuri, tablete şi televizoare.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările