Mugur Isărescu ar fi fost ofiţer acoperit în cadrul Institutului de Economie Mondială

Mugur Isărescu ar fi fost ofiţer acoperit în cadrul
Institutului de Economie Mondială

Mugur Isărescu FOTO Inquam Photos

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, ar fi fost ofiţer acoperit în cadrul Institutului de Economie Mondială (IEM), el fiind recrutat când era încă student la Academia de Studii Economice. SRI ar fi declanşat o anchetă, potrivit publicaţiei PressOne.

Ştiri pe aceeaşi temă

Contactat pentru un punct de vedere, Mugur Isărescu ar fi transmis prin intermediul Biroului de Presă al BNR refuzul său de a face orice comentariu pe marginea acestui subiect.

Cotidianul „România Liberă” a publicat săptămâna trecută documente din care reieşea că, pe vremea când era angajat la IEM, Isărescu ar fi semnat zeci de note despre colegi şi diplomaţi pentru Securitatea comunistă, sub numele de cod „Manole“.

Numai că Isărescu nu ar fi fost numai sursă a Securităţii, ci ofiţer acoperit, scriu jurnaliştii de la PressOne, care precizează că „în cadrul SRI s-a declanşat o anchetă pentru identificarea persoanei care s-a ocupat de inventarierea documentelor, pe motiv că aceasta nu ar fi «periat» suficient de bine dosarul Institutului de Economie Mondială înainte de a-l trimite la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), în anul 2008”.

Potrivit sursei citate, Isărescu ar fi fost recrutat când era pe cale de a absolvi Facultatea de Comerţ Exterior din cadrul ASE, de unde Securitatea lua studenţi pentru a-i infiltra ca ofiţeri acoperiţi la Institutul de Economie Mondială.

Şi deşi Isărescu nu era pe lista celor patru studenţi selectaţi, pentru el a intervenit colonelul Victor Dorobanţu, comandantul Centrului de Cifru şi Comunicaţii Cifrate din Direcţia de Informaţii Externe (DIE), pe care l-a prezentat ca fiind "nepotul său" şi a insistat să se numere printre cei patru studenţi aleşi.

Astfel, Isărescu a fost a cincea persoană pe lista absolvenţilor Facultăţii de Comerţ Exterior care au fost selectaţi pentru a deveni ofiţeri acoperiţi ai spionajului extern la Institutul de Economie Mondială, mai arată sursa citată.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: