Cum l-au informat Vâlcov şi Teodorovici pe Mişa că e revocat din funcţia de preşedinte ANAF: Mi-au spus că sunt mulţumiţi de rezultate
0
Fostul şef al ANAF, Ionuţ Mişa, a declarat marţi seară la Antena 3, că Darius Vâlcov l-a chemat la Guvern, iar împreună cu ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, l-au anunţat că va fi revocat şi că sunt mulţumiţi de rezultatele profesionale şi nu au invocat un motiv pentru revocarea sa.
„Mi s-a comunicat doar că mi s-a încheiat mandatul, la propunerea ministrului de Finanţe“, a spus Mişa, adăugând că nu i s-a spus şi care este motivul revocării.
„Înţelegând că aşa cum am venit trebuie să şi plec, pentru că aceste posturi sunt efemere, nu am mai pus alte întrebări şi nu am intrat în alte discuţii. Chiar s-a menţionat că nu are ce să mi se reproşeze şi, din punct de vedere al rezultatelor şi profesional, lucrurile sunt foarte bune, sunt mulţumiţi“, a declarat Mişa.
Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a anunţat joi că i-a solicitat premierului Viorica Dăncilă revocarea din funcţie a preşedintelui ANAF, Ionuţ Mişa. El a susţinut că ANAF trebuie să-şi schimbe radical comportamentul şi mentalitatea, să se informatizeze şi să aibă o altă atitudine faţă de contribuabili. În aceeaşi zi, premierul Viorica Dăncilă a semnat decizia de numire a Mihaelei Triculescu, în funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), cu rang de secretar de stat.