Şeful Rezervei Federale a SUA: Criptomonedele nu sunt active utile pentru păstrarea valorilor

Şeful Rezervei Federale a SUA: Criptomonedele nu sunt active utile pentru păstrarea valorilor

FOTO Shutterstock

Preşedintele Rezervei Federale (Fed) a Statelor Unite, Jerome Powell, a afirmat, luni, că criptomonedele continuă să fie o modalitate instabilă de păstrare a valorilor şi că banca centrală americană nu se grăbeşte să introducă pe piaţă un instrument concurent, transmite CNBC.

Ştiri pe aceeaşi temă

”Sunt extrem de volatile şi de aceea nu sunt utile cu adevărat pentru păstrarea valorilor şi nu sunt susţinute de nimic”, a afirmat Powell într-o discuţie online referitoare la operaţiunile bancare digitale, găzduită de Banca Reglementelor Internaţionale.
 
”Sunt mai mult active specualative care sunt, în esenţă, mai mult un substitut pentru aur, nu pentru dolar”, a explicat Powell.
 
Şeful Fed a vorbit într-o zi în care bitcoin a scăzut pe platforma Coinbase, dar este totuşi tranzacţionată la aproape 57.000 de dolari pe unitate. Criptomoneda a crescut în ultimele şapte luni, pe fondul tranzacţiilor intense şi a acceptării tot mai largi a acesteia în sectorul financiar.
 
În ultimii câţiva ani, Fed a lucrat la propriul său sistem de plăţi care facilitează transferul de bani mai rapid, fiind probabil ca produsul final să fie prezentat în următorii doi ani.
 
Fed a cercetat şi dacă ar fi necesară sau practică o monedă digitală a băncii centrale.
 
Powell a spus în această privinţă că banca centrală nu se grăbeşte.
 
”Pentru a face acest lucru ar trebui să obţinem sprijinul Congresului, al administraţiei, al publicului larg şi nu am început încă acest angajament public”, a arătat acesta.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările