Schimbare majoră, din 2017: Şi buticarii vor fi obligaţi să accepte plata cu cardul

Schimbare majoră, din 2017: Şi buticarii vor fi obligaţi să accepte plata cu cardul

Toate magazinele cu cifră de afaceri sub 10.000 de euro anual vor fi obligate să accepte şi clienţii care nu au cash

Legea care completează OUG 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, cunoscută drept legea cask-bach, a fost promulgată zilele trecute de preşedintele Klaus Iohannis.

Ştiri pe aceeaşi temă


Aceasta obligă comercianţii cu cifră de afaceri anuală de peste 10.000 de euro să îşi monteze POS-uri, aparaturile care acceptă plata cu cardul.

Practic, orice magazin care are un rulaj ce depăşeşte 830 de euro lunar, adică puţin peste 3.700 de lei, nu va mai putea refuza clienţii care nu pot achita cash ci doar cu ajutorul plasticului.  Din momentul în care magazinul solicită montarea POS-ului, băncile au termen 30 de zile pentru a oferi serviciul.

Aprobată de Parlament încă din vară, legea a fopst retrimisă la examinare de preşedintele Iohannis din cauza unei prevederi care obliga comercianţii ca, la cerere, să elibereze posesorilor de carduri până la 200 de lei, în numerar.

Magazinele s-au plâns că ar putea rămâne în felul acesta fără numerar, iar Parlamentul a eliminat această obligaţie. În forma finală a legii, eliberarea de cash este lăsată la latitudinea comercianţilor, ce pot percepe pentru serviciu un comision de până la 1% din sumă.

Legea va intra în vigoare la 1 ianuarie 2017. Băncile sunt obligate să asigure infrastructura necesară magazinelor pentru noile operaţiuni în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii, aşadar până pe 1 aprilie 2017. Nerespectarea legii va fi considerată contravenţie, sancţiunile putând ajunge până la 200.000 de lei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările