În câteva cuvinte, marile corporaţii asiatice şi americane nu lasă economia să crească. Fie strâng rezerve de cash care au ajuns deja la niveluri periculos de ridicate, fie îşi plătesc acţionarii, fie răscumpără acţiuni de pe piaţă. După caz, cauzele sunt diferite.

Dacă marile companii din Coreea de Sud şi Japonia ar binevoi să investească măcar jumătate din rezerve ar putea genera o creştere a Produsului Intern Brut global de 2%. Asemeni celor din Japonia, preferă să stea pe munţi de bani pentru că spaima pe care au trăit-o în timpul crizelor din anii ’80 nu le-a ieşit din oase. Ca să nu mai spunem că marea criză a lichidităţilor din 2008 nu este chiar atât de îndepărtată.

Această spaimă ţine economiile pe loc pentru că stagnarea salariilor (citiţi scăderea puterii de cumpărare) îi inhibă pe japonezi sau pe sud-coreeni să mai meargă la supermarket.  Concret, salariile angajaţilor japonezi au scăzut cu 3,5% între 1990 şi 2012, în vreme ce preţurile s-au apreciat cu 5,5%, potrivit The Economist.

Guvernele celor două state asiatice au luat deja primele măsuri pentru a stăvili excesul. De exemplu, în Japonia, a fost înfiinţat un nou index Nikkei care include doar companiile cu guvernanţă corporatistă solidă. Iar în Coreea de Sud, guvernul ar putea introduce o taxă pe profiturile foarte mari.

Cuferele cu 2.000 de miliarde de dolari

Şi în America, cuferele marilor corporaţii sunt pline cu aproape două trilioane de dolari, ceea ce reprezintă peste 10% din PIB-ul ţării. Dar acesta nu este singurul exces al fiicelor lui Uncle Sam. Corporaţiile americane vor plăti anul acesta aproape un trilion de dolari sub formă de dividende şi răscumpărări de acţiuni, ceea ce reprezintă 95% din profituri, potrivit Bloomberg. În aceeaşi logică, cantitatea de bani folosiţi pentru a răscumpăra acţiuni de pe piaţă (fondatorii companiilor îşi consolidează participaţiile) s-a dublat în ultimul deceniu. Reversul medaliei este că investiţiile de capital, în dezvoltare, au scăzut.

De obicei, managerii decid răscumpărarea propriilor acţiuni, diminuând cantitatea de titluri disponibile, în momentele în care nu găsesc altă investiţie mai bună decât însăşi compania pe care o conduc.

Un cerc vicios perfect

Practic, ne aflăm în faţa unui cerc vicios perfect. Companiile nu cred în economie şi de aceea banii pe care i-ar putea pompa în investiţii îi ţin la saltea sau îi folosesc pentru plata acţionarilor şi pentru răscumpărarea de acţiuni. Invers, dacă i-ar investi în dezvoltare, economia ar creşte, iar lipsa de încredere generală s-ar evapora.

Singura care are de câştigat din acest cerc vicios este bursa care îşi menţine creşterea artificială. Din martie 2009, valoarea acţiunilor care au beneficiat de cele mai multe răscumpărări a crescut cu 300%, conform unui raport Bloomberg.

Cele două trilioane de dolari alocaţi în răscumpărări de acţiuni din 2009 până în prezent au dus la o creşetere a indicelui S&P 500 cu aproape 200%. Chiar dacă vânzările companiilor din acest index au băltit în jurul unei creşteri trimestriale de 2,6%, profitul pe acţiune a crescut cu 6,1%, potrivit aceleiaşi surse.

Rugina de pe echipamente

Un studiu Barclays indică faptul că managerii marilor grupuri americane au crescut ponderea lichidităţilor alocate răscumpărării de acţiuni cu peste 30% faţă de nivelul din 2002. În acelaşi interval, ponderea banilor alocaţi investiţiilor a scăzut la 40% de la un nivel de 50%.

Consecinţa? În lipsă de investiţii, companiile s-au trezit cu cele mai vechi fabrici şi echipamente din ultimii 60 de ani. Vârsta medie a activelor fixe a ajuns la 22 de ani în 2013, cel mai ridicat nivel din 1956, potrivit Departamentului de Comerţ al Statelor Unite.

Se pare însă că lucrurile se apropie de un deznodământ pentru că investitorii, nemulţumiţi de scăderea randamentelor, pun presiune pe managementul companiilor să revină la normal, adică să reinvestească în dezvoltare.

”E din ce în ce mai greu să jutifici răscumpărări de acţiuni când preţurile se află la niveluri record. Banii trebuie să meargă spre dezvoltarea afacerii, iar preocuparea este de unde va veni creşterea viitoare”, a declarat la început de octombrie directorul unui fond american de 1,3 miliarde de dolari. 

Apropo de nivelurile record ale acţiunilor, dacă mai punem la socoteală şi infuzia de banii gratis injectaţi de Federal Reserve (ca şi cum statul ar fi un supraacţionar al companiilor), totul arată ca şi cum piaţa ar fi în căutarea unui motiv să se prăbuşească. Deznodământul e chiar aproape.