Margareta Sterian, salvarea prin singuratate

Statul roman, incapabil sa primeasca mostenirea artistei

"Aceasta este casa in care a locuit si a creat Margareta Sterian. Camera aceasta o reprezinta cel mai bine, ramanand asa cum era si in timpul vietii ei", spune Mircea Barzuca, executorul testamentar al artistei. El este cel care se ocupa de ani de zile ca memoria artistei sa fie cultivata cu respect si cu dragoste. Mobila veche, obiectele valoroase, fiecare cu cate o istorie, picturile sunt cele care i-au fost alaturi Margaretei Sterian intr-un spatiu in care a creat, s-a intalnit cu personalitati ale culturii romanesti sau a meditat in singuratate. "A fost o persoana timida, o singuratica, prefera, dupa cum ii placea sa spuna, viata firului de iarba si nu lupta pe baricade", isi aminteste Mircea Barzuca. "Singuratatea a fost si modul in care Margareta Sterian a comunicat cel mai bine, deorece in aceasta stare putea sa creeze, iar prin operele rezultate artista realiza comunicarea cu privitorii". Aceasta singuratate in care se retragea ca intr-o cochilie a reusit sa o protejeze si de schimbarile istorice pe care le-a prins in cei 95 de ani de viata (1897-1992). Astfel, Margareta Sterian a trecut peste cei aproape treizeci de ani de interdictie, pe care si-a atras-o prin originea ei evreiasca si atasamentul fata de cultura americana, fara a face concesii, demonstrand ca si in acea perioada, daca vroiai sa creezi asa cum simteai, nu cum ti se impunea, reuseai. Crescuta de o bunica, deoarece mama i-a murit la putin timp dupa ce a nascut-o, cu studii facute in Romania si in Franta, avand o viata personala tumultuoasa, cu casatorii nereusite (unul dintre sotii sai a fost Paul Sterian, care a dovedit, in timp, orientari legionare), Margareta Sterian a creat in picturile sale, dar si in poezie si proza, o lume de vis, un "realism magic", cum il denumesc specialistii, in care realitatea a fost transformata. In tablouri nu se simte apasarea momentelor de interdictie, a aberatiilor comuniste, iar singuratatea a fost cu siguranta cea care i-a purificat trairile si a facut sa apara pe panza acea lume frumoasa, pura, fara contururi accentuate, lasand impresia ca totul va continua si dincolo de rame. In ceea ce-i priveste pe oamenii de care a fost inconjurata si care i-au apreciat opera, acestia au fost in special intelectuali de prima clasa, printre ei aflandu-se Mircea Eliade, Eugen Ionesco, Mihail Sebastian, Marin Preda. Mihail Sadoveanu a fost cel care a intervenit, in anii '50, pentru ca Margareta Sterian sa nu faca puscarie. Artista fusese chemata la Procuratura pentru colaborari cu statul american, aceasta acuzatie fiind bazata pe... traducerea poeziilor unor poeti americani morti cu zeci de ani in urma. Tot in acea perioada, "criticii" regimului o acuzau ca facea "picturi degenerate". Nici una dintre aceste acuzatii nu a intimidat-o, astfel ca, in anii '80, cand "oamenii de curte" ai lui Nicolae Ceausescu au rugat-o sa ii faca portretul "intaiului plastician al neamului", a raspuns ca nu mai picteaza portrete de 40 de ani. La toate aceste piedici, infruntate de artista in ani, se adauga azi imposibilitatea ca lucrarile Margaretei Sterian sa fie lasate statului roman. Mircea Barzuca ne-a declarat: "In anii '80, Margareta Sterian s-a hotarat sa lase totul, adica lucrarile si casa, statului roman. Atunci nu s-a putut. Dupa moartea artistei, am cautat sa fac eu acelasi lucru. Din pacate, in Romania este usor sa furi, este usor sa realizezi lucruri necurate, in schimb nimeni nu poate sa inteleaga faptul ca cineva vrea sa si daruiasca". Deocamdata, cazul Margaretei Sterian este unul fericit. Pe langa multele expozitii organizate (chiar in aceste zile se pot vedea lucrari de grafica colorata la Muzeul National Cotroceni), exista si Premiul Margareta Sterian, care se decerneaza anual, pentru muzeografie. Mircea Barzuca a inteles ca memoria unui artist nu se intretine doar prin vorbe si tocmai din aceasta cauza nu-si poate explica inertia statului roman, faptul ca banii de achizitii pentru muzee sunt acordati pe baza unui sistem clientelar, cumparandu-se astfel lucrari lipsite de valoare, iar cei care fac ceva cu adevarat important pentru arta sunt lasati sa se zbata, nefiind luati in seama nici macar atunci cand vor sa daruiasca valori.