În condiţiile în care mulţimea din Piaţa Palatului scanda ,,Fără comunişti!, Fără comunişti!”, preconizându-se astfel o epocă nouă, precum şi al apariţiei lui Ion Iliescu, considerat ca fiind un apropiat al lui Mihail S. Gorbaciov, sunt de părere că o reţea secretă de rezistentă a PCR (Reţeaua internă „246” din subordinea DIA) a deschis focul. Motivaţia?! Onoare şi fidelitate împinse până la extrem, naţionalism exacerbat, fanatism?! În opinia unor memorialişti ai fostei Securităţi, Direcţia de Informaţii a Armatei (DIA), din subordinea Marelui Stat-Major, a fost implicată nu numai în naşterea şi organizarea unei reţele secrete „R”, denumită codificat „Reţeaua internă 246”, precum şi în operaţiuni specifice şi ultra-strict-secrete începând cu 17 decembrie 1989.

Într-un interviu acordat autorului acestor rânduri, viceamiralul (r) Ştefan Dinu, fost şef al DIA în decembrie 1989, a recunoscut existenţa acestei reţele interne „246”, însă a declarat că ea s-a numit, mai apoi, „276”, iar componenţii ei nu au putut lucra deoarece DIA nu reuşise să realizeze dotarea membrilor reţelei cu aparatură de emisie-recepţie. În doctrina militară a războiului întregului popor, născută după 21 august 1968, după intrarea sovieticilor în Cehoslovacia, se prevedea pentru situaţia în care anumite părţi din teritoriul ţării ar fi fost ocupate de inamic şi s-ar pierde legătura cu acele zone, să avem pregătite condiţii de a menţine legătura din punct de vedere informativ. Atunci s-au creat nişte grupuri de oameni pregătiţi în domeniul informativ care trebuiau să rămână pe teritoriul ocupat, indiferent de ocupaţie: muncitor la uzină, profesor, CFR-ist etc. Îi mai convocam la un centru de pregătire, din când în când, şi le reîmprospătam cunoştinţele. Dacă vreodată teritoriul naţional ar fi fost ocupat de inamic, le ceream să-şi ia notiţe şi să ne transmită mişcările trupelor, unităţile care se constituiau etc. Noi îi pregăteam, rămânând însă, totdeauna, deschisă problema modului în care comunicam cu oamenii din reţea pentru a obţine acele date. Trebuia să-i înzestrăm cu un fel de aparatură de emisie-recepţie, însă nu s-a putut rezolva niciodată această problemă cu ajutorul produselor industriei noastre naţionale. Colonelul Paul Şarpe se afla la comanda acestei structuri informative interne. Nu aveam decât legături telefonice cu oamenii din această reţea”, mărturisea viceamiralul (r) Ştefan Dinu.

Reţeaua secretă „R” este comparabilă ca principiu de organizare şi acţiune cu ceea ce a însemnat, în Occident, şi foarte probabil că mai înseamnă încă, reţeaua secretă GLADIO. Menţionăm faptul că această „Reţea internă 246” din cadrul DIA s-a născut cu ajutorul şi sub atentul control al Secţiei pentru Probleme Militare şi Justiţie a CC al PCR. Colonelul (r) Remus Ghergulescu, fost comandant al Batalionului 404 Cercetare, susţine faptul că au existat, în decembrie 1989, luptători din Reţelele „R” (a MApN) şi „S” (a DSS). În Legea nr. 14/1972 care reglementa organizarea apărării naţionale a RSR, la articolul 18, se specifica telegrafic faptul că printre atribuţiile pe care le aveau consiliile locale de apărare de la nivelul judeţelor, municipiilor, sectoarelor şi municipiului Bucureşti, oraşe şi comune era şi aceea de a constitui şi pregăti „unităţi, subunităţi şi grupuri ale luptei de rezistenţă în condiţiile ducerii acţiunilor de luptă pe teritoriul vremelnic ocupat de inamic” şi conduce „acţiunile acestora în timp de război”.

Reţeaua secretă „R” este comparabilă ca principiu de organizare şi acţiune cu ceea ce a însemnat, în Occident, şi foarte probabil că mai înseamnă încă, reţeaua secretă GLADIO. „Reţeau internă 246” din cadrul DIA s-a născut cu ajutorul şi sub atentul control al Secţiei pentru Probleme Militare şi Justiţie a CC al PCR

Colonelul (r) Remus Ghergulescu va declara: „La nivelul MApN pentru constituirea forţelor de rezistenţă în cadrul «războiului întregului popor», doctrina de atunci, erau selecţionaţi rezervişti care majoritatea îşi satisfăceau stagiul militar în unităţi şi subunităţi de cercetare a trupelor de la diverse eşaloane. (...) Am această convingere, deoarece în unele situaţii în care mergeam la Centrul Militar Judeţean pentru a-mi actualiza situaţia rezerviştilor, ce urmau să fie mobilizaţi în caz de mobilizare, unii dintre ei erau scoşi din evidenţele unităţii şi transferaţi în mapa «R». Care şi pentru Centrul Militar era o necunoscută. Aceasta înseamnă că în situaţii de mobilizare se creau structuri conduse de alte structuri din organigrama MApN”. Colonelul Anghel Constantinescu, ofiţer în centrala DIA a Marelui Stat-Major va mărturisi: „Este incredibil cum aproape nimeni nu a înţeles acţiunile diversioniste ale celor de pe ştatul «R» din care sunt convins că făceau parte şi destui cercetaşi care s-au instruit în cadrul Batalionului 404 Cercetare cu câţiva ani în urmă. Centrele Militare Judeţene centralizau într-un dosar special pe aceşti luptători, iar pe dosar era scris „R”. La dosar nu avea acces decât comandantul Centrului Militar Judeţean, acesta fiind scos doar la ordin şi în momentul în care avea nevoie ofiţerul însărcinat de la Bucureşti cu această problemă.

Maiorul (r) Pavel Coruţ, fostul şef al Biroului Direcţiei a IV-a Contrainformaţii militare care a supravegheat activitatea DIA între 1985-1989, a declarat senatorilor din Comisia care a investigat evenimentele din decembrie 1989: După evenimentele din 1968, când tensiunile dintre România şi URSS au fost mari, s-a luat hotărârea ca pe întregul teritoriu românesc să se creeze grupuri speciale de cercetaşi ascunşi care să rămână pe teritoriul vremelnic ocupat, sub conducerea unei rezidenţe şi în caz de ocupare să desfăşoare activităţi de culegere de informaţii şi de transmitere către MStM. Aceasta era Reţeaua 246. Ea era condusă de rezidenţi din Direcţia Informaţii, Secţia a II-a, prin ofiţeri activi în rezidenţă, ori cercetaşi rezervişti din rândul ofiţerilor, subofiţerilor şi sergenţilor. În 1989, în timpul evenimentelor, este singurul organ informativ care a rămas neafectat, pentru că Securitatea - prin diversiune - a fost blocată şi a încetat să mai culeagă informaţii pe data de 22 decembrie”. În conformitate cu stenograma nr. 46/14.02.1994 a Comisiei Parlamentare de Anchetă asupra Evenimentelor din Decembrie 1989, menţionăm faptul că Pavel Coruţ a mărturisit că unitatea era condusă de colonelul Paul Şarpe, adjunct al şefului DIA însărcinat cu activitatea compartimentului informativ-operativ, precum şi de către coloneii Spătaru Dumitru şi Şerban Zaharia care gestionau elemente ale reţelei propriu-zise. Pavel Coruţ a declarat că pe 17 decembrie 1989 au plecat în teritoriul naţional pentru alarmarea reţelei de rezistenţă: maiorul Pleşan Dumitru la Timişoara, colonelul Vasile Păstrăvanu la Cluj şi Bistriţa, iar căpitanul Tohan Nicuşor în zona Moldovei.

„Abordarea în această manieră şi presupunerea că unităţi regulate, de mici dimensiuni, dar deosebit de eficace în privinţa armamentului şi a dotării ar fi existat în Armata română, nu înseamnă un blam la adresa Armatei române”

Virgil Măgureanu

Fostul director al SRI, Virgil Măgureanu, emite, în legătură cu fenomenul terorist-diversionist, în care foarte probabil să fi fost implicată şi „Reţeaua internă 246”, următoarea ipoteză: „Eu presupun că au existat nişte ordine pentru anumite unităţi de cercetare în adâncime, cum s-a spus atunci, că anumite ordine date unor comandanţi care nu mărturisesc public nici astăzi acest lucru, de teama de a nu fi trimişi în faţa justiţiei pentru faptele respective, aceste unităţi şi-au continuat misiunea lor în împrejurări excepţionale, după căderea lui Ceauşescu şi a regimului său, regim pentru care fuseseră îndelung îndoctrinaţi să-l apere. Ipoteza cea mai plauzibilă este că asemenea unităţi ale Armatei au intrat în acţiune potrivit unui cod profesional inaccesibil multora dintre cei care au făcut mărturisiri. (…) Abordarea în această manieră şi presupunerea că unităţi regulate, de mici dimensiuni, dar deosebit de eficace în privinţa armamentului şi a dotării ar fi existat în Armata română, nu înseamnă un blam la adresa Armatei române”.

Memorialistul Valentin Raiha insistă asupra faptului că DIA şi „Reţeaua internă 246” au fost implicate în organizarea şi desfăşurarea diversiunii de după 22 decembrie 1989, împotriva Armatei române şi a structurilor Departamentului Securităţii Statului. „Din acest punct de vedere, forţele DIA dispuneau de o mare libertate de acţiune şi, dacă luăm în calcul faptul că, responsabilii DIA au avut acces direct la ordinele şi hotărârile ce se luau la MStM, nu este deloc surprinzătoare sincronizarea aproape perfectă a acţiunilor «securiştilor-terorişti», apariţiile şi dispariţia lor misterioasă din punctele fierbinţi. (...) Exactitatea cu care erau cunoscute numerele de telefon ale unităţilor militare, numele, gradul şi funcţia unor cadre de securitate şi miliţie, adresele acestora, nu poate să ne conducă decât la concluzia că diversiunea şi dezinformarea asupra acţiunilor unor «securişti-terorişti» precum şi zvonurile false lansate la adresa acestora, nu au fost rodul fanteziei unor străini. Toate acestea au presupus o pregătire anterioară (premeditare) şi au fost «fabricate» de către forţe specializate. De aceasta nu au fost străină nici unii din Reţeaua 246-internă”, concluzionează Valentin Raiha.

În fundamentarea ipotezei că membri ai Reţelei  „R”, denumită codificat „Reţeaua internă 246”, s-au implicat în deschiderea focului începând cu 22 decembrie 1989, ora 18.30, se pot exemplifica câteva acţiuni:

● cazul lui Sorin Botar de la Alba-Iulia care a fost împuşcat, după arestare, într-un schimb de focuri declanşat ca urmare a cererii sale exprese de-a se deschide focul pentru reinstaurarea socialismului în România. Sorin Botar, şeful de cabinet al prim-secretarului Ion Savu, a dispărut din sediul fostului Comitet Judeţean de Partid Alba în noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989. Începând din acea noapte s-au declanşat în Alba-Iulia primele acţiuni teroriste. Capturat de către forţele MApN în seara de 24 decembrie 1989, Sorin Botar va declara că face parte dintr-o reţea de rezistenţă care dispune de arme şi legături. În conformitate cu declaraţiile lui Sorin Botar, în tipul anchetei la care a fost supus de revoluţionari şi ofiţerii MApN, şefii Securităţii şi Miliţiei făceau parte şi ei din reţea. În timpul percheziţionării locuinţei sale, Sorin Botar va încerca să evadeze şi va striga să se tragă asupra grupului de revoluţionari din curtea casei sale („În numele lui Brihac şi Lupeş, trageţi!”), ceea ce s-a şi întâmplat. În schimbul de focuri din ambuscada pusă la cale de terorişti, Sorin Botar va fi ucis.

● arestarea fostului prim-secretar de la Alba-Iulia, Ion Savu, ca urmare a faptului că deţinea în servieta-diplomat mai multe tuburi goale ale unor rachete de semnalizare;

● cazul lui Tudor Molan, factor poştal din Braşov, care a fost prins de populaţie în Cimitirul Evanghelic de pe Strada Karl Marx din Braşov, în cursul zilei de 23 decembrie 1989, având asupra sa o puşcă semiautomată cu lunetă cu care trăgea asupra oamenilor;

● distribuirea de către locotenentul-major de securitate Morariu din Braşov a unor arme (PSL, pistol-mitralieră, pistol) şi muniţii către Victor Adochiţei, Ion Budileanu, Vasile Petrache, Florin Irimia, Ioan Pinochi, Ilie Duţu, Luca (Florin) Dorin şi Imbrea Nagy;

● reţinerea maiorului de securitate Mihai Brândă de la Securitatea Municipiului Bucureşti, în seara de 22 decembrie 1989, în jurul orei 22.30, de către cetăţenii din cartierul Drumul Taberei, ca urmare a faptului că asupra lui s-au găsit un încărcător cu şase cartuşe, o lanternă halogen cu 4 acumulatori, acte de identitate false pe numele de Mihai Barbu (ofiţer de miliţie). În clipa în care a fost predat la Circa 21 Miliţie, ofiţerul de securitate a scos din gheata semicizmă pistolul şi un al doilea încărcător. Ofiţerul a fost scos de sub urmărire penală, la 10 aprilie 1992, de către Secţia Parchetelor Militare care a clasat Dosarul nr. 2089/P/1991. Nu a fost verificată nici măcar versiunea ofiţerului care a declarat că se îndrepta spre domiciliul unei cumnate, deoarece îi era frică să meargă acasă.

● reţinerea locotenent-colonelului de securitate Grigore Zăgărin de la SMB, în cursul zilei de 23 decembrie 1989, ca urmare a faptului că avea asupra sa un pistol şi muniţie. Ofiţerul s-a prezentat ca fiind avocat şi a fost dus în redacţia cotidianului Informaţia Bucureştiului. Va fi eliberat ca urmare a intervenţiei maiorului Ion Dosan de la SMB care răspundea de cotidianul Informaţia Bucureştiului. Pistolul ofiţerului a dispărut şi nu s-a putut stabili dacă s-a tras cu el sau nu. Dosarul nr. 2114/P/1991 al Secţiei Parchetelor Militare s-a clasat.

● cercetările efectuate în Dosarul nr. 1380/P/1991 al Secţiei Parchetelor Militare care a evidenţiat faptul că din blocul în care locuia maiorul de securitate Paul Baciu (Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 24, sc. A, et. 5, ap. 1, în dreptul fostei străzi Oneşti) s-au executat focuri de arme;

● telefoanele de ameninţare date la TVR privind intenţia de aruncare în aer a unor tuburi cu azot şi hidrogen de la garajul din Bucureştii Noi, al fostului CC al PCR, în cazul în care Nicu Ceauşescu nu era eliberat imediat;

● răspândirea de zvonuri şi de informaţii false de către maiorii Gheorghe Nicolaescu şi Jilavu, ambii pe atunci în Serviciul de Protocol şi Relaţii Externe al MApN (DIA), care intrau din oră în oră în biroul generalului-locotenent Victor A. Stănculescu, unde se afla şi viceamiralul Ştefan Dinu, iar la ieşire declarau: Se va deschide foc asupra elicopterelor care vin din partea de vest”, „Blindate venind dinspre Târgovişte vor ataca Buucreştiul”, „Sibiul este înecat în sânge de către Securitate” etc. Referitor la acuzaţiile privind rolul TVR în lansarea diversiunii mediatice, menită a bulversa noile structuri de putere şi pe susţinătorii lor, în speţă Armata Română şi structurile Ministerului de Interne (Miliţie şi Securitate), trebuie menţionat faptul că, totuşi, începând din seara de 22 spre 23 decembrie 1989 va funcţiona o comisie de verificare şi avizare a ştirilor care se vor da pe post. Această Comisie va funcţiona la etajul XI al TVR, în biroul în care se aflau membrii CFSN care avizau, uneori, personal aceste ştiri. Exista un sistem de curieri care aduceau ştirile la verificat şi apoi în Studioul 4 pentru transmitere. Începând din ziua de 22 decembrie 1989, ora 19.00, nicio informaţie despre lupte – declară Constantin Bebe Ivanovici -, despre acţiuni teroriste nu s-a difuzat fără viza reprezentanţilor Armatei.

● informaţiile strânse de membrii „Club – TV 22” privind producerea, în perioada august – septembrie 1989, la Uzina de armament Sadu (judeţul Gorj) a unor cartuşe explozive şi perforante în urma ordinelor venite de la conducerea superioară a PCR;

● în perioada 22 – 31 decembrie 1989, unităţile MApN au reţinut un număr de 532 persoane considerate a fi suspecte, dintre care 516 cetăţeni români şi 16 cetăţeni străini. Sub presiunea timpului, şi în absenţa unor probe evidente asupra vinovăţiei lor, toţi cei suspectaţi de terorism şi reţinuţi de Armată au fost eliberaţi după o anchetă superficială.

● 299 de persoane suspecte au fost predate organelor de miliţie/poliţie pentru cercetări şi 113 procuraturii, în timp ce 120 de militari au fost cercetaţi de către comenduirile de garnizoană.

Referindu-se la acest fenomen, fostul ministru al Apărării Naţionale, Victor A. Stănculescu va menţiona: ,,Fenomenul terorist a avut două componente. Componenta externă, sovietică şi componenta internă, a celor care au acţionat ca oameni care, văzând că regimul a fost răsturnat, trebuiau să facă reacţia la această acţiune. Teroriştii prinşi la noi la Armată şi dovediţi au recunoscut că au plecat şi ofiţeri din unităţi. O să vă dau nişte date luate de la cineva care a lucrat la contrainformaţii şi care a raportat despre aceşti ofiţeri care au plecat din unităţi, au dispărut un timp de şi pe urmă au revenit în unităţi. Şi nu se ştie ce au făcut în timpul ăsta. Teoria implicării sovieticilor în desfăşurarea Revoluţiei Române din Decembrie 1989 se află în legătură directă cu prezenţa a numeroşi turişti sovietici în România socialistă şi cărora li se impută deschiderea focului asupra Armatei şi populaţiei civile. O astfel de teorie naşte o întrebare logică: care au fost raţiunile pentru care „teroriştii”, de provenienţă sovietică, ar fi deschis focul asupra unei echipe politice care nu manifesta nicio intenţie de a scoate România din lagărul Tratatului de la Varşovia?! Sau al cărei lider era perceput de către opinia publică internă ca un apropiat al secretarului general sovietic?!

În Raportul preliminar al Serviciului Român de Informaţii privind evenimentele din decembrie 1989 se menţionează: ,,În perioada 22 decembrie 1989 – 6 ianuarie 1990, la Institutul Medico-Legal Bucureşti au fost aduse persoane decedate prin împuşcare, despre care personalul militar şi medical din institut afirma că sunt terorişti, asupra cărora s-au găsit arme de foc şi albe (unele total diferite de tipurile din dotarea Forţelor Armate obişnuite) şi muniţie; documente deosebite (paşapoarte şi legitimaţii în alb ori pe care figurau nume, locuri de muncă şi funcţii ce nu corespundeau realităţii; buletine false (în care datele nu corespundeau cu cele din celelalte documente); îmbrăcăminte deosebitî: căşti de protecţie kaki, combinezoane kaki (căptuşite cu blană de miel), pulovere de tip militar, de culoare kaki sau albastră, lenjerie de corp chinezească, cizme cu carâmb scurt, care se închideau lateral cu ajutorul unei singure catarame, total diferite de cele militare (îmbrăcămintea era vizibil nouă şi nu era murdară); medicamente despre care medicii din IML Bucureşti afirmau că au efecte stimulative şi de creştere a forţei şi capacităţii de rezistenţă. Conform relatărilor, asupra acestora se trăsese cu armament greu, mitraliere de 12,5 mm, «erau făcuţi praf», iar cadavrelor, după dezechipare şi ridicarea armamentului şi documentelor de identificare, li se aplica un regim special faţă de ceilalţi morţi,  respectiv erau introduşi într-o sală diferită de cea în care erau introduşi morţii «obişnuiţi», sală ce era păzită cu stricteţe de militari ai MApN şi în care nu aveau acces decât un număr limitat de persoane: prof. dr. Beliş Victor, şeful Institutului; procurorul Vasiliu Eugen, cadrele de la Criminalistică (cinci ofiţeri superiori); autopsierul şef şi câteva persoane despre care s-a afirmat că ar fi fost ofiţeri MApN. Fotografiile acestor morţi nu au fost expuse, aşa cum se proceda în cazul celorlalţi (care nu aveau asupra lor acte), pe afişierul de la intrarea în Institut, în vederea identificării de către rude sau eventuale cunoştinţe, iar în sala respectivă nu era permisă intrarea celor veniţi să recunoască decedaţii, celor din sistemul de pază atrăgându-li-se atenţia că din această încăpere nu era permisă scoaterea nici unui cadavru fără ştirea celor de la Procuratură sau a cadrelor de la Criminalistică. Armamentul şi muniţia ridicată erau predate ofiţerului de serviciu din UM 01046 Bucureşti, iar actele în alb erau preluate de către procuror. Cadavrele erau întotdeauna aduse de maşini militare şi însoţite de ofiţeri MApN, iar întocmirea documentelor de predare se realiza într-un birou în care nu intrau decât aducătorii, procurorul, criminaliştii şi medicul de gardă”.

Cele enumerate mai sus îmi întăresc convingerea că acea grupare secretă de rezistenţă a PCR, formată din diverse persoane aflate în diferite funcţii din viaţa civilă şi militară, şi aflată în susţinerea logistică, şi nu numai, a DIA, a trecut la acţiune, însă fără o raţiune politică şi fără o perspectivă de viitor. Privind lucrurile din această perspectivă, putem înţelege astfel, mai uşor, faptul că după execuţia lui Nicolae şi Elena Ceauşescu, pe 25 decembrie 1989, atacurile teroriste au încetat ca prin farmec.

Totodată, menţionez faptul că începând cu seara zilei de 22 decembrie 1989, ora 18.30, accidentele, lipsa profesionalismului celor implicaţi la toate nivelurile în luarea deciziilor şi a celor care acţionau direct pentru victoria Revoluţiei, greşelile de ordin personal, lipsa comunicării, panica, confuzia, stresul, oboseala, dezinformarea lipsa coordonării şi planificării, deficienţele de tot felul în cadrul instituţiilor armate, posibila intenţie rău voitoare (cazul Trosca), contextul (noapte, vizibilitate redusă etc.), teroriştii, vendetele personale, posibila ură interetnică (zona Târgu-Mureş) etc. se vor constitui în cauzele care au favoruzat sporirea numărului celor care au murit în timpul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, mai ales începând cu ora 12.06 din ziua de 22 decembrie 1989. O ultimă cercetare a IRRD 1989 în ceea ce priveşte statistica decedaţilor din oraşele-martir ale Revoluţiei Române din Decembrie 1989, relevă faptul că numărul total de oameni care au murit în perioada 17 – 31 decembrie 1989 se ridică la 1.165 de persoane (271 în perioada 17 – 22 decembrie 1989; 715 în perioada 22 – 25 decembrie 1989; 113 după 25 decembrie 1989; 67 fără o dată exactă a decesului).