La 18 ani Oana hotărâse să se prezinte la examenul de admitere de la Institutul de Arte Plastice, dar cu o zi înainte s-a răzgândit ṣi s-a dus să studieze critică de teatru, la Institutul de Artă Teatrală ṣi Cinematografică I.L. Caragiale, din Bucureṣti. Dar probabil că motivul plecării trebuie căutat în nevoia tinerească de a-ṣi exersa neîngrădită libertatea cugetului.

Spirit creativ, nu prea s-a simṭit în largul ei între rigorile cercetării teatrologice, dar facultatea i-a servit, căci în 1980 a primit o bursă de studiu din partea Asociaṭiei Criticilor Americani ṣi atunci n-a ezitat, a ales să rămână în Statele Unite. Mai exact, la New York, unde ṣi-a luat un doctorat în critică de teatru, înainte de a-ṣi da seama că, de fapt, vrea să scrie ea teatru, nu să scrie despre ce fac alṭii. Aṣa că s-a mutat în California, unde a obṭinut un master în scriere dramatică. Nu degeaba, căci în 1986 criticii din San Diego au considerat că primul ei text dramatic, Tetralogia est-europeană, este cea mai bună piesă originală a anului.  

„Inspirând cu Nietzsche“

A continuat să se joace cu cuvintele în engleză ṣi a câṣtigat mai apoi ṣi prestigioasele burse National Endowment for the Arts ṣi Fulbright, iar textele ei au fost montate pe scena off Broadway din Statele Unite si Canada. România a întârziat să-i recunoască talentul de dramaturg, deṣi în tot ce a scris Oana admite că se simte amprenta spiritualităṭii româneṣti, în care s-a format la prima tinereṭe.  Abia în 2011 UNITER i-a acordat premiul pentru cea mai bună piesă românească, Ultimul pact. Poate că natura experimentală a textelor ei, în care caută noi forme de limbaj teatral, să fi intimidat pe regizorii ṣi producătorii români de teatru.

„Autoportret”, de Oana Cajal

La Oana Cajal cuvântul s-a împletit cu imaginea încă de la început. Iṣi aminteṣte că a pictat primul ei tablou la cinci ani, aṣteptând ca mama să se întoarcă de la maternitate. Dar câṭi dintre noi nu desenăm în copilărie! Oana a continuat să o facă până în ziua de azi, îmbinând cuvântul scris cu linia desenului.

Aṣa s-au născut pictogramele ei, picto-poemele, colajele ṣi, în final, pictura, aṣa cum o putem descoperi la Galeria Senso din Bucureṣti. Just Imagine ṣi-a intitulat artista expoziṭia, cu intenṭia de a ne convinge că, într-o lume grăbită, în care nu mai ai timp să spui tot ce ai vrea, imaginea e mai rapidă decât cuvântul. “Pictez ca să vă incit să sărbătoriṭi viaṭa!, clamează artista. Nu, nu clamează, fiindcă Oana este o persoană discretă, nu vorbeṣte cu glas tare. Ea doar ne îndeamnă, sotto voce.

Ce este un chip jumătate siniliu, jumătate galben, un obraz  cu o lacrimă verde -capsulă a suferinṭelor timpului - un ochi albastru ca marea, locuit de elicea unui gasteropod –loc al fertilităṭii si al miṣcării permanente?

Este un autoportret. Unul simbolic. Al unei fiinṭe care a trăit mult timp între Est ṣi Vest ṣi dintotdeauna între Aici ṣi Acolo, între real ṣi imaginar. Dar nu este, din acest motiv, o fiinṭă angoasată de dificultatea alegerii. Dimpotrivă, duce o solară existenṭă diurnă în sânul unei minunate familii ṣi călătoreṣte nocturn în lumea visului si a miturilor, fără riscul de a se pierde.

Cine este Oana Maria Cajal

Sanda Viṣan - Deṣi opera ta este dovada unui spirit fantast, aṣ începe prin a cerceta aspectele concrete ale existenṭei tale, felul în care te raportezi la realitatea imediată a celor două lumi în care trăieṣti ṣi pe care le cunoṣti, cea americană ṣi cea românească?

Oana Maria Cajal -. Am încercat ani de-a rândul să exprim în cuvinte ce înseamnă a fi dezrădăcinat ṣi ce înseamnă a-ṭi construi un univers propriu în lumea noastră haotică, pe zi ce trece tot mai globalizantă. La un moment dat, după ce am trecut printr-o experienṭă care m-a făcut să îmi confrunt propria mortalitate, am revenit la pictură. Imaginile sunt mai rapide în transmiterea ideilor ṣi sentimentelor. De aceea, răspunsul meu cel mai pertinent la întrebarea ta îl vei găsi în picturile ṣi picto-montajele mele. Acolo, cele două lumi cărora le aparṭin convieṭuiesc într-o dinamică mereu nouă ṣi surprinzătoare.

Oana Maria Cajal şi Dr. Stefan Cajal

S.V. - Eṣti o artistă care a reuṣit să fie prezentă pe scena americană. Mulṭi sunt cei care nu au izbândit nici să-ṣi vadă piesele, jucate, nici lucrările plastice, expuse, au rămas doar creatori care nu s-au întâlnit cu “visul american”. E acesta doar un mit pentru fiecare, ce “unge” rotiṭele” mecanismului social?

O.M.C. - Am intrat în scena teatrului american după obṭinerea masteratului în Playwriting, de la University of California, San Diego. Spectacolul cu prima mea piesă, cea de absolvire, a avut un mare succes pentru publicul americano-român. Piesa investiga absurdul ṣi grotescul regimului opresiv sub Ceauṣescu ṣi, evident, în Romania pre-revoluṭionară, a fost trecută sub totală tăcere.

 "East European Tetralogy" compune împreună cu "Berlin/Berlin" ṣi "Exchange at Café Mimosa" o trilogie transculturală. In 1991 piesa mea "The Almond Seller", inspirată de mineriadă ṣi “Trilogia greacă” montată de Andrei Ṣerban chiar în timpul mineriadei, a fost pusă în scenă la New York, de către renumita regizoare Tina Landau. Piesele mele au continuat să fie produse în America de Nord, unde, de cand am reînceput să pictez, am avut ṣi cinci expoziṭii personale. Cea mai recentăa, la New York, la Galeria Teatrului La MaMa. Pentru mine, "the American dream" s-a împlinit. Am devenit o scriitoare de teatru consacrată ṣi jucată în America ṣi un artist plastic recunoscut.

In schimb, în România i-au luat " visului meu american" aproape 30 de ani ca să devină realitate, odată cu premierea mea de către UNITER, pentru cea mai bună piesă a anului 2011, cu nominalizatea scenariului "Poarta Albă" la premiile Gopo, cu publicarea de către ICR a volumului “Posters for Unwritten Plays” ṣi, în sfârṣit, cu expoziṭia de la SENSO, sponsorizată de fundaṭia Fildas pentru Artă. Această expoziṭie reprezintă  totodată ṣi împlinirea visului bunicilor mei. Este o expoziṭie pe care o ador, într-o Galerie superbă, de un profesionalism desăvârṣit.

Deci, ca să-ṭi răspund mai direct la întrebare, pentru mine mitul "visului american" a existat până de curând în România!

Oana Maria Cajal şi Mia Yoo, directoarea Teatrului „La MaMa“ din New York

In albumul Oanei Cajal, intitulat“Just Imagine”, lansat cu prilejul vernisajului expoziṭiei de la Galeria Senso, Andrei Ṣerban evocă poetic anii nebuni, petrecuṭi la New York, sub aripa inspiratei Ellen Stewart, fondatoarea Teatrului La MaMa ṣi “mama tuturor răniṭilor, mama artiṣtilor fără frontiere”, între care se numărau ṣi cei doi români ajunṣi peste ocean. Peste ani, Oana va insera in colajele ei aceste experienṭe artistice ṣi umane, rămânând apropiată de celebrul teatru din Greenwich Village, care i-a ṣi prezentat în acest an, la galeria sa, expoziṭia de afiṣe “Posters for Unwritten Plays”, piese încă nescrise de ea, dar ṣi de noi, căci Oana ne îndeamnă să dăm frâu liber imaginaṭiei ṣi să ne scriem propriile cărṭi.

Sanda Viṣan - Un cunoscut autor american de teatru experimental, Mac Wellman, te consideră singura autentică scriitoare de teatru suprarealist din America. Din spiritul tău atras de lumile imaginare, sau din interesul intelectual pentru opera importanṭilor autori suprarealiṣti români ṣi europeni se nutreṣte literatura ta dramatică?

Oana Maria Cajal - Intotdeauna din amândouă.

„Planetary Christmas“

Această plutire liberă între imaginile ṣi urmele unor lumi, regnuri, civilizaṭii, între antic ṣi ultramodern, între familiar ṣi străin îi este caracteristică Oanei Cajal. Fotografiile bunicilor, cărora le este dedicat albumul, stau alături de cea a filosofului Nietzsche, zgârâie-norii americani se învecinează cu zei asiatici, africani sau cu căluṣeii copilăriei. Spiritul creativ al artistei integrează aceste semne de origini diferite într-un context animat de spiritul ludic al vârstei aurorale. Cum scrie criticul de artă Doina Păuleanu, la Oana “timpul pierdut poate fi recuperat, viitorul devine accesibil, iar spaṭiul are oroare de vid”.

Sanda Viṣan - Eṣti privită de americani ca o scriitoare venită din Estul Europei ṣi eṣti cumva îndemnată să rămâi în ceea ce este considerată a fi o tematică balcanică?

Oana Maria Cajal - Nu, dimpotrivă. Universalitatea viziunii mele este cea mai apreciată.

S.V. - Care este experienṭa ta directă, atunci când vorbim despre intrarea pe scena off-Broadway?

O.M.C. - Am avut ṣansa ca în America să fiu acceptată în programul de ṣapte ani al prestigioasei organizaṭii teatrele din New York, “New Dramatists”.

De altfel acum, ca New Dramatists alumna mă bucur în continuare de tot suportul lor în promovarea pieselor mele pe scenele americane. Sunt, de asemeni, membru titular al unei alte organizaṭii dedicate dramaturgilor, Dramatists Guild Of America. In Canada sunt promovată de Playwrights of Canada.

S.V. - Temele pieselor izvorăsc din neliniṣtile tale sau din preaplinul imaginaṭiei?

O.M.C. - Intotdeauna din amandouă. Iar între ele funcṭionează o simbioză adesea paradoxală.

A te fi născut într-o familie de intelectuali, fini cunoscători ai artelor frumoase ṣi a fi avut un bunic precum Octavian Moṣescu, care, în calitatea sa de primar al Balcicului interbelic, a făcut din lumina acestui oraṣ un pol de atracṭie pentru marii pictori români, invitaṭi de el să picteze acolo, nu putea să nu lase urme atât în amintirea Oanei, cât mai ales în formarea sa spirituală. Imbinarea între istorie ṣi prezentul trăit îi caracterizează atât demersul plastic, cât ṣi pe cel dramaturgic, intuit de Radu Beligan de mult timp.

Sanda Viṣan - Mi-a rămas o amintire clară de la sfârṣitul anilor ’70. Eram studentă ṣi am primit la spectacol unul din programele concepute de tine, care lucrai pe atunci în secretariatul literar al Teatrului Naṭional. Era realizat în maniera pictogramelor pe care le-ai făcut mai târziu, în Canada. Cum ai zice că a evoluat stilul tău în opera vizuală?

Oana Maria Cajal -. In opera vizuală, stilul meu este acum mult mai complex ṣi misterios, dar esenṭa căutărilor mele a rămas aceeaṣi.

S.V. - Lumea românească a avut o reacṭie paradoxală faṭă de artista Oana Cajal. Pe de o parte ICR ṭi-a publicat o carte trilingvă (Posters for Unwritten Plays) ṣi ṭi-a prezentat în acest an, la Galeria sa din New York, expoziṭia omonimă, iar UNITER ṭi-a acordat premiul pentru cea mai bună piesă a anului (în 2011), pe de altă parte instituṭiile teatrale nu s-au prea bătut să-ṭi pună în scenă textele, prezentate pe alte meridiane. De unde crezi că vine această reticenṭă?

O.M.C. - Poate pentru că vizitele mele în România s-au concentrat asupra familiei ṣi nu am avut timp de "self promotion".

S.V. - Ce este “Just Imagine”, expoziṭia pe care o prezintă Galeria Senso?

O.M.C. - "JUST IMAGINE" este întruparea mesajului meu urgent, a credinṭei că Arta, Iubirea, Empatia sunt singura noastră salvare. Motto-ul acestui mesaj este următorul: " In reflectorul întunecat al morṭii, viaṭa străluceṣte în cele mai minunate culori! Clipa asta, acum, este viaṭa ta! Just imagine!"

S.V. - După 35 de ani de viaṭă petrecuṭi pe continentul american, unde eṣti poate mai cunoscută decât în România, te-aṣ întreba dacă simṭi că ai trecut de la statutul de imigrant (ilegal?) la cel de cetăṭean integrat în această lume multiculturală?

O.M.C. - Absolut. De altfel nu m-am simṭit niciodată un imigrant ilegal.  Intotdeauna m-am simṭit ca un locuitor al Planetei Pământ.

Din expoziţia „Just Imagine”

S.V. - Mai ai nevoie de România?

O.M.C. - Dacă mai am nevoie de Romania? Da.

S.V. - De ce?

O.M.C. - Pentru că numai în România norii prin care zbor mereu cresc rădăcini în brazii de Crăciun încă netăiaṭi, acolo unde a fost odată centrul hiperborean al lumii, Axis Mundi. Numai în România, taina fiinṭei mele îṣi reîntâlneṣte umbra, în tăcerea amintirii.


Oana Maria Cajal

“Just Imagine”

Expoziṭie personală de pictură

Galeria Senso

8.09. - 3.10. 2015