rate banca - ultimele știri
Românii care au apelat la facilitatea oferită de stat pentru amânarea ratelor din cauza pandemiei COVID-19 se vor regăsi la Biroul de Credit. Instituţia şi băncile susţin însă că aceste notificări nu sunt importante şi nu vor avea efecte negative asu...
Compania Naţională Poşta Română a anunţat joi că oferă clienţilor posibilitatea de a plăti ratele bancare prin intermediul oficiilor poştale sau direct de acasă, cu ajutorul factorului poştal.
Guvernul a decis, prin ordonanţă de urgenţă, să prelungească termenul până la care românii pot solicita amânarea ratelor la bănci.
Românii pot solicita, începând cu data de 6 aprilie, suspendarea ratelor la credite la bănci şi la instituţii financiare nebancare. Iată cele mai frecvente întrebări şi răspunsurile la ele, centralizate de portalul Finzoom.ro.
Guvernul a decis să retragă de la publicarea în Monitorul Oficial ordonanţa de urgenţă privind amânarea ratelor la bănci, ceea ce pune sub semnul întrebării această măsură. Ministerul Finanţelor transmite că ordonanţa nu a fost retrasă.
Criza medicală poate dura până la 18 luni, ceea ce va atrage după sine o criză economică de amploare care ne va afecta pentru mai mulţi ani, avertizează Ioana Petrescu, fost ministru al Finanţelor, enumerând 5 sfaturi simple care ar putea ajuta popul...
Majoritatea covârşitoare a românilor susţine măsurile luate de autorităţile statului pentru a limita răspândirea noului virus şi a combate efectele negative asupra economiei. Întrebaţi ce măsuri aşteaptă de la Guvern, românii au menţionat amânarea pl...
Cea mai mare bancă din România anunţă că le oferă clienţilor posibilitatea amânării până la trei rate pentru creditele persoanelor fizice afectate de această perioadă.
Banca Comercială România a anunţat că poate acorda clienţilor care nu-şi pot plăti ratele trei soluţii, astfel încât aceştia să treacă mai uşor peste perioadele de dificultăţi financiare cauzate de epidemia de coronavirus.
Modificarea modului de calcul al ratelor la creditele în lei şi înlocuirea ROBOR cu un nou indice, măsură propusă de către Ministerul Finanţelor Publice va conduce, pentru creditele nou acordate, la creşterea marjei de dobândă care intră în componenţ...