pelosi - ultimele știri
Măsurile Chinei de a-şi proteja suveranitatea sunt corecte, proporţionale şi legitime, a spus ministrul de externe chinez, Wang Yi.
Casa Albă spune că vizita preşedintelui Camerei Nancy Pelosi în Taiwan nu intră în conflict cu angajamentul Washingtonului faţă de principiul One China.
Nancy Pelosi, preşedinta Camerei Reprezentanţilor a Statelor Unite, a numit duminică încă un reprezentant republican anti-Trump în comisia de investigare a asaltului asupra Capitoliului din 6 ianuarie.
CNN a dezvăluit cât cântăreşte şeful de la Casa Albă şi a explicat că acesta crede într-o teorie incredibilă: sportul ne scurtează viaţa, deoarece epuizează „bateria“ cu care ne naştem!
În discursul privind Starea Naţiunii, Trump a evitat subiectul procesului de destituire iniţiat de de democraţi, achitarea sa fiind aşteptată miercuri însă şi-a înfruntat adversarii pe mai multe chestiuni sfidându-i mai ales prin referirea la o econo...
Preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, a acentuat duminică o comparaţie nefavorabilă între preşedintele Donald Trump şi fostul preşedinte Richard Nixon, afirmând că acestuia din urmă cel puţin i-a păsat suficient de ţară pentru a demisi...
Preşedinta Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, a afirmat joi că preşedintele Donald Trump a recunoscut deja că a dat mită în scandalul Ucraina, care se află în centrul investigaţiei pentru demiterea acestuia, acuzându-l de o faptă care justifică ...