pansament - ultimele știri
Serviciul de presă al Fundaţiei Ruse pentru Ştiinţă a clarificat că oamenii de ştiinţă au dezvoltat o nouă metodă pentru producerea de filme biodegradabile din nanofibre.
Ochelari, brichete, foarfeci, pensete, spatule sau tifoane sunt doar câteva dintre „obiectele străine“ pe care uneori chirurgii le uită în corpul pacienţilor pe care îi operează
Familia Alessiei, fetiţa în vârstă de 10 ani care a fost la un pas să-şi piardă viaţa din cauza unei greşeli medicale, a depus o plângere penală pe numele echipei de doctori care a operat-o anul trecut de apendicită. Medicii din Sinaia sunt acuzaţi d...
Alessia Chivu, o fetiţă în vârstă de 10 ani din Sinaia, a fost la un pas să-şi piardă viaţa din cauza unei neglijenţe medicale. Doctorul care a operat-o în urmă cu un an de apendicită a uitat în corpul micuţei paciente mai multe pansamente sterile.
Oricând ţi se poate întâmpla să te alegi cu o arsură sau să fii nevoit să tratezi rănile superficiale ale copiilor sau ale celor dragi. Urmează paşii indicaţi mai jos şi nu vei face greşeli care duc la complicaţii!...
Deşi copiii par să deţină monopolul asupra juliturilor şi zgârieturilor, şi adulţii o păţi, uneori chiar destul rău. Dacă ştii să intervii la timp şi să aplici remediile potrivite, problemele se rezolvă rapid şi fără urme.
Rezultatele necropsiei efectuate de medicii legişti asupra cadavrului unei bătrâne în vârstă de 80 de ani au scos la iveală amănunte halucinante. Aceştia au găsit în laringele femeii o faşă de pansament, după ce aceasta suferise o intervenţie chirurg...