lupta politica - ultimele știri
Este vorba despre o dezbatere care s-a transformat în temă de luptă politică pentru ca, acum să intre în zona deciziilor fundamentale care pot schimba viața unor națiuni dar și profilul spiritual al devenirii lor pe termen mediu și lung.
Moartea îngrozitoare a 10 oameni care deja se aflau la hotarul dintre viaţă şi moarte la secţia ATI a Spitalului de Urgenţă Piatra Neamţ a devenit rapid obiect de confruntare politică. Evident, PNL a dat vina pe PSD, argumentând că Spitalul Judeţean ...
Plictiseala aleşilor neamului, de pe marginea stării de urgenţă, i-a făcut pe aceştia să-şi dorească revenirea la ”normalitatea” vieţii politice. Visul ciolanului mioritic. Acum, ne-am trezit că faptele şi vorbele ”marilor” politicieni ne acoperă di...
Sîntem în plină campanie electorală. Ne-am fi aşteptat ca, după 30 de ani de exerciţiu democratic, „turnirul“ politic să se reformeze stilistic, să capete substanţa şi manierele unei dezbateri care implică, desigur, concurenţă, dar fără să băltească ...
Organizaţia PSD Gorj a trimis, astăzi, un comunicat de presă în legătură cu protestul antiguvernamental organizat de diaspora, ieri, în Piaţa Victoriei din Bucureşti. În opinia acesteia, vinovat de situaţie este preşedintele ţării....
Acum peste şase ani, am publicat la această rubrică un text exasperat, a cărui exasperare nu pare să fi fost auzită de cine trebuie. L-am redescoperit întîmplător, pentru a constata că e încă şi mai actual azi decît era în 2012. Îl reiau, deci, cu ac...
Pe tot parcursul zilei de ieri au circulat zvonuri referitoare la starea tensionată de la vârful PSD. Generată în primul rând de faptul că nu toţi membrii săi acceptă ridicolul zicerii şefului absolut, un ins pe nume Liviu Dragnea....
Unul dintre cei mai mari rivali politici ai preşedintelui rus Vladimir Putin a fost filmat cu camera ascunsă în timp ce făcea sex cu o activistă ruso-britanică. Fostul premier rus Mihai Kasianov, 58 de ani, a fost filmat alături de activista politică...
Centura Târgoviştei a devenit un subiect de dispută politică, după ce ani de zile nu s-a discutat nici "pe la colţuri" despre salvarea acestui proiect important pentru oraş. Contractarea împrumutului de 65 de milioane de lei, pentru salvarea proiectu...
Carierele politicienilor români sunt precum o rachetă de semnalizare. Cresc cu mult zgomot şi lumină, ajung la punctul de maxim necredibil de rapid dar, aproape întotdeauna, odată ajunse la maximum, se epuizează instant sfârşind ori prin penibilizare...
Săptămâna aceasta a început procedura de înregistrare a grupurilor de iniţiativă privind colectarea semnăturilor în susţinerea candidaţilor la funcţia de başcan al Găgăuziei. Până acum, zece persoane şi-au anunţat intenţia de a candida la alegerile d...
Au trecut sărbătorile, lumea s-a întors la muncă. Frigul extrem, scandalul etern al facturilor la întreţinere ţin capul de afiş al ştirilor. Treptat, treptat, îşi face loc ştirea despre reluarea luptei politice, pe malurile Dâmboviţei. Prim-ministru ...
În aprilie 2014, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a avut două sedinte „de îndată”. Adică, după sedinţa obişnuită, s-au convocat altele, în „condiţii de urgenţă”. Bucureştenii s-au întrebat „care a fost urgenţa?”. Ehhh... Pentru cine a uita...
Eu nu sunt fana lui Antonescu. Nici a lui Ponta. Nici a lui Băsescu. Poate că am fost, în aceşti 7 ani, fana fiecăruia pe rând, dar fiecare pe rând m-a dezamagit, în felul lui. Am învăţat, ca şi basarabeancă, să disociez binele pe care un lider polit...
Lupta la vârf ar putea părea complicată, misterioasă şi îmbârligată, dacă n-ar fi decât o banală cafteală pentru resurse....
De mult nu am mai văzut o atât de mare frenezie anti-statală în România. Nu doar anti-politicieni (asta e normal), nu doar împotrivă unor persoane anume (care au eşuat lamentabil şi reprobabil într-un caz atât de flagrant precum accidentul din Apusen...
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seara, la intrarea în restaurantul unde petrece Revelionul, că şi-ar dori ca 2014 să fie anul în care să avem un Guvern care să fie cinstit cu românii, să nu-i mai mintă, iar justiţia să câştige bătălia c...
Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că preşedintele suspendat, Traian Băsescu, şi oamenii acestuia nu vor scăpa de el decât dacă îl "omoară", indiferent câte ameninţări, insulte sau calomnii îi vor fi adresate....
Referendumul privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu şi conflictul politic din România ţin capul de afiş al presei internaţionale, care insistă asupra faptului că o continuare a disputelor va avea efecte negative asupra stabilităţii ţării şi a...
Deşi preşedintele României a supravieţuit referendumului pentru demiterea lui, însă se preconizează că turbulenţele politice vor continua, scrie Euronews în ediţia sa online....
Lupta politică din România, care a adus critici vehemente ale cancelariilor occidentale, a fost şi continuă să fie alimentată de declaraţii neinspirate care afectează şi mai mult relaţiile cu UE.
Disputele dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta au monopolizat dezbaterea publică în România, problemele importante trecând în plan secundar, în contextul în care ultimul lucru de care au nevoie românii este o nouă perioadă de ...