cetatile dacice - ultimele știri
Regulamentul de vizitare a Sarmizegetusei Regia a fost actualizat, însă a păstrat mai multe reguli pe care turiștii au obligația să le respecte, chiar dacă unora li se par neobișnuite.
Unul dintre cele mai folosite drumuri spre cetăţile dacice din Munţii Orăştiei a ajuns într-o stare groaznică în ultimii ani.
Şoseaua care leagă zona Hunedoarei şi a Haţegului de cea a cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei este afectată de instabilitatea solului.
Până acum câteva decenii, o cale ferată forestieră străbătea cele mai inaccesibile locuri din Munţii Orăştiei, ajungând până la poalele cetăţilor dacice. Turiştii trăiau senzaţii tari în timpul călătoriilor.
Flori sălbatice rare, ca laleaua pestriţă şi garofiţa de stâncă, şi ierburi considerate miraculoase, cum sunt mătrăguna şi iarba fiarelor, împânzesc cetăţile dacice.
Cel mai frumos brad din Sarmizegetusa Regia a fost pus la pământ de viscolul înregistrat în acest sfârşit de săptămână. „Stătea acolo, înfipt alături de un fag bătrân, de mai bine de 70 de ani”, spune Vladimir Brilinsky.
Cetăţile dacilor din Munţii Orăştiei au fost ridicate cu blocuri de piatră aduse din Măgura Călanului, un loc mai puţin cunoscut şi cercetat, aflat la zeci de kilometri de ruinele antice, care însă păstrează aproape intacte urmele marii exploatări di...
Documente păstrate în arhive prezintă un eveniment mai puţin cunoscut din viaţa familiei regale a României: o excursie pe care Mihai I a făcut-o în adolescenţă la cetăţile dacice se putea încheia tragic după ce un pod şubred cedase la trecerea convoi...
Peste 10.000 de oameni au vizitat Castelul Corvinilor din Hunedoara de la începutul anului 2016. Administratorii monumentului istoric estimează că în acest an la castel vor ajunge peste 330.000 de turişti, mai mulţi în anul precedent. Hunedoara oferă...
Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei erau alimentate prin conducte şi cisterne de apă, aveau temple de lux, drumuri pavate şi monumente cu aspect ciudat, a căror întrebuinţare nu a fost desluşită până în prezent. Istoricii susţin că aşezările de pe cu...
Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a precizat că terenurile pe care se află unele dintre cetăţile dacice din Munţii Orăştiei vor fi scoase definitiv din fondul forestier, astfel încât monumentele UNESCO să poată fi administrate corespunzător. „Si...
Cele mai frumoase locuri din judeţul Hunedoara. Parcul Naţional Retezat, cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, văile din Ţara Haţegului, Mănăstirea Prislop sau Castelul Corvinilor fac din Hunedoara, într-unul dintre cele mai atractive zone din punct d...
Cetăţile dacice Costeşti, Blidaru, Piatra Roşie - Luncani şi Băniţa, situri UNESCO din judeţul Hunedoara, vor trece în administrarea Consiliului Judeţean Hunedoara, a anunţat astăzi senatorul Traian Igaş, reprezentantul Comisiei parlamentare pentru r...
Consiliul Judeţean Hunedoara a semnat contractul de modernizare a drumului de acces spre Sarmizegetusa Regia, proiect realizat pe fonduri nerambursabile prin Regio – Programul Operaţional Regional. Valoarea investiţiei se ridică la 9,4 milioane de eu...
Comorile ascunse de regele Decebal, înainte ca romanii să fi pus stăpânire peste cetăţile sale, au stârnit fascinaţia istoricilor. Cele mai importante relatări despre desoperirile întâmplătoare ale aurului dacilor provin din urmă cu aproape cinci sec...
Samantha Cristoforetti, prima femeie din Italia care a ajuns în spaţiul cosmic, a publicat pe contul ei de twitter o fotografie în care este înfăţişată zona Hunedoarei. Imaginea este realizată din Staţia Spaţială Internaţională.
Anul 2015 este termenul limită al proiectelor finanţate de Uniunea Europeană, prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013. Administraţiile locale sunt nevoite să se grăbească în derularea proiectelor pe fonduri de la UE, pentru a mai putea benefi...
Consilierii judeţeni au aprobat înfiinţarea Serviciului public de administrare a monumentelor istorice din judeţ, care va gestiona situaţia cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei şi situl fostei aşezări romane Micia, preluate de CJ Hunedoara.
Şantierul arheologic al cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia, monument din patrimoniul UNESCO, a fost redeschis. Specialiştii în arheologie şi istorie şi un grup de 20 de studenţi ai Facultăţii de Istorie din Cluj-Napoca, îndrumat de profesorul Gelu Fl...
O furtună violentă a dus la descoperirea unei adevărate comori arheologice , în situl cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia. Sub un copac smuls din rădăcini de vijelie a fost găsită o matriţă de bronz, despre care specialiştii susţin că a fost folosită ...
În weekend, la Cricău, se desfăşoară Festivalul Cetăţilor Dacice, un eveniment viu şi divers, ajuns la ediţia a VII-a, al cărui scop e promovarea patrimoniului dacic de pe cuprinsul judeţului Alba. Desfăşurat pe durata a două zile, festivalul va conţ...
Vechea capitală a dacilor de la Sarmizegetusa Regia, în prezent monument intrat în patrimoniul UNESCO, a intrat în supravegherea permanentă a jandarmilor, începând din această săptămână. Măsura a fost luată după ce situl istoric Sarmizegetusa Regia –...
Ruinele de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa vor face parte din „Ruta culturală turistică a împăraţilor romani”, alături de siturile daco-romane Adamclisi, Histria, Apulum şi Roşia Montană.